Societatea pe acţiuni se constituie, potrivit art. 5 din Legea nr. 31/1990, prin contract de societate şi statut, care se semnează de toţi către asociaţii, iar în cazul constituirii prin subscripţie publică de către membrii fondatori.
Actul constitutiv este actul probator, care atestă că mai multe persoane au convenit la constituirea societăţii, identificându-se societatea prin: capital, obiect, sediu, denumire şi specificându-se că societatea se va organiza potrivit statutului anexat. Prin urmare, actul constitutiv cuprinde în conţinutul său atât contractul de societate cât şi statutul societăţii. Ele pot fi încheiate şi sub forma unui înscris unic (art. 5 alin. 3) semnat de către toţi asociaţii, iar în cazul societăţilor pe acţiuni constituite prin subscripţie publică semnat de către acţionarii fondatori.
Contractul de societate, ca şi statutul se încheie sub semnătură privată, forma autentică fiind obligatorie în cazul constituirii prin subscripţie publică. El trebuie să cuprindă menţiunile obligatorii minime, prevăzute de art. 8 din Legea nr. 31/1990, privind:
- a) datele de identificare a fondatorilor; la societatea în comandita pe acţiuni vor fi menţionaţi şi asociaţii comanditaţi;
- b) forma, denumirea şi sediul social;
- c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale;
- d) capitalul social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care societatea are un capital autorizat, cuantumul acestuia;
- e) natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de acţiuni acordate pentru acestea şi numele sau, după caz, denumirea persoanei care le-a adus ca aport;
- f) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător;
f^1) dacă sunt mai multe categorii de acţiuni, numărul, valoarea nominala şi drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni;
f^2) orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni;
- g) datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administraţie, respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere;
g^1) puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;
- h) datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar;
- i) clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de administraţie sau modul de stabilire a acestui număr;
i^1) puterile de reprezentare conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, respectiv membrilor directoratului, şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;
- j) durata societăţii;
- k) modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor;
- l) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică - atunci când se înfiinţează o data cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
- m) orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau până în momentul în care societatea este autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii ori la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei în cauza, precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje;
- n) numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni;
- o) cuantumul total sau cel puţin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru constituire;
- p) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.
Statutul societăţii pe acţiuni cuprinde aceleaşi elemente ca şi contractul de societate, dezvoltând unele elemente care privesc organizarea şi funcţionarea societăţii. Condiţia întocmirii statutului este de ordine publică. Înafara elementelor obligatorii, statutul mai poate cuprinde derogări de la dreptul comun privind: retragerea din societate, excluderea acţionarilor având cvorumul cerut pentru hotărârile adunării generale ordinare sau extraordinare.
Elementele înscrise în cele două acte constitutive trebuie să se completeze reciproc şi să fie în concordanţă. Societăţile comerciale organizate în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, chiar privatizate sau care se vor privatiza, vor funcţiona numai pe bază de statut.