Instanţele judecătoreşti, soluţionând speţele, stabilesc pe calea deciziilor pronunţate reguli juridice individuale, particulare. Deşi nu e vorba de decizii cu caracter general, totuşi mai multe decizii judiciare identice, pronunţate în legătură cu situaţii similare, generează în ultimă analiză adevărate norme juridice.
Constantă în cazuri identice, jurisprudenţa devine, cu acordul tacit al legiuitorului, un adevărat izvor de drept.
In Roma antică jurisprudenţa - concretizată în edictul pretorului - a devenit cu timpul cel mai important izvor de drept, iar în structurile juridice moderne devine dreptul adevărat, concret, de fiecare zi.
Jurisprudenţa fixează dreptul pozitiv, fie precizând normele juridice, fie adaptându-1 la realităţile vii şi mereu schimbătoare ale vieţii. Iată de ce s-a afirmat pe bună dreptate că regulile dreptului sunt acelea pe care le fixează jurisprudenţa.
Trebuie menţionat faptul că jurisprudenţa constituie totodată punctul de plecare a unor noi dispoziţii legislative.
Unii doctrinari merg până acolo încât asimilează jurisprudenţa cu cutumele, ceea ce desigur este inexact; dacă o astfel de opinie pare adevărată sub aspect sociologic, sub aspect juridic este falsă, deoarece - spre deosebire de cutumă -jurisprudenţa nu corespunde unei opinio iuris atque necessitatis şi cunoaşte adesea aşa zisele "reculuri" impuse de unele decizii ale Curţii Supreme.
Forţa creatoare a jurisprudenţei nu poate fi pusă însă în discuţie: legea rămâne în esenţa ei abstractă, dar aprecierea jurisprudenţei o face drept viu, căci judecătorul înţelegând legea, luând în consideraţie interesele părţilor şi, inspirându-se din echitate, asigură finalitatea ultimă a legii: suum cuique tribuere.
Căile tehnice folosite de jurisprudenţa se înscriu într-un larg domeniu de procedee: interpretarea de texte, completarea celor incomplete, crearea de noi construcţii juridice impuse de evoluţia socială, abrogarea implicită a textelor devenite contradictorii noilor aspiraţii sociale şi, în fine, argumentări noi pentru o soluţionare mai echitabilă a speţelor.
In fine, jurisprudenţa poate crea şi acţiuni noi, în absenţa unor reguli normative, asemenea acţiunilor infactum din dreptul roman; de asemenea poate da valenţe noi unor dictoane vechi cum este cazul adagiului malitiis non est indulgendum utilizat pentru sancţionarea abuzului de drept şi a îmbogăţirii fără justă cauză.