Drept

Guvernarea unei ţări pe baza principiilor democraţiei este indiscutabil legată de manifestarea poporului ca titular al puterii politice, al suveranităţii naţionale. Exprimarea puterii politice a poporului este condiţionată astăzi de exprimarea voinţei corpului electoral prin reprezentanţii săi aleşi, la intervale rezonabile de timp, în condiţiile manifestării pluralismului politic. Prin alegeri directe, poporul îşi constituie puterea legiuitoare, desemnează şeful statului, iar în urma acestora se instituie Guvernul. In forumul său de exprimare politică - Parlamentul -, poporul îşi defineşte voinţa generală, o oficializează şi o exteriorizează în legi, hotărâri şi moţiuni.

Legistica formală vizează definirea conţinutului funcţiei legislative. Intr-o primă ipoteză, funcţia legislativă pare a se raporta la examinarea şi adoptarea proiectelor de lege prezentate Parlamentului de către Guvern. In realitate, funcţia legislativă a Parlamentului este extrem de complexă. Inainte de a fi o funcţie normativă, ea este o funcţie politică. Inainte de a fi o funcţie executivă, subordonată prevederilor constituţionale, ea este o funcţie axiologică, în virtutea căreia se stabilesc valorile politice şi juridice pe baza cărora se elaborează normele juridice primare şi se direcţionează activitatea întregului organism statal.

Funcţia   legislativă   a   Parlamentului   se   concretizează   în activităţi parlamentare distincte:

1. examinarea proiectelor de lege primite de la Guvern;
2. examinarea propunerilor legislative care sunt formulate de cetăţeni sau de către parlamentari;
3. examinarea amendamentelor formulate de către Guvern sau de către parlamentari;
4. votarea proiectelor de lege, a propunerilor legislative şi a amendamentelor formulate în procesul legislativ;
5. reexaminarea legii ca urmare a solicitării Preşedintelui României;
6. reexaminarea legii în virtutea deciziei Curţii Constituţionale prin care se declară neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale acesteia;
7. stabilirea limitelor abilitării   Guvernului   de   a   emite ordonanţe;
8. exercitarea controlului asupra legislaţiei delegate, respectiv asupra unor reglementări juridice emise în temeiul unei legi de abilitare ori a delegării legislative constituţionale;
9. cenzurarea decretelor prezidenţiale prin care se instituie norme juridice (instituirea stării  de  urgenţă,  a  stării  de  asediu, declararea mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate, luarea măsurilor   pentru   respingerea   unei   agresiuni   armate   împotriva României).

In exercitarea funcţiei legislative, aceste aspecte tehnice subsumează o puternică încărcătură politică. In raport cu fiecare propunere supusă Parlamentului spre adoptare, în aula fiecărei Camere sau în sala destinată şedinţelor comune se etalează întregul spectru al aspiraţiilor politice ale naţiunii. Fiecare partid politic reprezentat în Parlament are propria sa opinie cu privire la problemele ce se dezbat în forul legislativ, în spatele acestuia aflându-se cei care i-au votat pe deputaţi şi pe senatori. In aceste condiţii, existenţa Parlamentului este condiţionată de formarea unei majorităţi parlamentare apte să susţină proiectele de legi promovate de Guvern şi, în ultimă instanţă, să susţină Guvernul în întreaga operă de guvernare.