Reglementarea şi protecţia drepturilor copilului aflat în dificultate este una din preocupările constante şi prioritare ale Naţiunilor Unite şi urmăreşte acoperirea, pe cît posibil, a unui spectru larg de situaţii. Cu regret, în toate ţările lumii există copii care trăiesc în condiţii extraordinar de grele. În mod inevitabil, această categorie include copii cu probleme extrem de diferite, care cer aboedări şi rezolvări la fel de diferite.
- Drepturile copiilor lipsiţi de mediul lor familial
Obligaţia fundamentală de a creşte copilul revine părinţilor. Ea reprezintă nucleul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti şi se descifrează într-un număr de obligaţii conexe, care contribuie la realizarea ocrotirii necesare dezvoltării copilului. Există însă situaţii în care copiii nu pot, temporar sau definitiv, trăi împreună cu familiile lor fie din cauze circumstanţiale, cum ar fi decesul părinţilor, abandonarea sau mutarea lor, fie în situaţii în care statul a hotărît separarea lor, în intresul copilului.
Plasamentul familial reprezintă o măsură de îngrijire temporară a copiilor orfani sau rămaşi fără ocrotire părintească în cadrul unor familii, care le oferă o întreţinere parţială şi educaţie, îmbrăcînd cel mai des forma caselor de copii de tip familial.
Adopţia reprezintă o masură de protecţie şi ocrotire a copilului prin mijloace cu caracter permanent, care vizează integrarea sa într-un mediu familial alternativ prin stabilirea relaţiilor de filiaţie între copil şi adoptatori.
- Drepturile copiilor cu deficienţe
Persoane cu deficinţe există în toată lumea şi în toate păturile sociale ale oricărei societăţi. Condiţiile de viaţă ale acestora sunt influenţate de mai multe circumstanţe specifice. Ignoranţa, negjijenţa, superstiţiile şi frica sunt factori sociali care de-a lungul timpului au condus la izolarea persoanelor cu handicap şi întîrzierea dezvoltării lor normale.
Regulamentul relevă trei direcţii principale de activitate a unei societăţi în raport cu persoanele cu deficienţe:
- Prevenirea apariţiei deficienţelor;
- Reabilitarea persoanelor cu handicap;
- Egalizarea şanselor persoanelor cu handicap.
Termenul de ,,deficienţă/incapacitate înglobează diverse forme de limitări funcţionale, care pot afecta pe oricine din orice ţară din lume. Incapacitatea persoanelor poate fi cauzată de disfuncţionalităţi fizice, intelectuale sau senzoriale, de condiţii de sănătate sau de boli mintale. Asemenea disfuncţionalităţi, condiţii sau boli pot fi de natură permanentă sau temporară. Termenul handicap înseamnă pierderea sau limitarea şanselor persoanelor cu deficienţe de a participa la viaţa comunităţii în egală măsură cu ceilalţi membri ai săi.El relevă interacţiunea dintre persoană cu deficienţe şi mediu. Prin instituirea acestui termen se urmăreşte scopul de a concentra atenţia asupra deficienţelor din mediul înconjurător şi a necesităţii întreprinderii de către societate a unor acţiuni organizate.
- Drepturile copiilor aflaţi în conflict cu legea
Cadrul general de reglementare a drepturilor persoanelor aflate în conflict cu legea îl reprezintă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Atît prin intermediul principiilor statuate, cît şi prin lista drepturilor civile şi politice reglamentate, Declaraţia d’se află la originea introducerii legalităţii incriminării, a prezumţiei de nevinovăţie şi a aplicării legii penale mai blînde în legislaţiile penale naţionale ale statelor membre. Tratamentul socio-juridic al minorilor care au săvîrşit infracţiuni a fost reglementat în cadrul ONU prin Ansamblul de reguli minime cu privire la Administrarea Justiţiei pentru minori”(Regulile de la Beijing) din 29.11.1985. Scopul şi obiectivele urmărite de ONU prin elaborarea şi adoptarea acestor Reguli au fost dezvoltarea, îmbunătăţirea şi reforma sistemului justiţiei juvenile din lumea întreagă. Regulile recomandă statelor reglementarea vîrstei răspunderii penale, ţinînd cont de particularităţile maturizării emoţionale, mintale şi intelectuale a minorilor. Pentru prima dată într-un document internaţional, Regulile prevăd lista drepturilor procesuale ale infractorilor minori: prezumţia de nevinovăţie; dreptul la neautodenunţare; dreptul de a i se aduce la cunoştinţă faptele de care este învinuit; dreptul de a fi asistat de un avocat; dreptul ocrotitorilor legali de a fi prezenţi la audierea minorilor; dreptul de a-şi susţine public, în contradictoriu, cauza; dreptul de a face apel la o instanţă superioară; dreptul la protecţia vieţii private; dreptul de a nu se publica nici o informaţie care ar face posibilă identificarea infractorului minor; obligativitatea anchetei sociale în orice hotărîre a autorităţilor competente referitoare la minorul delicvent.
- Drepturile copiilor afectaţi de conflictul armat
În ultimul deceniu, aproximativ 2000000 de copii au fost omorîţi în conflicte armate. Un număr de trei ori mai mare au fost grav răniţi sau au rămas cu handicapuri permanente, mulţi fiind mutilaţi de mine. Nenumăraţi alţi copii au fost obligaţi să asiste sau chiar să participe la acte îngrozitoare de violenţă. Aceste statistici sunt şocante, ca şi concluzia care se desprinde de aici: lumea îşi pierde din ce în ce mai mult valorile morale.