Drepturile social-economice şi culturale sunt acele drepturi, care prin conţinutul lor, asigură condiţiile speciale şi materiale de viaţă, educaţia şi posibilitatea protecţiei acestora. Ele sunt definite de Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, de Carta socială europeană. Reglementînd drepturile economice, sociale şi culturale, norma internaţională, conform căreia statele vor lua măsuri în limitele maxime ale rezervelor de care dispun, nu exclude obligaţia acestora de a depune toate eforturile pentru a asigura exercitarea cît mai plenară a drepturilor copilului chiar şi în condiţiile în care resursele disponibile sunt în mod evident insuficiente. Lipsa generală a resurselor financiare nu poate fi folosită ca o justificare pentru dezinteresul de a crea programe de securitate socială şi reţele de siguranţă socială menite să protejeze cele mai vulnerabile grupuri de copii.
- Dreptul copilului de a nu fi constrîns la muncă care comportă riscuri
Munca prestată de copii reprezintă cea mai importantă sursă a exploatării şi abuzului copiilor în lumea contemporană. Privind copilul ca pe o victimă forţată de circumstanţe să muncească, comunitatea internaţională a încercat, prin numeroase eforturi, să elaboreze un set de reglementări în scopul stabilirii unui sistem de protecţie specială în ceea ce priveşte sănătatea, educaţia şi dezvoltarea copilului în raport cu activitatea în cîmpul muncii.
Convenţia cu privire la Drepturile Copilului în art.32 ,,Protecţia copiilor” consacră dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice şi a oricărei munci care poate fi riscantă sau care poate împiedica educaţia copilului sau afecta sănătatea ori dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală sau socială a copilului. Statelor-părţi li se cere să adopte măsuri legislative, administrative, sociale şi educaţionale pentru a asigura aplicarea prevederilor Convenţiei şi, în special, pentru a stabili: vîrsta minimă pentru angajare; orarul şi condiţiile de angajare; pedepsele sau alte sancţiuni corespunzătoare, pentru a asigura punerea în aplicare a art.32 al Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului.
De menţionat că nici Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, nici Convenţiile O.I.M nu au intenţia să împiedice copiii să-şi ajute familiile, îndeplinind activităţi casnice sau alte munci. Scopurile principale sunt să se asigure că toţi copiii beneficiază măcar de educaţia primară şi că nu li se cere să îndeplinească activităţi riscante din punct de vedere fizic şi mintal. Dacă textul Convenţiei cu privire drepturile Copilului cere stabilirea vîrstei(vîrstelor) minime pentru angajare, neindicînd care ar trebui să fie acestea, Convenţia O.I.M. nr.138 cere statelor-părţi să stabilească:
- o vîrstă minimă pentru angajare nu mai mică de vîrsta încheierii şcolarizării şi, în orice caz, nu mai mică de 15 ani,
- vîrsta minimă de 18 ani,,pentru angajarea la orice tip de muncă, care, prin natura ei sau prin circumstanţele în care se desfăşoară, poate pune în pericol sănătatea, siguranţa sau moralitatea tinerilor”.
- Dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă şi de a beneficia de servicii medicale şi de recuperare
Declaraţia Universală Drepturilor Omului include dreptul la îngrijirea medicală ca fiind inclus în dreptul ,,la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunăstării proprii şi a familiei”. Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale prevede în art.12 că statele recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică şi mintală pe care o poate atinge”.
Carta socială revizuită reglementează în art.11 dreptul la protecţia sănătăţii.
Convenţia cu privire la Drepturile Copilului oferă o listă deschisă a măsurilor corespunzătoare pe care trebuie să le ia statele, în scopul de a pune în practică dreptul copilului de a beneficia de sănătate şi de serviciile de asistenţă medicală. Aceste măsuri includ:
- Reducerea mortalităţii în rîndul nou-născuţilor şi al copiilor. ,,Fiecare copil are dreptul inerent la viaţă”, statele avînd obligaţia de a asigura,, în măsura posibilităţilor” supravieţuirea copilului. Rata mortalităţii la nou-născuţi reprezintă probabilitatea morţii de la momentul naşterii pînă la vîrsta de un an, exprimată la 1000 de naşteri viabile.
- Asigurarea pentru toţi copiii a necesarului de asistenţă medicală şi îngrijire a sănătăţii, în special dezvoltarea măsurilor primare de ocrotire a sănătăţii.
Obiectivele principale ale asistenţei medicale şi îngrijirii sănătăţii sunt ,,să ridice standardul de sănătate al întregii populaţii prin promovarea unui cadru optim de dezvoltare biologică, psihologică şi socială a copiilor şi să scadă riscul expunerii la boală şi moarte. Îngrijirea medicală elementară include cel puţin: educarea în sensul cunoaşterii problemelor de sănătate majore şi metodelor de a le preveni şi controla; asigurării alimentelor necesare pentru nutriţia corespunzătoare, apei potabile necesare şi condiţiilor sanitare elementare; îngrijirea medicală a mamei şi copilului, inclusiv asigurarea consilierii în planificarea familială; imunizarea împotriva celor mai importante boli infecţioase.
- Lupta contra maladiilor şi malnutriţiei în cadrul măsurilor primare de ocrotire a sănătăţii, prin aplicarea tehnologiilor uşor de procurat şi prin furnizarea de alimente bogat nutritive şi apă potabilă, ţinînd seama de pericolele şi de riscurile de poluare a mediului natural.
Accesul la hrană sănătoasă şi cu valoare nutritivă corespunzătoare este un drept al oricărui individ. Cu toate acestea, foametea şi malnutriţia în diversele forme pe care le iau contribuie la circa din jumătate din cazurile de deces al copiilor. Lipsa de apă potabilă şi inexistenţa unor condiţii şi instalaţii sanitare corespunzătoare afectează grav sănătatea copiilor şi adulţilor. Este necesară utilizarea numeroaselor inovaţii tehnice simple şi ieftine şi tehnologii care să asigure programele de ajutor şi de asistenţă materială, în special în ceea ce priveşte alimentaţia, îmbrăcămintea şi asigurarea unui adăpost.
- Asigurarea ocrotirii sănătăţii mamelor în perioada pre şi postnatală
Cauzele ratelor ridicate ale mortalităţii la nou-născuţi sunt legate de sarcinile premature, greutatea scăzută la naştere, naşterile premature, naşterea în condiţii necorespunzătoare, tetanosul postnatal.
- Dreptul copilului de a beneficia de securitate socială
Cadrul în care se desfăşoară relaţiile dintre copii, părinţi şi stat este definit de art.18, coroborat cu art.5 al Convenţiei cu priire la Drepturile Copilului: răspunderea pentru creşterea copilului şi asigurarea dezvoltării sale revine în primul rînd părinţilor sau după caz, reprezentanţilor săi legali; în cazul în care părinţii nu îşi pot îndeplini responsabilitatea de a creşte copilul intervenţia statului este în mod imperios necesară. În acest context, statul trebuie să ia măsuri adecvate care să vină în ajutorul familiilor nevoiaşe pentru a le ajuta să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de copii, prin aceasta limitînd şansele de destrămare a familiei, reducînd numărul copiilor instituţionalizaţi sau limitînd riscul de instituţionalizare ca ultimă soluţie posibilă.
- Dreptul copilului la un standard de viaţă adecvat
,,Orice persoană are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunăstării proprii şi a familiei, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare” se afirmă în art.25 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
În capul oricărei liste de priorităţi legate de copii va fi alimentaţia, deoarece fără alimentaţia corectă, copiii nu vor putea face nici un progres semnificativ în dezvoltarea lor. Securitatea alimentaţiei presupune asigurarea unei alimentaţii sigure şi cu un conţinut nutritiv corespunzător, un grad acceptabil de stabilitate în alimentaţie, posibilitatea din punct de vedere fizic, social şi economic ca orice copil să aibă hrană suficientă.
Dispunînd de politici adecvate şi aranjamente instituţionale corespunzătoare, lumea se află în prezent în situaţia de a putea hrăni toţi copiii planetei şi de a putea face faţă celor mai severe forme de malnutriţie, de a reduce la jumătate cazurile de malnutriţie determinată de lipsa proteinelor în alimentaţie, de a elimina teoretic cazurile de deficienţă de vitamina A şi tulburările produse de deficienţa iodului şi de a reduce în mod semnificativ anemia provenită din alimentaţia necorspunzătoare.
Drepturile culturale ale copilului
- Dreptul copilului la educaţie
Educaţia este un drept fundamental al omului. Ea este atît o precondiţie pentru exercitarea drepturilor omului, cît şi un mijloc indispensabil de a realiza alte drepturi ale acestuia. Documentele internaţionale cer statelor să recunoască dreptul oricărei persoane la educaţie. Potrivit Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, statele au convenit că educaţia trebuie să vizeze înflorirea deplină a personalităţii umane şi a simţului demnităţii, să pună fiecare persoană în măsură să joace un rol util într-o societate liberă, să favorizeze înţelegerea, toleranţa şi prietenia între toate naţiunile şi toate grupurile rasiale, etnice sau religioase, să întărească respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi să încurajeze dezvoltarea activităţilor ONU pentru menţinerea păcii.
Principalul element al dreptului la educaţie este dreptul oricărei persoane, în special al copiilor, de a primi educaţie. Acestui drept îi corespunde obligaţia statelor de a asigura educaţie elementară gratuită şi obligatorie tuturor, educaţie superioară accesibilă tuturor, pe bază de capacitate. Acestea sunt obligaţii de rezultat. La acestea se adaugă obligaţii de comportament privind introducerea progresivă a educaţiei secundare gratuite sau cu suport financiar, introducerea progresivă a educaţiei superioare gratuite, intensificarea educaţiei de bază pentru cei care nu au primit educaţie elementară completă, elaborarea programelor speciale de educaţie pentru handicapaţi şi eliminarea ignoranţei şi analfabetismului.
Responsabilitatea primară în asigurarea dreptului copilului de a beneficia de educaţie o au părinţii. Statul trebuie să asiste părinţii în exercitarea acestui drept în mod progresiv şi pe baza egalităţii de şanse. Asistenţa statului nu se limitează la ajutoarele materiale, ci, în primul rînd, se extinde asupra dezvoltării intelectuale, fizice, spirituale şi sociale. Dacă părinţilor le lipsesc cunoştinţele sau resursele necesare, statul trebuie să asiste părinţii în necesităţile lor. Într-o declaraţie oficială UNICEF relevă că asigurarea educaţiei elementare şi alfabetizării pentru toţi sunt cele mai importante contribuţii ce pot fi aduse la dezvoltarea copiilor din întreaga lume. Dacă toţi copiii de vîrstă şcolară primară ar primi o educaţie elementară de calitate timp de cel puţin patru ani, problema analfabetismului ar putea fi rezolvată într-o singură generaţie.
Educaţia este cheia pentru o dezvoltare durabilă, pentru pace şi stabilitate în şi între ţări şi, astfel, este un mijloc indispensabil de participare eficientă la societăţile şi economiile secolului XXI.
- Dreptul copilului la timp liber, recreere şi cultură
Relaţia dintre muncă şi educaţia copilului este destul de complicată. Copiii din ciclul de învăţămînt muncesc cu normă întreagă, iar dacă se iau în seamă şi temele pentru acasă, deseori sunt nevoiţi să lucreze şi peste program. Dacă mai trebuie să efectueze, în afară de activităţile şcolare, muncă adăugătoare, atît plătită, cît şi în gospodăria sau pe pămîntul familiei, aceştia nu mai au timp liber luni la rînd. Deşi legislaţiile din majoritatea ţărilor prevăd realizarea unui echilibru între muncă şi şcoală, este de menţionat că accesul la educaţie nu înseamnă numai frecventarea şcolii. Aceasta înseamnă că respectivul copil trebuie să aibă timp pentru reflectare asupra a ceea ce a învăţat, pentru a-şi face temele, precum şi pentru a se juca şi pentru a fi copil.
Drepturile culturale ale copiilor reprezintă un complex de drepturi, care pot fi grupate în mai multe categorii: dreptul la creativitate culturală, dreptul de acces la cultură, dreptulla participare la viaţa culturală, dreptul de a participa la progresul ştiinţific, dreptul la informaţie şi, într-un sens larg, dreptul la educaţie.
Drepturile culturale ale copiilor includ atît dreptul acestora de a avea acces la evenimentele artistice şi culturale în desfăşurare, cît ţi dreptul de a iniţia împreună cu adulţii sau între copii propriile lor activităţi de acest fel-în scopuri culturale şi artistice. Copiii pot fi consumatori, cît şi producători de artă şi cultură, de aceea ei nu trebuie împiedicaţi să ia parte la evenimentele şi spectacolele adulţilor fără un motiv bine şi, în plus, copiilor trebuie să li se dea posibilitatea de a participa la toate formele de activităţi culturale şi artistice şi să se bucure de spectacolele şi expoziţiile care le sunt special destinate. Anumite categorii de copii au nevoie de mai multă atenţie şi de mai multe resurse pentru a se putea bucura de aceste drepturi. Cheltuielile pe care le presupun multe dintre activităţile recreative moderne şi necesitatea de a munci sunt obstacole în exercitarea acestor drepturi pentru copiii săraci. În plus, copiii cu deficienţe necesită atenţie specială pentru a obţine accesul sau pentru a se folosi de posibilităţile de recreere. E posibil ca aceşti copii să primească educaţie specială, separată de ceilalţi copii, astfel încît activităţile generale, de aceea sunt atît de importante pentru ei.