Poliţia finlandeză se confruntă cu problema semnificativă a abuzului de alcool. Poliţia din Helsinki deţine una dintre cele mai mari structuri de luptă împotriva consumului de droguri din lume. Ca urmare a tradiţiei, poliţia a accentuat nevoia de a îmbunătăţi măsurile preventive, cum ar fi activitatea cu tinerii (incluzând educaţia asupra legii şi siguranţei publice), o mai mare informare a publicului, creşterea cooperării dintre poliţie şi populaţie.
Unul dintre elementele care au condus la dezvoltarea filosofiei comunitare în Finlanda, a fost perceperea adâncirii prăpastiei dintre poliţie şi populaţie. Activitatea de poliţie, sub presiunea de a răspunde publicului, a încercat să crească eficienţa prin achiziţionarea de echipament suplimentar şi preluarea unor tehnologii de vârf. Ca efect, de la începutul anilor 1970, poliţia a devenit orientată mult mai mult către patrularea în automobile. Poliţia, fiind în contact cu populaţia, numai în ceea ce priveşte problemele criminalităţii, a început să fie percepută ca distantă şi impersonală. Situaţia a condus la renaşterea poliţiei comunitare în Finlanda – o reîntoarcere la vechiul sistem comunal de poliţie, în care ofiţerul este rezident în zona de patrulare şi este considerat de urbe ca fiind propriul ofiţer.
Poliţia comunitară a fost sistematic implementată în Finlanda, începând cu anul 1995. Totuşi, anumite iniţiative locale privind activităţile de poliţie în cartier şi alte proiecte experimentale au fost adoptate din 1981, dar, cu excepţia a câtorva cazuri, nu s-au înregistrat succese majore. Cu toate că poliţia comunitară este privită ca o alternativă la poliţia tradiţională şi convenţională, caracterul său contextual şi etnocentric s-a păstrat în centrul atenţiei. Dezvoltarea poliţiei comunitare, în diferite contexte naţionale şi locale, reflectă relaţia dintre structurile legale, culturale şi organizaţionale ale poliţiei. Există o tradiţie îndelungată a relaţiilor calde dintre poliţie şi public în Finlanda, ca şi o tradiţie a fostului stil al activităţilor de poliţie; denumit „poliţie sătească”. Poliţia se bucură de o legitimitate accentuată şi se înregistrează rate scăzute ale criminalităţii. Din aceste motive, nu s-au creat presiuni pentru definirea poliţiei comunitare, ca prioritate, în mare măsură pentru că poliţia s-a bazat pe dezvoltare comunitară şi mai puţin pe apărarea comunităţilor.
Mai multe anchete realizate de către poliţie începând cu anul 1990 au arătat că nevoia socială pentru reformă în poliţie se manifesta intens în rândul populaţiei: cetăţenii doreau ca poliţia să fie mult mai vizibilă şi să observe mult mai multe patrule pe străzi. Autorităţile locale aşteptau o cooperare mai strânsă şi de calitate cu poliţia.
Noul val de implementare a poliţiei comunitare a avut ca origini Statele Unite, mai precis San Diego. Un pachet complet de acţiuni a fost adoptat ca atare şi avea ca obiective schimbarea filosofiei activităţii de poliţie, îmbunătăţirea practicii poliţieneşti şi organizarea instituţiei. Modelul s-a bazat pe abordarea orientată către problemă şi avea ca direcţii de acţiune prevenirea criminalităţii, activitatea de poliţie proactivă şi cooperarea multiagenţii.
În Finlanda, procesul de implementare a fost un proces de-a lungul căruia s-a învăţat permanent pentru a se ajunge la elaborarea unei strategii coerente, definirea unor măsuri de susţinere a proiectelor şi cunoaşterea sistemului de management (analiza criminalităţii, schimbul de informaţii, planificarea strategică, evaluarea), care sunt precondiţii pentru o activitate operaţională de succes a poliţiei comunitare.