Drepturile şi libertăţile civile şi social-politice ale copilului se axează pe două idei centrale: libertatea personală şi protecţia copilului în relaţia cu statul. Drepturile civile oferă garantarea minimă a integrităţii fizice şi morale a copiilor şi le permit să aibă propriile credinţe şi libera conştiinţă. Drepturile politice, la rîndul lor, sunt necesare pentru a putea participa la viaţa societăţii.
Drepturile civile sunt acele drepturi şi libertăţi, care, prin conţinutul lor, asigură viaţa, demnitatea, siguranţa fizică şi psihică a personalităţii.
- Dreptul copilului la identitate
Dreptul la identitate este un drept complex, la asigurarea căruia contribuie un ansamblu de instituţii juridice, care reglementeză calitatea de subiect de drept a persoanei, în strînsă legătură cu apartenenţa sa la un anumit stat, precum şi cu individualizarea persoanei în societate, prin nume, naţionalitate, domiciliu, stare civilă. Înregistrarea copiilor este importantă din mai multe motive:
-este prima recunoaştere oficială a existenţei copilului;
-este un mijloc de garantare a celorlalte drepturi ale copiilor-cum ar fi identificarea lor în caz de razboi, abandonare sau răpire, cunoaşterea propriilor părinţi, beneficierea de facilităţi acordate de stat, protejarea prin stabilirea unor vîrste-limită.
-este un element esenţial al planificărilor referitoare la copii la nivel naţional.
Convenţia cu privire la Drepturile Copilului prevede înregistrarea copilului imediat după naştere, ceea ce înseamnă un interval mai degrabă de cîteva zile decît unul de cîteva luni. Totuşi, dacă, din anumite motive, copilul nu este înregistrat sau registrele doveditoare s-au pierdut, omisiunea trebuie să fie remediată de către stat.
Pentru a se ajunge la o înregistrare generalizată a naşterilor, trebuie ca aceasta să fie prevăzută în legislaţie drept o obligaţie a părinţilor şi a autorităţilor administrative responsabile, a cărei ignorare poate atrage sancţiuni pe măsură.
- Dreptul copilului de a-şi cunoaşte părinţii
Recunoaşterea propriu-zisă a dreptului copilului de a-şi cunoaşte părinţii este relativ recentă. Cunoaşterea propriilor părinţi este foarte importantă pentru structurarea identităţii copilului. În acelaşi timp, provienţa copilului, atestată în modul stabilit de lege, constituie temeiul apariţiei drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale acestuia şi părinţilor săi.
Convenţia cu privire la Drepturile Copilului subliniază faptul că copilul îşi poate cunoaşte părinţii în măsura posibilului,ceea ce presupunecă pot fi distinse anumite situaţii cînd realizarea acestui drept devine imposibilă sau contravine dreptului recunoscut altor persoane:
-imposibilitatea identificării unui părinte, de exemplu, atunci cînd copilul a fost abandonat sau atunci cînd mama nu ştie cine este tatăl copilului;
-refuzul părinţilor de a se identifica, cum ar fi, cererea mamei ca identitatea ei să rămînă necunoscută în timpul naşterii sau situaţia în care mama refuză să spună cine este tatăl copilului, inclusiv cazurile de incest sau viol.
· Dreptul copilului de a fi crescut de părinţi
Orice copil are dreptul de a fi crescut de proprii părinţi prevede art.7 al Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului. Acest principiu de bază a fost consacrat încă prin Declaraţia Drepturilor Copilului din 1959. Acest drept trebuie examinat în corelaţie cu cîteva aspecte: responsabilitatea părinţilor sau, după caz, a membrilor familiei lărgite ori ai comunităţii pentru orientarea şi dezvoltarea capacităţilor copilului; responsabilităţile conjugate ale părinţilor sprijinite adecvat de către stat; interzicerea separării oricărui copil de părinţii săi împotriva voinţei lor, cu excepţia situaţiei în care această separare este necesară în interesul superior al copilului; obligaţia statelor să sprijine părinţii cu privire la responsabilităţile materiale pe care aceştia le au au faţă de îngrijirea copiilor lor.
Cel dintîi cărora le revine responsabilitatea pentru creşterea şi dezvoltarea capacităţilor copilului sunt părinţii acestuia. Este dreptul copilului de afi crescut şi ocrotit în mediul familial, iar răspunderea pentru creşterea copilului şi asigurarea dezvoltării sale le revine în primul rind părinţilor.
Familia este privită ca unitatea fundamentală a societăţii şi mediul natural pentru creşterea şi bunăstarea tuturor membrilor săi, în mod deosebit a copiilor, care trebuie să beneficieze de protecţia şi de asistenţa de care au nevoi pentru ca ei să-şi poată juca pe deplin rolul lor în societate. Convenţia cu privire la Drepturile Copilului recunoaşte familia lărgită, referindu-se nu numai la părinţi şi la alţi susţinători legali, ci şi la comunitate, ca mediu familial recunoscut prin obiceiurile locului.
Drepturile acordate părinţilor nu îşi au o finalitate prin ele însele, ci au scopul de a asigura îndeplinirea de către aceştia a îndatoririlor ce le revin faţă de copiii lor minori. Aceste drepturi se consideră respectate atunci cînd copilul cunoaşte o dezvoltare fizică, psihică sau intelectuală integră, iar rolul părinţilor în acest proces este unul activ.
Drepturile copilului de a fi crescut de părinţi este prevăzut în măsura posibilului, deoarece sunt frecvente cazurile cînd, deşi părinţii sunt cunoscuţi, nu este ,,în interesul superior al copilului” ca el să fie crescut de aceştia. Acest drept nu poate fi exercitat dacă părinţii au murit ori au repudiat copilul.
Cazurile de abuz sau neglijare, cazurile în care părinţii trăiesc separat, cazurile de întemniţare a părinţilor sunt simple ilustrări ale situaţiilor în care poate avea loc separarea de părinţi.
· Dreptul copilului de a fi protejat împotriva oricărei forme de violenţă, neglijare, exploatare sau abuz
Abuzul fizic, psihic şi emoţional asupra copilului încalcă nu numai prevederile art. 19 din Convenţie de a fi protejat împotriva oricărei forme de violenţă, vătămare sau abuz fizic sau mintal, ci şi dreptul la viaţă, la supravieţuire şi dezvoltare, la onoare şi demnitate, la odihnă şi vacanţă, de apractica activităţi
· Dreptul copilului la protecţie împotriva torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante
Tortura, pedepsele şi tratamentele inumane şi degradante sunt puse în afara legii printr-un larg spectru de norme internaţionale: începînd cu prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, pînă la Statutul de la Roma privind Curtea Internaţională Penală,care declară tortura comisă ca parte a unui atac extins şi sistematic asupra persoanelor civile, ca fiind o crimă împotriva umanităţii.
Interzicerea torturii, de asemenea, se regăseşte aproape în toate sistemele naţionale de drept. Interzicerea torturii şi tratamentelor inumane ori degradante la nivel constituţional este un element important al asigurării, că o astfel de conduită interzisă nu va avea loc în jurisdicţia statelor. Totuşi, existenţa interdicţiei nu este în sine suficientă pentru a întruni obligaţiile internaţionale.
Drepturi şi libertăţi social-politice ale copilului
Drepturile şi libertăţile social-politice sunt acele drepturi şi libertăţi care, prin conţinutul lor, sunt necesare pentru a putea participa la viţa comunităţii şi a societăţii.
· Dreptul copilului la exprimarea opiniei
Copilul are dreptul să-şi exprime opinia la soluţionarea în familie a problemelor care îi ating interesele şi să fie audiat în cursul dezbaterilor judiciare sau administrative. De opinia copilului care a atins vîrsta de 10 ani se va ţine cont în mod obligatoriu dacă aceasta nu contravine intereselor lui. Libertatea de gîndire, de conştiinţă şi de religie reprezintă unul din elementele de bază ale unei,,societăţi democratice”. Ea figurază printre elementele cele mai importante ale identităţii credincioşilor, fiind, de asemenea, un bun preţios pentru atei,sceptici sau pentru indiferenţi.
Accesul copilului la o informaţie adecvată
Dreptul oricărui individ de a căuta, de a primi şi de a răspîndi, fără constringeri de frontieră, informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare este consfiinţit în art.19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, în art.19 al Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în art.10 al Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Dreptul la informaţie este un drept fundamental, care cuprinde: dreptul persoanei de afi informată prompt, corect şi clar cu privire la măsurile preconizate şi mai ales cu privire la cele luate de autorităţile publice; accesul liber la sursele de informaţie publică, ştiinţifică şi tehnică, socială, culturală, sportivă, posibilitatea persoanei de a recepţiona direct şi în mod normal emisiunile de radio şi de televiziune.
Rolul jucat de mass-media în respectarea drepturilor copilului, precum şi obligaţiile generale ale statelor în asigurarea accesului copilului la informaţie şi la materiale din diverse surse stipulate în art.17 al Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului.
Drepturile patrimoniale ale copilului
(1) Copilul este proprietar al veniturilor obţinute, al bunurilor primit în dar, moştenite sau dobîndite într-un alt mod, şi al tuturor bunurilor procurate din mijloacele lui.
(2) Dreptul de proprietate al copilului este realizat în modul stabilit de Codul civil.
(3) Copilul nu are drept de proprietate asupra bunurilor părinţilor, iar părinţii - asupra bunurilor copiilor, excepţie făcînd dreptul la moştenire şi dreptul la întreţinere. Părinţii şi copiii care locuiesc împreună posedă şi folosesc bunurile fiecăruia dintre ei de comun acord.
(4) În cazul apariţiei bunurilor comune ale părinţilor şi copiilor, drepturile de posesie, de folosinţă şi de dispoziţie a acestora sînt reglementate de legislaţia civilă.
· Dreptul copilului de a comunica cu părinţii şi alte rude
(1) Copilul are dreptul să comunice cu ambii părinţi, cu buneii, fraţii, surorile şi cu celelalte rude. Desfacerea căsătoriei părinţilor, nulitatea ei sau traiul separat al acestora nu afectează drepturile copilului. În cazul cînd părinţii au domiciliul separat, copilul are dreptul să comunice cu fiecare dintre ei.
(2) Copilul aflat în situaţii extreme (reţinere, arest etc.) are dreptul să ia legătura cu părinţii sau cu alte rude în modul stabilit. Dacă nu este posibil de a contacta părinţii sau rudele copilului, va fi anunţată imediat autoritatea tutelară.
