Pin It

Filosofia poliţiei comunitare a fost desemnată ca principala strategie operaţională a poliţiei din Noua Zeelandă, afirmaţie regăsită, de pildă, în Planul unic pentru 1994-1995. Misiunea poliţiei este „Servirea comunităţii, prin reducerea incidenţei şi efectelor criminalităţii, identificarea şi arestarea infractorilor, respectarea legii şi ordinii sociale, precum şi întărirea siguranţei publice”. Valorile promovate sunt: menţinerea integrităţii şi profesionalismului la cel mai înalt nivel; respectarea drepturilor şi libertăţilor individuale; receptivitate la nevoile comunităţii; sprijinirea pe principiul aplicării legii; integrare culturală.

Mai mult, obiectivele strategice pentru perioada 1993-1998 includeau implementarea activităţii de poliţie orientată spre comunitate şi confirmau faptul că poliţia comunitară „va rămâne strategia de poliţie primară pentru oferirea de servicii publicului şi va fi axată pe reducerea tendinţelor de amplificare a criminalităţii din ultimele trei decenii”.