După înfiinţare, toate structurile de poliţie comunitară înfiinţate la nivelul municipiilor, oraşelor şi a comunelor din România, îşi organizează structura şi îşi desfăşoară activitatea potrivit prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare propriu, adoptat de Consiliul local, adaptat necesităţilor locale de asigurare a ordinii şi securităţii publice. Regulamentul propriu fiecărei structuri de poliţie comunitară conţine atribuţii imperative, care urmează să fie exercitate, şi obligaţii ce trebuie îndeplinite de către personalul de conducere şi execuţie ce încadrează direcţiile, serviciile, birourile, respectiv compartimentele unităţii respective.
Analiza comparată, efectuată asupra conţinutului acestor regulamente, ne-a permis extragerea şi prezentarea ipotetică a acestor atribuţii şi sarcini, pe care încercăm să le sistematizăm, după cum urmează:
1. Prevederi cu caracter de dispoziţii generale
Poliţia Comunitară este constituită şi funcţionează potrivit prevederilor Legii nr.371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, a Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.2295/2004, a organigramei şi a statului de funcţii aprobat de Consiliul local.
Poliţia Comunitară este o instituţie bugetară cu personalitate juridică, destinată să asigure ordinea şi liniştea publică, paza obiectivelor şi a bunurilor de interes public şi privat, din raza de competenţă, protecţia mediului înconjurător precum şi însoţirea şi protecţia reprezentanţilor primăriei în activităţile specifice pe teritoriul sectorului de competenţă.
Întreaga activitate a Poliţiei Comunitare este depolitizată şi se desfăşoară exclusiv pe baza şi în executarea legii, în interesul comunităţii locale, cu respectarea principiilor imparţialităţii, nediscriminării, proporţionalităţii şi gradualităţii.
Sistemul de relaţii şi funcţionare al Poliţiei Comunitare este reglementat prin Regulamentul aprobat de Consiliul local.
Angajaţii Poliţiei Comunitare răspund de realizarea atribuţiilor în conformitate cu procedurile de lucru – parte componentă a documentaţiei Sistemului de Management al Calităţii.
Directorul executiv adjunct, şefii serviciilor şi birourilor răspund în faţa Şefului Poliţiei Comunitare de modul de rezolvare a sarcinilor ce le revin şi colaborează permanent în vederea îndeplinirii în termen legal a lucrărilor ce intră în competenţa lor, precum şi a altor sarcini potrivit nevoilor unităţii.
Directorul executiv adjunct, şefii serviciilor şi birourilor au obligaţia de a stabili sarcini de serviciu pentru personalul din subordine în vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţii şi de a lua măsuri corespunzătoare pentru îmbunătăţirea acestei activităţi.
În cadrul Poliţiei Comunitare este interzisă discriminarea şi aplicarea unui tratament inegal între femei şi bărbaţi.
Personalul de conducere are obligaţia de a informa sistematic angajaţii din structura condusă asupra drepturilor pe care le au cu privire la respectarea egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă.
Şeful Poliţiei Comunitare îndeplineşte o funcţie de autoritate publică; este şeful Poliţiei Comunitare şi al personalului propriu pe care îl conduce şi îl controlează. Prin delegare de competenţă, acesta poate trece exercitarea unora din atribuţiile sale directorului executiv adjunct sau altor funcţionari din serviciile Poliţiei Comunitare.
Personalul Poliţiei Comunitare se compune din funcţionari publici de conducere şi de execuţie (agenţi de poliţie comunitară) şi personal contractual (guarzi) care îşi desfăşoară activitatea în interesul comunităţii, fiind dotat cu uniformă, însemne distinctive, arme de foc, bastoane de cauciuc sau tomfe, pulverizatoare iritant-lacrimogene, cătuşe şi alte mijloace de apărare şi intervenţie autorizate prin lege.
Toate funcţiile prevăzute în statul de funcţii se ocupă prin concurs, în condiţiile legii. În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.2295/2004 privind Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Comunitare, după numire, funcţionarii publici vor urma un curs de formare cu durata de 3 luni în cadrul Poliţiei Comunitare, după obţinerea autorizărilor prevăzute de lege.
Personalul contractual (guarzii) vor urma, în condiţiile Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor şi valorilor, cursuri de calificare cu durata de 90 de zile, ce se vor organiza în cadrul Poliţiei Comunitare.
Având în vedere că întreg personalul deţine şi mânuieşte armament, iar unitatea este autorizată prin lege să deţină armament şi muniţie, se vor organiza, în cadrul instituţiei, în condiţiile Legii nr.295/2005 cursuri de iniţiere, pregătire teoretică şi practică pe linie de armament şi muniţie.
Toate aceste cursuri vor fi conduse şi coordonate de către formatori şi instructori de specialitate din cadrul poliţiei Comunitare, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea unor astfel de atestate.
În vederea aducerii de venituri la bugetul local, instituţia poate organiza cursuri de calificare pentru personalul de pază şi cursuri de iniţiere, pregătire teoretică şi practică pe linie de armament şi muniţiei pentru toate persoanele fizice şi juridice interesate, în baza contractelor de formare profesională.
În îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor specifice, Poliţia Comunitară cooperează cu unităţi, organe şi formaţiuni din Ministerul Administraţiei şi Internelor (Poliţia Română, Jandarmeria, Protecţia Civilă, Poliţia de Frontieră, Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei) şi colaborează cu organizaţii, instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice, din zona de responsabilitate. În relaţiile cu acestea, Poliţia Comunitară este reprezentată de Directorul executiv sau de adjunctul acestuia (înlocuitorul legal).
Directorii asigură menţinerea la standardele certificate a Sistemului de Management al Calităţii, la nivelul structurii conduse.
2. Atribuţiile personalului cu funcţii de conducere al structurilor
Poliţiei Comunitare
- a) Directorul Serviciului Public
Directorul Serviciului Public de Poliţie Comunitară îndeplineşte o funcţie de autoritate publică, răspunde în faţa Consiliului Local şi a primarului municipiului, oraşului sau comunei de buna funcţionare a acesteia şi reprezintă Serviciul Public de Poliţie Comunitară în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice din ţară şi străinătate, precum şi în justiţie, în conformitate cu prevederile legale.
Directorul executiv îşi îndeplineşte atribuţiile în mod nemijlocit sub autoritatea şi controlul primarului, este şef al întregului personal din subordine şi are următoarele atribuţii:
- organizează, planifică şi conduce întreaga activitate a Poliţiei Comunitare;
- întreprinde măsurile necesare pentru încadrarea cu personal corespunzător;
- asigură cunoaşterea şi aplicarea întocmai de către întregul personal a prevederilor legale;
- răspunde de pregătirea profesională a personalului din subordine ;
- coordonează activitatea de preluare a obiectivelor în pază şi urmăreşte îndeplinirea întocmai a clauzelor prevăzute în contractele de prestări de servicii încheiate;
- aprobă planurile de pază întocmite pentru obiectivele preluate pe bază de contract de prestări de servicii ;
- studiază şi propune unităţilor beneficiare de pază introducerea amenajărilor tehnice şi a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei;
- analizează trimestrial activitatea Poliţiei Comunitare şi indicatorii de performanţă stabiliţi de Consiliul local ;
- asigură informarea operativă a Consiliului local, precum şi a poliţiei locale despre evenimentele deosebite ce au avut loc în cadrul activităţii Poliţiei Comunitare;
- colaborează cu alte organe ale statului cu atribuţii privind asigurarea climatului de ordine şi linişte publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa, bunurile acestora ori ale domeniului public, curăţenia şi combaterea comerţului stradal neautorizat;
- asigură ordinea interioară şi disciplina în rândul personalului din subordine, având dreptul să propună acordarea de recompense şi aplicarea de sancţiuni în condiţiile legii;
- studiază şi propune Consiliului local adoptarea de măsuri, în cadrul obiectului de activitate, menite să asigure realizarea de beneficii suplimentare, cum ar fi: întreţinerea şi repararea mijloacelor tehnice de pază şi a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, asigurarea pazei transporturilor de valori importante, înfiinţarea şi deservirea dispeceratelor de zonă pentru semnalarea pătrunderilor prin efracţie şi altele asemenea;
- propune spre aprobare Consiliului local tarifele la care se vor executa prestările de servicii pentru beneficiari ;
- directorul serviciului public are calitatea de ordonator terţiar de credite;
- îndeplineste orice alte atribuţii stabilite prin lege, hotărâri ale Consiliului local şi dispoziţii ale primarului.
Directorul executiv emite decizii cu caracter obligatoriu pentru întregul personal din subordine care devin executorii după ce sunt aduse la cunoştinţa persoanelor interesate şi răspunde pentru legalitatea dispoziţiile date.
Directorul executiv poate delega exercitarea atribuţiilor sale unuia din cei doi directori executivi adjuncţi, după caz.
Directorul executiv este sprijinit în desfăşurarea activităţilor de către directorul executiv adjunct care coordonează activităţile de Poliţie Comunitară şi Protecţie Civilă, precum şi de directorul executiv adjunct care coordonează activităţile financiar – contabile.
În lipsa directorului executiv, atribuţiile acestuia sunt exercitate de directorul executiv adjunct care coordonează activitatea de poliţie comunitară şi protecţie civilă.
- b) Directorul executiv adjunct
Directorul executiv adjunct care coordonează activitatea de poliţie comunitară şi protecţie civilă se subordonează directorului executiv şi are următoarele atribuţii principale:
- coordonează, organizează, conduce şi răspunde de buna funcţionare a Compartimentului Juridic Contencios, Serviciului Poliţie Comunitară, precum şi a Serviciului Protecţie Civilă şi P.S.I.;
- coordonează activitatea de aprovizionare, repartizare, întreţinere şi păstrare, în condiţii de siguranţă, a armamentului şi muniţiei din dotare;
- urmăreşte modul de echipare a personalului cu uniforme şi însemnele distinctive de ierarhizare, repartizarea şi utilizarea corespunzătoare a acestora ;
- întreprinde măsuri de aprovizionare şi menţinere în stare de funcţionare a aparaturii de pază şi alarmare, radio-comunicaţii şi a celorlalte amenajări destinate serviciului de pază şi ordine ;
- menţine legătura permanentă cu beneficiarii privind modul în care se desfăşoară activitatea de pază, semnalează neregulile referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale şi propune măsurile necesare pentru creşterea eficienţei pazei;
- analizează contribuţia funcţionarilor publici din Poliţia Comunitară la apărarea ordinii şi liniştii publice, la constatarea contravenţiilor în domeniile prevăzute de lege şi ia măsuri de îmbunătăţire a acesteia;
- organizează şi execută controale tematice şi inopinate asupra modului cum sunt îndeplinite atribuţiile de serviciu de către funcţionarii publici din Poliţia Comunitară;
- organizează sistemul de alarmare a personalului în cazuri deosebite ;
- organizează activităţile de protecţie a muncii, de prevenire şi stingere a incendiilor ;
- execută alte atribuţii prevăzute de lege, hotărâri ale Consiliului local şi dispoziţii ale primarului.
În lipsa directorului executiv, directorul executiv adjunct exercită prerogativele acestuia.
- c) Directorul executiv adjunct care coordonează
activitatea financiar – contabilă
Directorul executiv adjunct, care coordonează şi răspunde de activitatea financiar – contabilă, se subordonează directorului executiv şi are următoarele atribuţii principale:
- coordonează, organizează, conduce şi răspunde de buna funcţionare a Biroului Financiar Contabil, Compartimentului Resurse Umane şi Instruire precum şi a Biroului Administrativ, Armanent, Muniţie Arhivă ;
- asigură respectarea prevederilor legale referitoare la administrarea finanţelor publice;
- întocmeşte documentele justificative pentru orice operaţie care afectează patrimoniul unităţii;
- inventariază patrimoniul unităţii;
- întocmeşte bilanţul contabil;
- asigură controlul asupra operaţiunilor patrimoniale efectuate;
- efectuează controlul financiar preventiv privind legalitatea, necesitatea, oportunitatea şi economicitatea operaţiunilor patrimoniale;
- răspunde de efectuarea calculelor de fundamentare a indicatorilor economico- financiari şi întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pe an şi defalcat pe trimestre;
- asigură analiza lunară a încadrării în creditele bugetare prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli şi ia măsuri de întocmire a referatului de modificare a trimestrialităţii, atunci când nu se asigură încadrarea în creditele bugetare prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli şi defalcate pe trimestre;
- asigură plata la termen a sumelor care constituie obligaţiile serviciului public faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor de şomaj, bugetul asigurărilor de sănătate;
- asigură desfăşurarea ritmică a operaţiunilor de decontare cu furnizorii. Ia măsuri pentru respectarea Ordonanţei Guvernului nr.60/2001 privind achiziţiile publice;
- asigură efectuarea corectă şi la timp a înregistrărilor contabile privind mijloacele fixe şi mijloacele circulante;
- asigură respectarea cu stricteţe a prevederilor legale privind integritatea patrimoniului şi ia măsuri legale pentru reîntregirea acestuia, în cazul în care a fost păgubit sens în care înregistrează şi tine evidenţa debitelor întocmind balanţa analitică. Întocmeşte balanţa creditorilor din salarii neridicate. Informează lunar directorul despre recuperarea debitelor şi plata salariilor neridicate;
- îndeplineşte şi alte atribuţii date în sarcină de către primar, Consiliul Local, şefii ierarhici sau rezultând din acte normative speciale incidente.
1.4.3. Atribuţiile, sarcinile şi îndatoririle structurilor organizatorice
ale Poliţiei Comunitare
- Atribuţiile Serviciului Public de Poliţie Comunitară
- a) Atribuţiile biroului siguranţă şi ordine publică
Biroul siguranţă şi ordine publică este condus de un şef birou care răspunde de coordonarea, organizarea şi conducerea compartimentului din subordine.
Principalele atribuţii ale biroului siguranţă şi ordine publică sunt :
- asigură ordinea şi liniştea publică în zonele şi locurile stabilite prin planul de pază şi ordine publică, previne şi combate încălcarea normelor legale privind curăţenia municipiului, oraşului, comunei şi comerţul stradal, precum şi alte fapte stabilite prin hotărâri ale Consiliului local;
- asigură supravegherea parcărilor auto, a unităţilor şcolare, a zonelor comerciale şi de agrement, a pieţelor, a cimitirelor şi a altor locuri stabilite prin planurile de pază şi ordine publică;
- constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, conform legii, pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii şi liniştii publice, curăţenia municipiului, oraşului, comunei, comerţul stradal, protecţia mediului înconjurător, precum şi pentru faptele care afectează climatul social stabilit prin lege, hotărâri ale Consiliului local sau dispoziţii ale primarului;
- participă la asigurarea măsurilor de ordine, cu ocazia adunărilor publice, mitingurilor, manifestărilor cultural-artistice şi sportive organizate la nivel local;
- intervine împreună cu organele abilitate, la solicitarea cetăţenilor pentru aplanarea stărilor conflictuale, prinderea unor făptuitori, rezolvarea unor cazuri sociale, stabilirea situaţiilor de fapt sesizate şi rezolvarea acestora;
- acţionează împreună cu poliţia, jandarmeria, pompierii, protecţia civilă şi alte autorităţi prevăzute de lege la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamităţi naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;
- comunică, în cel mai scurt timp posibil, organelor abilitate datele cu privire la aspectele de încălcare a legii, altele decât cele stabilite în competenţa sa, despre care a luat la cunoştinţă cu ocazia îndeplinirii misiunilor specifice;
- însoţeşte, în condiţiile stabilite prin regulament, funcţionarii primăriei la executarea unor controale şi la punerea în executare a unor hotărâri ale Consiliului Local, asigurând protecţia acestora şi prevenirea oricăror acte de tulburare a ordinii publice;
- verifică şi soluţionează, în limitele legii, sesizările asociaţiilor de proprietari sau locatari privind săvârşirea unor fapte prin care se încalcă normele legale, altele decât cele cu caracter penal;
- sprijină Poliţia Română în activităţile de depistare a persoanelor care se sustrag urmăririi sau executării pedepselor, precum şi a persoanelor dispărute;
- controlează modul de depozitare a deşeurilor menajere, industriale sau de orice fel şi de respectare a igienizării zonelor periferice şi a malurilor cursurilor de apă, sesizează primarul cu privire la situaţiile de fapt constatate şi la măsurile ce trebuie luate în vederea îmbunătăţirii stării de curăţenie a localităţii;
- îndeplineşte şi alte atribuţii date în sarcină de către primar, Consiliul Local, şefii ierarhici sau rezultând din acte normative speciale incidente.
- b) Atribuţiile biroului pază
Biroul pază este condus de un şef birou care răspunde de coordonarea, organizarea şi conducerea compartimentului din subordine.
Principalele atribuţii ale biroului pază sunt :
- întocmeşte planurile de pază şi le supune spre aprobare conform legii ;
- asigură paza obiectivelor şi a bunurilor de interes public şi privat stabilite de Consiliul Local, conform planurilor de pază şi ordine publică ;
- asigură supravegherea parcărilor auto, a unităţilor şcolare, a zonelor comerciale şi de agrement, a pieţelor, a cimitirelor şi a locurilor stabilite prin planurile de pază şi ordine publică;
- participă la încheierea contractelor de prestări servicii specifice activităţii ; menţine legătura cu beneficiarii contractelor ;
- asigură pregătirea de specialitate a personalului din subordine, în conformitate cu tematica stabilită ;
- stabileşte o procedură cu privire la predarea-primirea armamentului şi muniţiei, postul şi folosirea acestora în timpul serviciului, precum şi menţinerea şi asigurarea deplinei lor securităţi când nu se află asupra personalului;
- comunică, în cel mai scurt timp posibil, organelor abilitate datele cu privire la aspectele de încălcare a legii, altele decât cele stabilite în competenţa sa, despre care a luat la cunoştinţă cu ocazia îndeplinirii misiunilor specifice;
- semnalează conducerii instituţiei orice probleme deosebite legate de activitatea acestuia despre care ia cunoştinţă în timpul îndeplinirii sarcinilor sau în afara acestora, chiar dacă acestea nu vizează direct domeniul în care are responsabilităţi şi atribuţii;
- îndeplineşte şi alte atribuţii date în sarcină de către primar, Consiliul local, şefii ierarhici sau rezultând din acte normative speciale incidente.
- c) Atribuţiile biroului intervenţii şi dispecerat
Biroul intervenţii şi dispecerat este condus de un şef birou care răspunde de coordonarea, organizarea şi conducerea compartimentului din subordine.
Principalele atribuţii ale biroului intervenţii şi dispecerat sunt :
- menţine în stare de funcţionare echipamentele şi asigură întreţinerea acestora pentru a-şi îndeplini rolul funcţional ;
- supraveghează în permanenţă echipamentele centrului de monitorizare pentru a interveni operativ la recepţionarea evenimentelor ;
- ţine permanent legătura cu echipajele de intervenţie, pentru a cunoaşte poziţia acestora în teren, urmăreşte schimbarea acestora la orele şi locurile stabilite, în vederea realizării unor intervenţii operative în cazul producerii de evenimente deosebite ;
- foloseşte echipamentele radio în mod corespunzător şi intervine pentru respectarea regulilor de către toţi participanţii la traficul radio ;
- asigură legătura permanentă între compartimente ;
- preia sesizările şi le transmite compartimentelor de specialitate ;
- îndeplineşte şi alte atribuţii date în sarcină de către primar, Consiliul local, şefii ierarhici sau rezultând din acte normative speciale incidente.
- Atribuţiile serviciului protecţie civilă şi P.S.I.
- a) Atribuţiile compartimentului protecţie civilă
a1) atribuţii generale ale protecţiei civile :
- prevenirea populaţiei asupra atacurilor din aer sau a dezastrelor;
- protecţia populaţiei împotriva efectelor armelor de nimicire în masă şi convenţionale sau a dezastrelor ;
- asigurarea protecţiei bunurilor materiale şi a valorilor culturale;
- participarea la acţiunile de limitare şi înlăturare a atacurilor sau a dezastrelor ;
- participarea la asanarea teritoriului de muniţie neexplodată ;
- pregătirea populaţiei în vederea asigurării protecţiei;
- participarea cu forţe şi mijloace specifice la pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare.
a2) atribuţii specifice în cazul dezastrelor :
- organizează, controlează şi coordonează apărarea împotriva dezastrelor conform planurilor de apărare, precum şi dotarea cu mijloace de apărare şi intervenţie;
- înştiinţează operativ populaţia instituţiile şi agenţii economici pe baza sistemului informaţional propriu şi centralizat, despre iminenţa producerii dezastrelor;
- asigură condiţiile de funcţionare a comisiei municipale de apărare împotriva dezastrelor şi a secretariatului tehnic ;
- participă, la cererea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi a comisiilor guvernamentale de apărare împotriva dezastrelor şi a comisiilor centralizate pe tipuri de dezastre, cu specialişti, mijloace tehnice şi aparatură, la acţiunile de intervenţie şi de refacere ;
- asigură pregătirea personalului propriu pentru apărarea împotriva dezastrelor;
- asigură integrarea în strategia generală de apărare împotriva dezastrelor.
a3) atribuţii specifice pe linie de specialitate:
- întocmeşte şi actualizează, în cooperare cu comisiile de protecţie civilă, documente operative şi de conducere de protecţie civilă ;
- organizează, coordonează şi controlează modul de realizare a măsurilor de protecţie civilă la autorităţile publice locale , instituţii publice şi agenţi economici până la 500 de salariaţi ;
- organizează comisiile şi formaţiunile de protecţie civilă ale municipiului ;
- întocmeşte şi actualizează documentele de mobilizare ale indicativului propriu ;
- asigură, verifică şi menţine în mod permanent starea de funcţionare a punctelor de conducere, de protecţie civilă şi dotarea lor cu materialele şi documentele necesare potrivit ordinelor în vigoare ;
- asigură măsurile organizatorice, materiale şi documentele necesare privind înştiinţarea şi aducerea personalului de conducere la sediu, în mod oportun în caz de dezastru sau la ordin ;
- organizează şi conduce pregătirea lunară a formaţiilor şi verificarea lor prin alarmare, în vederea menţinerii stării de operativitate şi de intervenţie în caz de dezastre ;
- organizează şi conduce prin comsiile de protecţie civilă de specialitate potrivit ordinelor şefului protecţiei civile, acţiunile formaţiilor de protecţie civilă pentru înlăturarea urmărilor produse de dezastre, atacuri aeriene sau teroriste ;
- elaborarea şi ducerea la îndeplinire a planurilor de pregătire pentru intervenţie civilă anuală, pregătirea comisiilor, dezvoltarea bazei materiale de instruire ;
- conduce, prin membrii comisiilor, pregătirea acestora şi a salariaţilor, ţinerea evidenţei pregătirii şi raportarea lunară a datele despre aceste activităţi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ;
- conduce, lunar, instructajele metodice, exerciţiile tactice planificate potrivit documentelor întocmite în acest scop ;
- asigură studierea şi cunoaşterea de către comisiile de protecţie civilă a particularităţilor municipiului şi a principalelor caracteristici care ar influenţa urmările atacurilor din aer sau ale celor produse de dezastre ;
- asigură colaborarea cu formaţiunile de pază, pompieri şi de Cruce Roşie pentru realizarea măsurilor de protecţie cuprinse în documentele operative şi pentru desfăşurarea pregătirii de protecţie civilă, în special pe timpul aplicaţiilor, exerciţiilor şi al lichidărilor urmărilor unor dezastrelor ;
- întocmeşte situaţia cu mijloacele, aparatura, utilajele şi înstalaţiile din dotare, care pot fi folosite în caz de dezastre şi în situaţii speciale şi o actualizează permanent ;
- planifică, îndrumă şi urmăreşte activităţile desfăşurate de comisiile de protecţie civilă pentru realizarea măsurilor de protecţie a municipiului şi a bunurilor materiale ;
- împreună cu comisiile de protecţie civilă de specialitate, întocmeşte planul de protecţie civilă, planul de apărare împotriva dezastrelor ;
- asigură organizarea şi înzestrarea comsiilor şi formaţiilor potrivit instrucţiunilor în vigoare precum şi actualizarea permanentă a situaţiei acestora ;
- asigură mijloacele şi aparatura necesară pentru funcţionarea posturilor de observare, se ocupă nemijlocit de pregătirea grupelor de cercetare pentru asigurarea intrării acestora în funcţiune la ordin ;
- asigură menţinerea în stare de utilizare a adăposturilor de protecţie civilă, evidenţa şi respectarea normelor privind întrebuinţarea acestora ;
- urmăreşte realizarea mijloacelor de decontaminare prevăzute în planuri;
- asigură condiţii de depozitare, conservare, întreţinere şi folosire corectă a tehnicii, aparaturii şi materialelor din înzestrare;
- prezintă Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă informări cu privire la realizare măsurilor de protecţie civilă şi a pregătirii şi alte probleme specifice ;
- asigură baza materială a instruirii comisiilor şi formaţiunilor şi a caracterului practic – aplicativ al acesteia şi executarea controlului pregătirii comisiilor şi formaţiunilor;
- participă la toate convocările, bilanţurile, analizele şi la alte activităţi organizate de eşaloanele superioare ;
- prevede, în planul de mobilizare a economiei naţionale, materialele necesare completării înzestrării formaţiunilor de protecţie civilă ;
- prezintă propuneri pentru introducerea în bugetul de venituri şi cheltuieli a fondurilor necesare pentru înzestrarea şi realizarea măsurilor de protecţie civilă;
- asigură, permanent, respectarea regulilor de păstrare, mînuire şi evidenţă a documentelor secrete de serviciu, hărţilor şi literaturii de protecţie civilă ;
- organizează prezentarea de şedinţe şi exerciţii demonstrative metodice la acele categorii de pregătire stabilite de Seful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă cât şi pentru temele cu conţinut complex ;
- elaborează, cu sprijinul celorlalţi specialişti din cadrul serviciului, documente de protecţie civilă pentru conducere şi informare ;
- actualizează planul de protecţie civilă, planul de protecţie şi intervenţie la dezastre şi planul de evacuare ;
- organizează cercetarea de protecţie civilă precum şi paza punctului de comandă municipal ;
- urmăreşte îndeplinirea măsurilor de protecţie civilă şi desfăşurarea acţiunilor de intervenţie;
- răspunde de organizarea şi coordonarea activităţilor pentru realizarea măsurilor de protecţie a cetăţenilor şi a bunurilor materiale împotriva atacului sau a dezastrelor prin adăpostire, mascarea obiectivelor importante, deblocarea adăposturilor, înlăturarea avarilor la reţelele de gospodărire comunală, deblocarea şi refacerea căilor de acces şi evacuare;
- urmăreşte execuţia adăposturilor la noile investiţii în construcţie sau la extinderile imobilelor existente, potrivit instrucţiunilor şi normelor tehnice în vigoare;
- cunoaşte în permanenţă capacitatea de intervenţie a formaţiunilor de protecţie civilă;
- organizează şi ţine evidenţa personalului, materialelor şi tehnicii pentru comisiile şi formaţiunile de protecţie civilă;
- organizează şi coordonează aplicarea măsurilor pe linie de protecţie împotriva contaminării radioactive, toxice, biologice, în caz de atac cu arma N.B.C., accident nuclear sau chimic şi în situaţii de dezastre;
- coordonează măsurile de asistenţă medico – sanitară şi sanitar – veterinară în situaţiile mai sus menţionate;
- organizează, coordonează, îndrumă şi ţine evidenţa comisiilor şi formaţiunilor de protecţie N.B.C. – mediu, medicale, sanitar – veterinare, agricultură şi alimentaţie;
- ţine evidenţa substanţelor chimice de la agenţii economici din municipiu, precum şi a substanţelor chimice care pot fi folosite pentru executarea decontaminării; ţine evidenţa substanţelor explozive de la agenţii economici din municipiu,oraş, comună;
- centralizează, analizează şi sistematizează informaţiile de specialitate prezentând propuneri pentru stabilirea concepţiei;
- elaborează documentele pe linia specialităţii şi asigură transmiterea lor;
- ţine evidenţa personalului, materialelor, tehnicii şi posibilităţilor de intervenţie pentru comisiile şi formaţiunile de protecţie civilă;
- răspunde nemijlocit de înştiinţarea şi alarmarea populaţiei din municipiu, oraş, comună;
- asigură primirea şi transmiterea semnalelor de înştiinţare despre pericolul atacurilor inamicului, dezastrelor precum şi a datelor despre situaţia de radiaţie, chimică şi biologică;
- asigură acţionarea la timp a sistemelor de înştiinţare – alarmare din municipiu, oraş, comună;
- controlează, periodic, modul de exploatare a mijloacelor de transmisiuni;
- are obligaţia de a cunoaşte posibilităţile sistemului de telecomunicaţii teritorial, solicitând folosirea acestuia pentru nevoile Compartimentului de Protecţie Civilă;
- planifică, organizează şi urmăreşte executarea reparaţiilor la întreaga aparatură de înştiinţare şi alarmare;
- coordonează măsurile de restabilire a sistemelor de înştiinţare – alarmare dezorganizate în urma atacului inamicului sau din alte cauze;
- constituie echipe de alarmare la nivelul municipiului, oraşului, comunei;
- coordonează şi îndrumă pregătirea formaţiunilor de transmisiuni – alarmare;
- îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege, în baza actelor emise de ministere şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, de hotărâri ale Consiliului Judeţean sau încredinţate de Consiliul Local Municipal, de către primar sau de şefii ierarhici;
- urmăreşte şi coordonează activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor în cadrul primăriei locale;
- întocmeşte şi actualizează periodic documentaţia privind evidenţa militară angajaţilor primăriei şi de M.L.M.;
- organizează şi conduce Serviciul Voluntar pentru Situaţi de Urgenţă;
- colaborează cu celelalte direcţii şi servicii la prelucrarea şi întocmirea documentelor de protecţia muncii la nivelul primăriei locale ;
- ţine evidenţa documentelor cu caracter secret de serviciu şi execută inventarierea şi gestionarea acestora ;
- îndeplineşte şi alte atribuţii date în sarcină de către primar, Consiliul Local, şefii ierarhici sau rezultând din acte normative speciale incidente.
- b) Atribuţiile compartimentului P.S.I.
b1) atribuţii generale privind prevenirea şi stingerea incendiilor:
- desfăşoară activităţi de informare şi instruire, privind cunoaşterea şi respectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
- verifică modul de aplicare a normelor, dispoziţiilor, instrucţiunilor şi măsurilor care privesc prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, în sectorul de competenţă;
- execută acţiuni de intervenţie pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor şi protecţia persoanelor şi a bunurilor periclitate de incendii;
- acordă ajutor, în condiţiile legii, persoanelor a căror viaţă este pusă în pericol în caz de explozie, inundaţii, alunecări de teren, accidente, precum si in caz de dezastre.
- participă efectiv la acţiunile de stingere a incendiilor, de salvare a persoanelor şi a bunurilor materiale si de înlăturare a urmărilor calamităţilor naturale şi catastrofelor;
- pompierii controlează modul de respectare a normelor P.S.I. de către cetăţeni, atât pentru cei care desfăşoară activitatea instructiv – educativă şi acţionează pentru înlăturarea neajunsurilor constatate;
- Pichetul de pompieri civili poate presta contra cost către orice persoană fizică sau juridică conform art. 33 din O.G. 60/1997, unele servicii fără a afecta îndeplinirea atribuţiilor formaţiei cum ar fi :
- transport de apă , evacuarea apei din subsoluri;
- limitarea răspândirii unor produse poluante colectarea sau îndepărtarea acestora;
- eliberarea căilor de circulaţie de doborâturile de vânt sau de mijloace de transport avariate sau accidentate ;
- curăţirea şi repararea coşurilor de fum şi a sobelor;
- alte servicii în domeniul apărării împotriva incendiilor.
b2) atribuţiile personalului Pichetului de pompieri civili :
- să solicite, de la persoanele fizice şi juridice, date, informaţii şi documente necesare îndeplinirii atribuţiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor ;
- să stabilească restricţii ori să interzică, potrivit competenţei prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciului, utilizarea focului deschis şi efectuarea unor lucrări cu substanţe inflamabile, pentru a preveni producerea de incendii ori explozii ;
- să propună oprirea funcţionării sau demolarea construcţiei incendiate, precum şi a celor vecine ori a unei părţi din aceasta, în scopul prevenirii incendilor şi a evitării unui dezastru dacă un asemenea pericol este real , iminent şi inevitabil ;
- să utilizeze, în funcţie de necesitate, apa indiferent de sursa din care provine, pentru intervenţii la incendii ;
- îndeplineşte şi alte atribuţii date în sarcină de către primar, Consiliul local, şefii ierarhici sau rezultând din acte normative speciale incidente.
Pompierilor civili li se asigură gratuit, după caz, echipamentul de protecţie adecvat misiunilor pe care le îndeplinesc , iar pe timpul intervenţiei pompierilor civili şi celorlalţi participanţi la acţiuni în condiţii de risc, li se asigură antidot adecvat naturii mediului de lucru , potrivit legii.
Pompierii nu răspund de pagubele inerente acţiunilor de intervenţie.
- Atribuţiile compartimentului audit
În aplicarea prevederilor Legii nr.672/2002 privind auditul public intern, cu modificările şi completările ulterioare, ale dispoziţiilor Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 38/2003 pentru aprobarea Normelor generale, responsabilul de exercitarea activităţii de audit intern de are următoarele atribuţii principale:
- întocmeşte şi supune spre aprobare directorului, planul anual de audit intern;
- certifică anual, bilanţul contabil şi contul de execuţie bugetară ale serviciului public;
- solicită documentele necesare certificării bilanţului contabil şi contului de execuţie bugetară (bilanţul contabil, contul de execuţie bugetară, actele de gestiune şi financiare, evidenţele contabile şi orice document justificativ);
- organizează şi conduce evidenţa certificării bilanţurilor, înfiinţează şi operează acestea în registrul special;
- verifică legalitatea, regularitatea şi conformitatea operaţiunilor, identifică erorile, risipa, gestiunea frauduloasă şi defectuoasă;
- propune măsuri şi soluţii pentru recuperarea pagubelor şi sancţionarea celor vinovaţi,
- supraveghează regularitatea sistemului de fundamentare a deciziei, planificarea, organizarea, coordonarea şi controlul îndeplinirii deciziilor;
- evaluează economicitatea şi eficienţa activităţii cu care sistemele de conducere şi de execuţie existente în cadrul serviciului public utilizează resursele financiare, umane şi materiale pentru îndeplinirea obiectivelor şi obţinerea rezultatelor stabilite;
- identifică slăbiciunile sistemelor de conducere şi de control, precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme, unor programe sau proiecte, ori unor operaţiuni şi, propune măsuri pentru diminuarea riscurilor;
- întocmeşte raportul de audit intern pentru fiecare activitate auditată, care va trebui să cuprindă modul de desfăşurare al auditului, constatările făcute, concluzii şi recomandări. Trebuie să fie prezentate şi punctele de vedere ale persoanelor implicate în activitatea auditată, în special ale acelora în legătură cu care se semnalează deficienţe şi care pot fi afectate de măsurile recomandate în raportul de audit;
- ţine evidenţele, rapoartele de audit întocmite în termenul prevăzut de lege şi le arhivează conform normelor legale;
- împreună cu Compartimentul juridic contencios, când se impune, va formula contestaţii împotriva proceselor – verbale ale inspecţiei de audit intern;
- se subordonează directorului serviciului public;
- colaborează pentru realizarea sarcinilor, cu compartimentele de audit din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice ale Judeţului, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Consiliul Judeţean;
- îndeplineşte şi alte sarcini dispuse de şefii ierarhici în baza deciziilor sau, rezultând din aplicarea dispoziţiilor primarului municipiului, hotărârilor Consiliului local şi/sau ale actelor normative în vigoare, incidente.
- Atribuţiile compartimentului juridic contencios
Compartimentul juridic contencios îndeplineşte următoarele atribuţii:
- Reprezintă Serviciul Public de Poliţie Comunitară în fata instanţelor judecătoreşti, cu susţinerea intereselor acesteia si tine evidenta proceselor si litigiilor in care instituţia este parte;
- ţine evidenţa şi comunică compartimentelor interesate actele normative nou apărute privind probleme de interes general;
- monitorizează centralizat procesele verbale emise de împuterniciţii aparatului executiv al Serviciului Public de Poliţie Comunitară pentru fapte săvârşite cu încălcarea legislaţiei în vigoare, urmărind şi înregistrând toate etapele pe care le parcurg acestea până la recuperarea sumelor băneşti la bugetul local;
- reprezintă, în faţa instanţelor judecătoreşti competente, interesele administraţiei publice locale (Judecătorii, Tribunale, Curţi de Apel, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie) ;
- pentru o bună apărare a instituţiei pe care o reprezintă formulează întâmpinări, note scrise, concluzii, ridică excepţii;
- ţine evidenţa proceselor şi litigiilor în care unitatea este parte şi urmăreşte obţinerea titlurilor executorii pentru creanţele unităţii;
- în baza unei delegaţii speciale date de Directorul executiv, poate fixa pretenţiile, renunţă la pretenţii, poate da răspunsuri la interogatoriu ;
- participă la formularea obiecţiunilor precontractuale, dacă se pun în discuţie probleme de drept ;
- formează răspunsurile la interogatorii în colaborare cu serviciile competente ;
- primeşte plângerile din partea terţelor persoane şi din partea diferitelor servicii şi direcţii, răspunzând în termen legal şi exprimându-şi punctul de vedere avizat asupra problemelor ridicate;
- exercită căile ordinare şi extraordinare de atac împotriva hotărârilor nefavorabile ;
- îşi exprimă punctul de vedere în scris (referate) privind neexercitarea căilor de atac ;
- face cereri de intervenţii în dosarele aflate pe rol şi în care Serviciul Public de Poliţie Comunitară justifică un interes ;
- asigură asistenţa juridică compartimentelor instituţiei, la audienţele desfăşurate în cadrul Serviciului Public de Poliţie Comunitară precum şi personalului din aparatul propriu ;
- avizează la cererea conducerii orice alte acte care pot angaja răspunderea patrimonială a unităţii ;
- verifică şi avizează proiectele de contracte întocmite de serviciile funcţionale şi de specialitate ;
- urmăreşte apariţia actelor normative şi semnalează factorilor a căror activitate este vizată de aceste acte, sarcinile ce revin în domeniul de competenţă ;
- primeşte plângerile din partea terţelor persoane, răspunzând în termen legal şi exprimându-şi punctul de vedere avizat asupra problemelor ridicate;
- promovează orice alte acţiuni în justiţie cu aprobarea conducătorilor instituţiei ;
- înregistrează procesele-verbale de contravenţie emise de poliţiştii comunitari asupra persoanelor fizice şi juridice care nu respectă prevederile legale ;
- înregistrează achitarea amenzilor în baza chitanţei de plată ;
- înregistrează contestaţiile la procesele-verbale, depuse în termen sau tardiv (cu depăşirea termenului legal de 15 zile de la primirea lor de către contravenient, data poştei pe plic) ;
- întocmeşte întâmpinările şi completează, pentru fiecare proces-verbal contestat, un dosar, în colaborare cu serviciile funcţionale implicate, cu documentele relevante în susţinerea cauzei în instanţă, solicitând referate de specialitate, note de constatare în diverse faze de desfăşurare a litigiului între părţi ;
- înaintează dosarul cu contestaţia în original la Judecătorie ;
- ţine evidenţa centralizată pe computer a tuturor fazelor până la soluţionarea definitivă a procesului-verbal de contravenţie, respectiv încasarea sumelor băneşti;
- întocmeşte şi prezintă, la cererea conducerii sau a altor organisme abilitate, situaţia rezolvării proceselor-verbale ;
- asigură evidenţa contravenţiilor constatate şi aplicate cu ocazia executării unor misiuni temporare de ordine publică;
- asigură urmărirea îndeplinirii procedurilor legale de finalizare a contravenţiilor aplicate; în îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin, potrivit legii, cooperează cu Poliţia, cu celelalte unităţi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, alte structuri ale Sistemului Naţional de Apărare, organizaţii, instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale;
- asigură îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin, având obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului;
- asigură urmărirea – evidenţa contravenţiilor în registre speciale, înregistrând documentele referitoare la constatarea şi aplicarea contravenţiilor;
- asigură informarea şefului poliţiei comunitare cu privire la sesizările şi reclamaţiile adresate personalului unităţii referitor la constatarea şi aplicarea contravenţiilor;
- îndeplineşte şi alte atribuţii date în sarcină de către primar, Consiliul local, şefii ierarhici sau rezultând din acte normative speciale incidente.
- Atribuţiile ciroului financiar – contabil
Biroul financiar contabil este condus de un şef birou care răspunde de coordonarea, organizarea şi conducerea compartimentului din subordine.
Principalele atribuţii ale biroului financiar contabil sunt :
- asigură respectarea prevederilor legale referitoare la administrarea finanţelor publice;
- întocmeşte documentele justificative pentru orice operaţie care afectează patrimoniul unităţii
- înregistrează în contabilitate operaţiile patrimoniale;
- inventariază patrimoniul unităţii;
- întocmeşte bilanţul contabil;
- asigură controlul asupra operaţiunilor patrimoniale efectuate;
- asigură legătura permanentă cu Trezoreria pentru ordonanţarea cheltuielilor;
- prezintă rapoarte despre activitatea Serviciul Public de Poliţie Comunitară, solicitate de primar, Consiliul Local, pe domeniul economic;
- participă la audienţele ţinute de director, asigurând detalii specifice problemelor solicitate de persoana audiată;
- asigură gestionarea patrimoniului instituţiei în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
- organizează şi conduce evidenţa contabilă privind efectuarea cheltuielilor prevăzute prin bugetul de venituri şi cheltuieli, a valorilor materiale, bunurilor de inventar, mijloacelor băneşti, a deconturilor cu debitorii şi creditorii;
- realizează evidenţa garanţiilor de gestiune pentru salariaţii instituţiei, precum şi evidenţa timbrelor poştale necesare desfăşurării activităţii;
- verifică gestiunea magaziei şi a casieriei, lunar, privind: numerarul existent, timbrele şi mandatele poştale, materialele existente în magazie;
- ţine evidenţa imprimatelor cu regim special;
- constituie comisii de inventariere anuală a mijloacelor fixe, obiectelor de inventar de scurtă durată şi mică valoare, bunurilor materiale, confruntând rezultatele obţinute cu evidenţa contabilă şi realizând operaţiile contabile ce se impun înregistrând minusurile şi plusurile de inventar;
- propune măsuri de casare, imputare;
- controlează activitatea de elaborare a necesarului de credite bugetare pentru serviciile publice;
- elaborează şi supune aprobării Consiliului local proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Serviciului Public de Poliţie Comunitară ;
- întocmeşte, periodic, situaţia execuţiei bugetare şi urmăreşte încadrarea acesteia în limitele de cheltuieli aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli;
- întocmeşte şi prezintă, anual Consiliului Local contul anual de execuţie al bugetului Serviciul Public de Poliţie Comunitară ;
- asigură exercitarea controlului financiar preventiv pentru plăţile efectuate din bugetul autorităţilor executive, eliberări de valori materiale şi pentru alte operaţiuni specifice;
- realizează şi urmăreşte cheltuielile de investiţii conform bugetului aprobat de Consiliul Local cu întreaga documentaţie ce necesită acest lucru;
- stabileşte necesarul de credite bugetare pentru instituţie;
- întocmeşte statele de plată ale salariilor personalului Serviciul Public de Poliţie Comunitară ;
- întocmeşte documentaţia necesară pentru Trezorerie;
- întocmeşte balanţa lunară pentru fiecare asistent personal, ţine evidenţa plăţii salariului pe fişe de cont şi fişe de salariu ;
- întocmeşte dări de seamă statistice;
- efectuează prin casierie operaţiuni de încasări şi plăţi pe baza documentelor aprobate şi supuse controlului financiar preventiv;
- ţine evidenţa reţinerilor, ratelor C.E.C., rate imobiliare, popriri, chirii, garanţii ale personalului;
- întocmeşte fişele de salarii şi operează în acestea toate modificările survenite, ţinând cu ajutorul lor evidenţa tuturor drepturilor fiecărui salariat, după care se întocmesc statele de salarii;
- întocmeşte referate de specialitate şi colaborează cu Compartimentul Juridic în vederea elaborării proiectelor de decizie;
- colaborează cu diverse instituţii, precum: Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat, Administraţia Financiară a Municipiului, Trezorerie, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială , Prefectură;
- eliberează adeverinţe;
- colaborează cu toate compartimentele din cadrul Serviciul Public de Poliţie Comunitară;
- îndeplineşte şi alte atribuţii date în sarcină de către primar, Consiliul Local, şefii ierarhici sau rezultând din acte normative speciale incidente.
- Atribuţiile compartimentului resurse umane şi instruire
Compartimentul Resurse Umane este un compartiment care analizează, organizează şi instruieşte aparatul propriu al Serviciului Public de Poliţie Comunitară, în scopul obţinerii eficienţei maxime a activităţii acesteia şi are următoarele atribuţii principale:
- elaborează proiectul organigramei şi statul de funcţii pentru aparatul propriu, respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare;
- asigură recrutarea de personal, organizează concursuri/examene pe bază de competenţă în conformitate cu prevederile legale şi cu statul de funcţii a Serviciului Public de Poliţie Comunitară şi ale Serviciului Protecţie Civilă şi P.S.I ;
- elaborează, pe baza propunerilor tuturor compartimentelor, proiectul Regulamentului de organizare şi funcţionare supus spre aprobare Consiliului Local şi a Regulamentului de ordine internă al Serviciului Public de Poliţie Comunitară, Protecţie Civilă şi P.S.I şi supune spre aprobare directorului, urmărind respectarea lui;
- gestionează fişele de evaluare a posturilor şi a performanţelor profesionale individuale pentru personalul din aparatul propriu;
- urmăreşte respectarea legalităţii privind încadrarea şi salarizarea personalului pe funcţii, categorii, clase, grade (trepte) profesionale a aparatului propriu;
- centralizează, lunar, fişa colectivă de prezenţă a personalului ;
- verifică şi semnează statele de plată privind drepturile salariale ale angajaţilor (salarii, concedii de odihnă, medicale) ;
- întocmeşte documentaţia necesară acordării premiilor anuale;
- întocmeşte documentaţia necesară organizării examenelor pentru promovare ;
- ţine evidenţa fişelor de post pentru aparatul propriu al Serviciului Public de Poliţie Comunitară şi Serviciului Protecţie Civilă şi P.S.I şi răspunde de corelarea acestora cu atribuţiile din Regulamentul de organizare şi funcţionare;
- pentru a asigura o bună conlucrare între compartimente, emite note de serviciu aprobate de către director ;
- controlează respectarea disciplinei muncii ;
- realizează anchete administrative, în colaborare cu alte compartimente, privind abaterile săvârşite de angajaţii Serviciului Public de Poliţie Comunitară şi Serviciului Protecţie Civilă şi P.S.I. ;
- ţine evidenţa la zi a vechimii în muncă pentru personalul din aparatul propriu şi comunică schimbările survenite Biroului Financiar Contabil ;
- păstrează şi ţine la zi dosarele personale ale personalului din aparatul propriu ;
- centralizează planificarea concediilor de odihnă a personalului din aparatul propriu şi urmăreşte efectuarea acestora în perioadele stabilite ;
- evidenţiază şi comunică concediile de odihnă, concediile medicale, concediile fără plată şi concediile de studii Biroului Financiar Contabil ;
- eliberează adeverinţele solicitate de actualii şi foştii salariaţi ;
- răspunde de activitatea privind serviciile medicale de medicina muncii prin firme specializate pentru efectuarea examenului medical la angajare, a controlului medical periodic, a examenului medical la reluarea activităţii;
- ţine evidenţa şi înregistrează declaraţiile de avere şi cele de interese ale salariaţilor ;
- coordonează specializarea şi perfecţionarea personalului; colaborează cu instituţii specializate, în vederea organizării testării psihologice a salariaţilor;
- întocmeşte planificarea din Serviciul Public de Poliţie Comunitară şi Serviciului Protecţie Civilă şi P.S.I. cu privire la cursurile de formare organizate în centrele proprii sau în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;
- întocmeşte planul de pregătire profesională a personalului, coordonează activitatea de elaborare a temelor, urmăreşte modul de desfăşurare a pregătirii şi ţine evidenţa rezultatelor obţinute;
- asigură cunoaşterea armamentului din dotare, condiţiile de păstrare şi întreţinere a acestuia şi instruieste personalul dotat cu armament cu privire la modul de folosire ;
- întocmeşte, zilnic, nota cu principalele evenimente şi o prezintă directorului executiv sau înlocuitorului legal;
- stabileşte, pentru salariaţi, obligaţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul protecţiei muncii, a prevenirii şi stingerii incendiilor, corespunzător funcţiilor exercitate;
- asigură şi controlează cunoaşterea şi aplicarea de către toţi salariaţii a normelor generale de protecţie a muncii şi stabileşte categoriile de instructaje în domeniul situaţiilor de urgenţă;
- asigură întocmirea şi completarea, în termenul prevăzut de lege, a fişelor individuale de instructaj privind protecţia muncii şi a fişelor individuale de instructaj pentru situaţii de urgenţă;
- propune conducerii luarea de măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi educării salariaţilor pe linie de protecţie a muncii şi situaţii de urgenţă, afişe, pliante etc. ;
- asigură informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă precum şi asupra mijloacelor de prevenire necesare;
- prezintă documentele şi dă relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al cercetării accidentelor de muncă ;
- propune conducerii acordarea de echipamente de lucru şi de protecţie pentru angajaţii ale căror locuri de muncă prevăd aceasta ;
- asigură realizarea măsurilor stabilite de inspectorii de muncă, cu prilejul controalelor şi al cercetării accidentelor de muncă ;
- îndeplineşte şi alte atribuţii date în sarcină de către primar, Consiliul Local, şefii ierarhici sau rezultând din acte normative speciale incidente.
- Atribuţiile birou administrativ, armament, muniţie şi arhivă
Biroul administrativ, armament, muniţie arhivă, este condus de un şef birou care răspunde de coordonarea, organizarea şi conducerea compartimentului din subordine.
Principalele atribuţii ale biroului administrativ, armanent, muniţie şi arhivă sunt :
- asigură spaţiile corespunzătoare pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii personalului din toate compartimentele;
- controlează modul de folosire a bunurilor mobile şi imobile;
- răspunde de activitatea de arhivare şi securitate a documentelor instituţiei;
- efectuează împreună cu Biroul Financiar Contabil, inventarierea periodică, casarea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar;
- asigură buna funcţionare a centralei telefonice şi a celorlalte echipamente tehnice, asigurând şi service-ul necesar;
- răspunde de necesarul de aprovizionare a materialelor şi rechizitelor de birou;
- face propuneri privind reparaţiile instalaţiilor din dotare, urmărind executarea lor şi participă la recepţia finală;
- urmăreşte şi controlează modul de funcţionare a alimentării cu energie electrică şi termică, a gazelor, a alimentării cu apă;
- urmăreşte şi controlează modul de derulare a contractelor cu furnizorii;
- întocmeşte şi completează la zi evidenţa mijloacelor mobile şi imobile şi a obiectelor de inventar;
- ţine evidenţa şi asigură confecţionarea, gestionarea şi scoaterea din uz a ştampilelor şi sigiliilor;
- sigilează toate birourile din cadrul instituţiei, în perioada sărbătorilor legale;
- urmăreşte şi asigură desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de transport pentru mijloacele din dotare;
- asigură măsuri de pază a imobilului şi bunurilor ce aparţin instituţiei;
- organizează şi asigură curăţenia în cadrul instituţiei;
- organizează şi asigură accesul în instituţie a personalului propriu şi a publicului;
- asigură dotarea cu materiale igienico-sanitare, echipamente de lucru şi de protecţie a personalului de întreţinere;
- întocmeşte referate de specialitate şi colaborează cu Biroul Financiar Contabil şi Compartimentul Juridic, evidenţă contravenţii în vederea elaborării proiectelor de decizie;
- asigură condiţii pentru arhivarea în condiţii legale a documentelor şi actelor Poliţiei Comunitare;
- urmăreşte şi răspunde de buna exploatare a aparatelor telefonice mobile, a staţiilor de radio emisie – recepţie, mijloacelor auto, armamentului şi muniţiei, a instalaţiilor de sonorizare şi înregistrare video din dotare;
- coordonează activitatea parcului auto şi a şoferilor, punând la dispoziţie şi deservind cu autoturismele din dotare întreaga activitate a instituţiei;
- colaborează cu toate compartimentele din cadrul Poliţiei Comunitare;
- îndeplineşte şi alte atribuţii date în sarcină de către primar, Consiliul local, şefii ierarhici sau rezultând din acte normative speciale incidente.