Japonia poate pretinde că posedă cel mai vechi şi cel mai bine pus la punct sistem de poliţie comunitară din lume. Japonezii au început acest sistem imediat după cel de-al doilea război mondial, ca o combinaţie a culturii tradiţionale şi a idealurilor democratice americane. Patru elemente par să constituie esenţa acestei filosofii, şi anume:
- prevenirea criminalităţii bazată pe comunitate;
- reorientarea activităţilor de patrulare către accentuarea serviciilor care nu sunt urgente;
- creşterea responsabilităţii populaţiei;
- descentralizarea comenzii.
Experienţa japoneză oferă câteva puncte de vedere valoroase, cu atât mai mult cu cât poliţia comunitară începe cu dimensiunea „comunitatea bazată pe prevenirea criminalităţii”. Unul din motivele de bază pentru care munca de poliţie în Japonia se desfăşoară atât de bine se datorează strânsei relaţii pe care poliţia a dezvoltat-o cu comunitatea. Ofiţerii sunt puşi zilnic în situaţii faţă – în – faţă cu cetăţenii pe care îi servesc şi au devenit cunoscuţi şi respectaţi: ei sunt o parte a comunităţii şi nu o parte străină, o forţă intruzivă în mijlocul lor. În acest fel, asociaţiile de prevenire a criminalităţii din cartiere furnizează un model de referinţă chiar şi pentru SUA [1].
În ceea ce priveşte activităţile de patrulare din Japonia, oamenii nu au aceleaşi percepţii „noi contra lor” în privinţa poliţiei. Astfel, japonezii par a fi mult mai dispuşi decât americanii să accepte prezenţa poliţiei. Ca un efect, poliţia japoneză reprezintă mai mult decât o structură de aplicare a legii, prin punerea unui accent mai ridicat asupra menţinerii ordinii, prevenirii criminalităţii şi ajutării comunităţii în rezolvarea problemelor care pot conduce la dezordini sociale. O parte importantă a acestui efort este serviciul de consiliere, care este parte a oricărei secţii de poliţie din Japonia. Toate secţiile de poliţie desemnează câte un ofiţer de poliţie experimentat, de obicei sergent, pentru a furniza cetăţenilor o paletă largă de informaţii, de la rezolvarea disputelor familiale până la stingerea unor conflicte contractuale sau reglarea plăţilor unor datorii. Pregătită în rezolvarea disputelor, poliţia este capabilă să asigure o consiliere ajutătoare, informală [2].
Dacă poliţia şi comunitatea au devenit coproducători de securitate într-o societate structurată, poliţia trebuie să aibă o responsabilitate crescută faţă de populaţie şi să înceapă să împartă puterea cu structurile comunitare, cluburi, biserică şi organizaţiile civile pentru a obţine informaţii, să-şi definească priorităţile şi să fie sprijinită, în planificarea unor strategii eficiente. În urma realizării acestor activităţi, un al patrulea element al poliţiei comunitare a fost dezvoltat: în Japonia descentralizarea comenzii, care este fondată pe premisa principală că deciziile operaţionale şi tactice trebuie luate la un nivel cât mai scăzut. Nucleul acestei strategii implică dezvoltarea unor centre de poliţie în cartiere sau birouri de patrulare, care oferă ofiţerilor un mai mare discernământ în a oferi răspunsuri la problemele comunităţii. Acesta a fost unul dintre punctele importante ale sistemului japonez: descentralizarea poliţiei prin eliminarea într-o anumită măsură a controlului poliţiei locale. Ofiţerii de patrulare se află sub o supraveghere mult mai atentă decât sunt ofiţerii în SUA. Relaţia kobun-oyabun (o relaţie student-mentor), creată între ofiţerii de patrulare şi superiorii lor, permite ofiţerilor o libertate mai mare asupra deciziilor în privinţa problemelor locale.
Conceptul Koban – un post de poliţie urban – merită o atenţie specială. Ca şi chusai-san (un ofiţer de poliţie în mediul rural, care vizitează fiecare gospodărie de două ori pe an şi care lucrează cu cetăţenii în rezolvarea problemelor), ofiţerul de poliţie din patrulele de poliţie urbană vizitează gospodăriile şi desfăşoară activităţi de poliţie în koban. Aceste puncte ale poliţiei reprezintă fundamentul sentimentului de securitate generat de poliţie, prin prisma funcţiilor pe care le exercită în mijlocul cetăţenilor. Ofiţerii pregătesc şi diseminează buletinele de informare şi asigură cetăţenilor formulare privind modalităţi de prevenire a criminalităţii.
Un koban poate fi găsit pe o suprafaţă destul de redusă: la numai câteva blocuri distanţă. Există aproximativ 15 000 de kobanuri în Japonia, dintre care 6 000 sunt rezidente. Se identifică puncte de poliţie mobile, care asistă kobanul ori de câte ori este nevoie, precum şi kobanuri înfiinţate temporar, atunci când situaţia o cere. Poliţia japoneză încearcă să păstreze numărul de oameni pentru care un koban este responsabil sub 12 000 de indivizi, iar zona acoperită să nu depăşească 0,4 mile pătrate. Nici un koban nu poate să fie înfiinţat la o distanţă mai mică de 0,6 mile faţă de alt koban [3].
[1] Tradiţia japoneză a gonin-gumi (un grup de cinci persoane din vecinătate) a oferit acestei culturi premisele unei relaţii mult mai apropiate între oameni şi vecinii lor.
[2] Serviciul este privit ca o parte integrată a rolului poliţiei şi, ca un efect, poliţia nu este privită de către public ca o forţă opresivă.
[3] Koban-urile înregistrează cel mai adesea mai mult de 320 de cazuri criminale şi mai mult de 45 de accidente rutiere pe an, în condiţiile unui trafic terestru intens.