În Canada, activităţile de poliţie comunitară le-au înlocuit în mod progresiv pe cele de control specializat al criminalităţii, prin dezvoltarea unei ideologii dominante şi a unui model organizaţional de activităţi ale poliţiei comunitare. Bazându-se pe inovaţiile din domeniul poliţienesc, pe tehnologii şi strategii testate şi aprobate în SUA, activităţile poliţiei comunitare din Canada au utilizat modalitatea inovaţiei prin imitaţie. Acest lucru a fost posibil datorită apropierii de experienţa americană şi dorinţei unor şefi din cadrul poliţiei de a adopta strategii şi tactici care au fost de folos vecinilor din sud. Astfel, această metodă a fost percepută ca încurajând importul de strategii şi tehnologii în acest domeniu, care nu au fost întotdeauna potrivite activităţilor poliţiei comunitare din Canada [1].
În Canada, principalele acţiuni comunitare sunt patrulele, activităţile sectoriale ale poliţiei, mini-secţiile şi programele de prevenire a criminalităţii şi sunt cunoscute, în general, ca tactici incluse în sintagma „activităţi ale poliţiei comunitare”. Bine primite de opinia publică şi de structurile guvernamentale, acestea au devenit şi mai bine agreate de şefii de poliţie, care au profitat de acest mod de abordare nu numai pentru a realiza unele programe şi a stabili bugete noi, ci şi pentru a le folosi drept oportunităţi, în vederea implementării unor schimbări la nivel organizaţional şi managerial. Chris Braiden, unul dintre creatorii poliţiei comunitare, afirma faptul că unul dintre motivele importante pentru a iniţia aceste activităţi îl reprezintă creşterea competiţiei în rândul forţelor de securitate private, precum şi pericolul ca poliţia să fie îndepărtată, din ce în ce mai mult, din locurile în care, în mod normal, este necesară (de exemplu, centrele comerciale).
Braiden nu consideră important numele acestei strategii şi o numeşte în mod simplu: activitate de poliţie. Cu toate acestea, apropierea de activităţile de poliţie comunitară necesită utilizarea unui limbaj specializat, care aduce în prim-plan aspecte de natură socială ale activităţii de poliţie. Alţi factori prezenţi în această tranziţie au fost: tendinţa ca poliţia să aibă o responsabilitate din ce în ce mai mare – prin înfiinţarea unor consilii ale poliţiei – restrângerile de ordin financiar, tendinţele demografice, cum ar fi o creştere zero a populaţiei, schimbarea raportului stabilit între mediul rural şi cel urban. Recunoaşterea importanţei comunităţii şi descoperirea acesteia în Canada nu se limitează numai la aplicarea legii, ci şi la celelalte probleme ridicate de comunitate, cum ar fi pregătirea acesteia pentru situaţii neprevăzute, fapt prin care se încearcă facilitarea implicării comunităţii în planificarea modului de răspuns în aceste situaţii.
Canada a primit un aflux masiv de imigranţi în anii ’70 şi ’80, care, iniţial, au populat zona Toronto. Ulterior, alte valuri de imigranţi, din China şi de alte origini orientale, s-au stabilit pe coasta de vest a Canadei. Acest fapt a avut un impact major în ceea ce priveşte omogenitatea şi eterogenitatea populaţiei din Canada. Deoarece societatea canadiană s-a diversificat, din ce în ce mai mult, au apărut noi probleme la nivelul structurii ierarhice şi centralizate a controlului social. Problema care s-a pus pentru un nou manager al poliţiei, în aceste condiţii, a fost aceea de a monitoriza, dacă nu de a garanta, ca drepturile individuale în societatea pluralistă să nu se afle în pericol.
Atitudinea opiniei publice canadiene faţă de poliţie este similară cu cea prezentă în multe alte ţări. De exemplu, în ceea ce priveşte teama faţă de criminalitate, rapoartele canadiene ne arată că, şi în cazul în care rata criminalităţii nu s-a schimbat, proiectele care au ca scop diminuarea acestui sentiment nu au succes, în ceea ce priveşte consolidarea atitudinii pozitive, deja existente, faţă de poliţie. Atitudinile pozitive faţă de poliţie sunt prezente la un segment mare a populaţiei, dar există şi o tendinţă de scădere a acestora în cazul persoanelor care au avut o experienţă în urma căreia au fost victime sau au considerat comportamentul poliţiei necorespunzător. Pentru victime, chiar şi sprijinul social oferit de prieteni nu poate reduce sentimentul de teamă în faţa criminalităţii [2]. Iniţiativele poliţieneşti, pentru încurajarea schimbării imaginii poliţiei, au avut succes parţial în cazul tinerilor, care au prezentat acelaşi tip de reacţie faţă de poliţie: atitudini pozitive direct corelate cu experienţe pozitive şi atitudini negative direct corelate cu experienţe negative. Unele dintre programele şcolare ale poliţiei au avut succes în ceea ce priveşte îmbunătăţirea imaginii sale. Cu toate acestea, acolo unde proiectul comunităţii nu a fost bine analizat, obţinerea unor atitudini pozitive a fost foarte redusă. S-a apreciat că, în general, caracteristicile care influenţează atitudinile faţă de poliţie sunt: teama faţă de criminalitate; vârsta; rata criminalităţii în zona în care locuiesc indivizii; etnia; posibilitatea de a deveni victimă; contactul cu poliţia; perioada în care a locuit în zona de rezidenţă.
Canada a adoptat inovaţiile şi principiile activităţilor de poliţie comunitară din SUA şi Anglia, dar, în acelaşi timp, a introdus şi metode particulare de răspuns la problemele şi necesităţile din comunităţile mai restrânse sau mai extinse. În ultimii 10 -15 ani, activităţile de poliţie canadiană au suferit modificări majore, ca urmare a ratei crescute a criminalităţii, intensificării sentimentului de teamă, restrângerii financiare, plângerilor din partea opiniei publice şi nemulţumirilor cu privire la serviciile oferite de poliţie.
În urma schimbărilor organizaţionale, s-a apreciat că adaptarea organizatorică este remarcabilă şi multilaterală. Poliţia a planificat cu grijă schimbările făcute la cele două niveluri:
- în primul rând, poliţistul din stradă a devenit poliţist de patrulă şi are alte responsabilităţi şi sarcini stabilite în urma unor relaţii pe bază de încredere;
- în al doilea rând, a existat la nivel organizaţional, o încercare de reorganizare pentru mai buna soluţionare a cererilor şi a nevoilor societăţii [3].
De asemenea, s-a remarcat o tendinţă puternică de a oferi publicului mai degrabă serviciul dorit decât pe cel de care are nevoie.
Ca şi în alte ţări, multe dintre manifestările activităţilor de poliţie
comunitară din Canada au nu numai un caracter inovativ, ci reprezintă şi un nou model de programe, considerat de unii autori ca fiind o mişcare de „avangardă”, prin utilizarea cât mai eficientă a resurselor, în efortul acestora de a îmbunătăţi productivitatea şi acceptarea la nivel comunitar. Canada a făcut cu siguranţă paşi importanţi spre activităţile de poliţie comunitară şi, în prezent, poliţia sa are în vedere o adoptare cât mai cuprinzătoare a acestor metode.
[1] În acelaşi timp, Canada a fost într-o anumită măsură influenţată de tradiţia şi moştenirea lăsată de modelul poliţiei comunitare britanice, iar realizările ce au urmat sunt foarte apropiate de acest model.
[2] Cu toate că sprijinul social poate ajuta la diminuarea sentimentului de a fi victimă, acesta nu poate înlătura ameninţarea, deja existentă, din partea acestui fenomen.
[3] Pe lângă acestea, nu se poate să nu se observe schimbările majore făcute în ceea ce priveşte răspunsul la problemele de control al criminalităţii şi dezvoltarea unor iniţiative în domeniul păstrării ordinii publice.