Termenul de „conservatorism” provine de la latinescul „conserva” ceea ce înseamnă „a apăra”, „a păstra”. În ştiinţa politică este folosit ca un sistem de idei utilizat în scopul păstrării şi apărării oricărui sistem social sau politic indiferent de caracterul şi bazele ei valorice. Conservatorismul poate fi definit ca un ansamblu de idei, teze, păreri ce vizează organizarea şi conducerea societăţii prin păstrarea structurilor politice tradiţionale, dezvoltarea treptată în locul schimbărilor neaşteptate, radicale. Conservatorismul defineşte societatea ca o totalitate de instituţii, norme, relaţii, convingeri morale, tradiţii, obiceiuri cu rădăcini adînci în istoria neamului. Adepţii conservatorismului considerau că noile principii politice apărute la orice etapă trebuie adaptate, subordonate obiceiurilor, tradiţiilor naţionale, instituţiilor social-politice stabilite în societate. Doctrina conservatoare are la bază principiile statului de drept, care nu vin în contradicţie cu ideile inegalităţii oamenilor, rolul proprietăţii private în consolidarea şi prosperarea societăţii, a religiei ca instituţie fundamentală a societăţii. Doctrina conservatoristă se manifestă prin mai multe variante: conservatorismul clasic, neoconservatorismul. Neoconservatorismul încearcă să găsească răspuns la cele mai actuale probleme ale societăţii: crizele economice, instabilitatea politică, urbanizarea şi dependenţa omului de mijloacele tehnice, apariţia multor patologii sociale. Motivele principale ale apariţiei acestor fenomene negative în societate sunt: implicarea statului în viaţa societăţii civile, supraîncărcarea lui cu diferite programe sociale, includerea maselor de oameni incompetenţi în politică, scăderea influenţei bisericii. Ideologii conservatorismului văd ieşirea din situaţia de criză prin îndeplinirea recomandărilor:
- orientarea spre tradiţiile şi trecutul istoric;
- atitudinea rezervată faţă de schimbările sociale, atitudinea pozitivă numai faţă de cele schimbări care se corelează cu ordinea existentă;
- atitudinea critică faţă de potenţialul perfecţionării omului şi a societăţii prin intermediul mijloacelor şi metodelor politice: numai credinţa în puterea divină poate să-l facă pe om mai bun, tolerant;
- statul şi elita conducătoare trebuie nu numai să gestioneze societatea, dar şi să întruchipeze înţelepciunea naţiunii;
- să protejeze măsurile dure în apărarea şi consolidarea valorilor conservatoare ca: statul, familia, religia, tradiţiile, normele, proprietatea.