Odată cunoscute, apreciate şi determinate, normele dreptului urmează a fi aplicate cu ajutorul unor procedee de ordin material şi intelectual realităţilor concrete ale vieţii sociale. Aceste procedee tehnice dau normelor juridice toată eficacitatea de care sunt capabile. Elaborarea normelor juridice ţine de domeniul cunoaşterii, evaluării şi determinării şi constituie o operaţie de ordin logic. Deşi normele juridice se impun raţional, ele necesită pentru o corectă aplicare un element de ordin constructiv, tehnic. O comparaţie cu ceea ce se petrece în procesul de formare a noţiunilor va putea înlesni înţelegerea problemei. Orice noţiune se formează pe calea unui proces logic: printr-o abstracţie şi generalizare. Această operaţie logică, mentală, ar rămâne fără nici un rezultat practic în lipsa cuvântului vorbit sau scris. Cuvântul este elementul tehnic al raţiunii fără de care aceasta ar fi redusă la o umbră fără corp, la un element fără conţinut practic şi fără nici o valoare de utilizare. Situaţia este similară cu aceea din domeniul dreptului, unde elaborarea normelor juridice nu are eficienţă practică decât prin intermediul tehnicii care devine un procedeu de realizare a dreptului în conformitate cu interesele respectivei societăţi. Aplicarea normelor juridice la realităţile vii şi mereu schimbătoare ale vieţii sociale se face prin mijloace tehnice, proces ce se înscrie într-o activitate de cunoaştere intelectuală şi de voinţă pentru realizarea scopurilor propuse. Asemenea mijloace tehnice sunt ingenioase şi teoretic infinite, dar întotdeauna conforme cu sistemul juridic respectiv. Ele sunt cu atât mai perfecte, cu cât pun mai repede şi mai eficient în practică principiile dreptului.
Tehnica juridică constă în metode menite să transforme socialul în juridic, regulile de conduită în reguli de drept obligatoriu, într-un cuvânt să asigure aplicarea dreptului. Aşadar un aspect de execuţie a elementului raţional.
Ea presupune totodată o elaborare ştiinţifică a dreptului, asigurându-i o armătură tehnică menită să justifice toate piesele arhitectonice ale eşafodajului juridic. Tehnica juridică asigură aşadar realizarea şi practicabilitatea dreptului.
Pentru omul de rând, tehnica juridică apare ca ceva complicat, întrucât aplicarea regulilor de drept se asigură prin mijloace mai puţin accesibile profanilor, ca de pildă prezumţii, clasificări şi diviziuni, definiţii de specialitate, subrogări aproximative, concepte specifice, formalism şi publicitate, reguli de probaţiune, etc.
Pentru Ihering tehnica este elementul intelectual al dreptului, pentru Savigny elaborarea ştiinţifică a normelor de drept, iar dreptul o creaţie populară spontană, pentru Arnold un element formal şi logic al dreptului, pentru Windscheid şi Kohler precizarea şi aplicarea unor concepte ce cuprind realităţile concrete ale vieţii juridice, pentru Stammler adaptarea regulilor juridice la viaţa de toate zilele, pentru Cuq realizarea efectivă a justiţiei, iar pentru Geny elementul de construcţie în viaţa de zi cu zi a dreptului. Dacă ştiinţa şi tehnica n-ar exista şi ar exista numai practica jurisprudenţială, dreptul s-ar reduce la o simplă cazuistică; astfel, pentru încheierea unui contract, capacitatea părţilor şi celelalte elemente contractuale ar trebui rezolvate de la caz la caz, ceea ce practic nu este cu putinţă, întrucât înlătură elementul de securitate juridică. De aici standardizarea dreptului şi deformarea conştientă a realului pentru a nu cădea într-un cazuism anarhic. Tehnica juridică are nevoie de ştiinţa dreptului, după cum şi aceasta din urmă devine tributară celei dintâi. Ştiinţa dreptului descoperă directivele, sursele reale ale regulilor de drept şi creează valori juridice autonome, iar tehnica este o artă ce elaborează sursele formale ale dreptului şi modelând socialul îl transformă în juridic.
Faptul este bine cunoscut în istoria dreptului şi această dihotomie juridică creată de şcoala proculeană a dreptului roman a dus la o adevărată revoluţie în gândirea juridică. In sens strict, dreptul se deosebeşte de tehnică, dar în sens larg formează un tot. Este deosebirea pe care Savigny o făcea între Volksrecht (element juridic) şi Juristenrecht (elementul tehnic), iar Geny le donne (elaborarea ştiinţifică a dreptului) şi le construit (elaborarea tehnică a acestuia).
Ştiinţa dreptului cercetează elementele sociale ale dreptului, pe care le apreciază şi apoi le evaluează, iar tehnica transformă socialul în juridic pe căi şi prin metode proprii. Iniţial, dreptul apare ca un "dat" ce urmează să capete prin tehnică formă juridică corespunzătoare, un anumit scop social.
Este ceea ce Aristotel numea episteme (ştiinţă) şi techne (tehnică), care împreună urmează să se încadreze într-un proces de entelechie (perfecţiune).
Tehnica juridică cuprinzând procedeele artificiale de aplicare a regulilor abstracte de drept le divide în două categorii: procedee materiale şi procedee intelectuale.
Cele dintâi urmăresc să individualizeze instituţiile juridice şi să le dea pecetea juridicităţii, iar procedeele intelectuale reduc realităţile juridice sociale la anumite principii ce facilitează dezvoltarea dreptului pozitiv.
Prima categorie cunoaşte nenumărate subdiviziuni. Aşa sunt formele solemne necesare ad validitatem pentru anumite acte juridice: un testament, de exemplu, nu are valabilitate decât dacă îmbracă formele cerute de lege (olograf, autentic, mistic). Din această categorie fac parte şi formele probatorii ce se referă la condiţiile de existenţă şi administrare a probelor scrise sau orale.
De notat că formele probatorii sunt o condiţie a existenţei juridice a actului încheiat, deşi actul în sine rămâne valabil indiferent de probaţiune.
In materie civilă actele juridice, şi în special contractele, nu se pot dovedi prin martori sau prezumţiuni, decât pentru raporturi contractuale de o valoare redusă. Peste o sumă oarecare se cere o probă preconstituită sau un început de dovadă scrisă. Evident, se exclud faptele constitutive ale unei culpe, cazul fortuit, gestiunea de afaceri, etc. De asemenea, regula nu se aplică terţilor faţă de raportul contractual în cauză.
Publicitatea privind judecarea pricinilor şi procesul de legiferare constituie la rândul ei un alt procedeu tehnic, iar condiţiile de sancţionare şi de aplicare a acestora intră în aceeaşi categorie de procedee tehnice.
De notat că interesele terţilor cer uneori ca un act juridic încheiat între două sau mai multe persoane să fie cunoscut şi de ei; de aici obligativitatea înscrisurilor în registrele publice sau simple notificări făcute celor interesaţi. Uneori, publicitatea poate lua un caracter solemn: căsătorie, act de naştere, etc.
Tot din acest procedeu fac parte aşa zisele forme de abilitare luate în favoarea unor persoane incapabile (ex. minori, interzişi, etc); asemenea forme constituie un element artificial ce face eficientă o activitate care singură ar fi pur şi simplu inoperantă. Aşadar, o reducere la unitate a unor situaţii similare.
Dintre procedeele intelectuale folosite de tehnica juridică amintim în primul rând terminologia dreptului, care trebuie să rezide în noţiuni precise, uşor de înţeles şi întemeiate pe limbajul obişnuit. Se recomandă totodată folosirea adagiilor, brocardelor şi chiar proverbelor care uneori alcătuiesc un folclor juridic sugestiv şi foarte eficient în sistemele cutumiare de bază. Regulile de drept trebuie apoi să fie înglobate în categorii logice care să garanteze securitatea rezultatelor scontate şi previziunea efectelor. Pentru ca aceste categorii să fie eficace se cere să răspundă la toate postulatele vieţii, să se poată adapta la diversitatea cazurilor şi să asigure beneficiarului o economie de efort.
Un alt procedeu urmăreşte ca prin concepte, definiţii şi categorii să se ajungă la construcţiuni juridice, cum este de pildă aceea a personalităţii juridice, iar formularea raţionamentului juridic să asigure deducţiile şi inducţiile necesare, cu excluderea oricăror sofisme.
Prezumţiile sunt consecinţele pe care legea sau jurisprudenţa le trage dintr-un fapt cunoscut la altul necunoscut; astfel remiterea titlului de creanţă de către creditor debitorului prezumă stingerea obligaţiei.
La rândul ei, ficţiunea este procedeul tehnic ce consideră un fapt sau o situaţie deosebită de realitate pentru a trage unele consecinţe juridice; în acest procedeu intră efectul retroactiv al condiţiunii, ideea de imobil prin destinaţie, noţiunea de extrateritorialitate, etc.
Cu toată importanţa ei practică, tehnica juridică are limitele ei. Trebuie să se evite crearea unui mecanism rigid faţă de evoluţia naturală şi progresivă a vieţii, căci dreptul nu poate deveni o simplă rutină. Orice rigoare matematică trebuie înlăturată, fiind suficiente aproximaţiile întemeiate pe statistici medii, iar categoriile juridice nu pot împiedica apariţia şi dezvoltarea de noi instituţii.
Este, în ultimă analiză, victoria lui Socrate împotriva excesului manifestat de sofişti.