In general, în literatura de specialitate se apreciază că proiectele de acte normative trebuie redactate într-un stil specific normelor juridice. Este o afirmaţie care în esenţă nu spune nimic. Este ca şi cum am spune că un roman trebuie redactat în stilul specific propoziţiilor descriptive.
In opinia noastră, stilul nu este specific normelor juridice, ci actului normativ.
Atunci când vorbim de o normă juridică ne gândim la structura logico-juridică a acesteia şi la structura sa tehnico-legislativă. Numai în această ultimă perspectivă însă se poate pune problema coincidenţei stilului normei juridice cu cel al actului normativ.
Grija esenţială a celui care redactează un act normativ este să realizeze o arhitectură care să confere construcţiei normative o deplină integrare în sistemul legislaţiei, concomitent cu realizarea unor prescripţii normative apte de integrare în sistemul dreptului.
Această unitate dintre construcţia normei juridice şi a actului normativ trebuie să domine întreaga operă de creaţie a dreptului în sistemul european continental.
In ceea ce priveşte forma de redactare a actelor normative, de la bun început se impune postulatul în virtutea căruia crearea normelor juridice vizează stabilirea unor norme viitoare de conduită pentru participanţii la relaţiile sociale. Aceste comandamente juridice sunt determinate de obiective politice - garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, asigurarea ordinii sociale, obţinerea unor venituri bugetare, distribuirea şi redistribuirea venitului naţional etc. – fapte care se pot răsfrânge în mod pozitiv sau negativ asupra nivelului de trai al destinatarilor normei juridice, sub sancţiunea prevăzută de norma juridică în vigoare. Impuse exigenţelor construcţiei juridice, normele instituite prin actele normative urmăresc o anumită modelare a relaţiilor sociale prin mecanisme care transformă aceste relaţii în raporturi juridice şi, pe această cale, în instituirea unor instrumente care le creează, le stimulează, le modifică sau le sting în funcţie de scopul urmărit de legiuitor.
Pornind de la obiectivul politic ce urmează a fi atins prin actul normativ, se trece la inventarierea soluţiilor legislative preconizate. Soluţiile normative astfel determinate se înscriu în ordinea interioară specifică arhitecturii actului normativ. Aceste soluţii se cer a fi asamblate în reguli juridice care să dea satisfacţie obiectivelor vizate prin elaborarea actului normativ. Exigenţele acestui mod de formulare a soluţiilor legislative se exprimă în ceea ce Legea privitoare la normele de tehnică legislativă numeşte stilul actelor normative.
Din această terminologie legală se poate desprinde ideea pe care o enunţam la început că nu se poate vorbi de un stil al normei juridice, ci de un stil al actului normativ. Ca şi în literatură, stilul priveşte opera şi nu componentele sale. De aceea, atunci când vorbim de modul de elaborare a actului normativ, trebuie să avem în vedere stilul acestuia, care trebuie să fie sobru şi concis, clar şi neechivoc, să excludă orice dubii privitoare la respectarea regulilor gramaticale şi de ortografie.
Pentru a se asigura comprehensibilitatea actului normativ în întregul său, este necesar să se înţeleagă faptul că activitatea de elaborare a actelor normative este o activitate care operează cu anumite concepte ştiinţifice, a căror neglijare poate afecta calitatea reglementării juridice.