Poliţistul răspunde personal pentru acţiunile, inacţiunile şi omisiunile sale, în condiţiile legii[1]. El are datoria să se abţină de la executarea ordinelor şi misiunilor vădit ilegale, având obligaţia de a-şi informa de îndată şefii despre aceasta, pe cale ierarhică, atât verbal, cât şi prin raport scris.
Abţinerea de la executarea ordinelor şi misiunilor vădit ilegale nu atrage răspunderea disciplinară a poliţistului.
Poliţistul care deţine o funcţie de conducere răspunde pentru dispoziţiile date subordonaţilor în temeiul autorităţii pe care o exercită potrivit prevederilor legale.
Prin modul de organizare a relaţiilor ierarhice în cadrul poliţiei se asigură posibilitatea identificării superiorului responsabil de acţiunile sau inacţiunile poliţistului în exercitarea atribuţiilor profesionale.
Măsurile disciplinare se stabilesc şi se aplică numai după efectuarea cercetării prealabile. În cazurile în care prin aplicarea sancţiunilor disciplinare se dispune amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare ori se aduce atingere raporturilor de serviciu ale poliţistului [2], cercetarea prealabilă este urmată în mod obligatoriu de consultarea consiliilor de disciplină special constituite.
[1] În considerarea statutului special al poliţistului, ca funcţionar public civil învestit cu exerciţiul autorităţii publice, Legea nr. 360/2002 prevede, în ceea ce priveşte sancţionarea acestuia, o procedură specifică, obligatorie şi de strictă interpretare. Astfel, împotriva unui ordin de sancţionare emis în temeiul Legii nr. 360/2002, nu poate opera nulitatea ca sancţiune pentru nerespectarea unei condiţii de formă, impusă de prevederile Codului muncii. In acest sens, anularea de către instanţa de fond a unui ordin de sancţionare este nelegală, fiind rezultatul unei greşite interpretări a actului juridic dedus judecăţii, care nu era o decizie de dreptul muncii, ci un act administrativ emis în baza unei legi speciale.
[2] În conformitate cu art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, eliberarea din funcţie a unui poliţist se face potrivit normelor de competenţă aprobate prin Ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 69 alin. (1), încetarea raporturilor de serviciu se dispune potrivit normelor de competenţă stabilite expres prin art. 15 din lege. Reglementarea diferită a competenţei de dispunere a celor două măsuri, demonstrează diferenţa de regim juridic dintre acestea, în sensul că faţă de încetarea raporturilor de serviciu, eliberarea din funcţie reprezintă o măsură ce produce efecte mai puţin grave pentru poliţist. Întrucât măsura eliberării din funcţie nu are caracterul unei sancţiuni disciplinare, aceasta nu este supusă condiţiei efectuării cercetării prealabile sau a consultării consiliului de disciplină.