Trillat (1988, p: 91) consideră adopţia ca pendulare între contract şi instituţie, dar totuşi nefiind nici contract nici act judiciar, ci o imitaţie prin care societatea vrea să imite natura. O nouă specie de lege, la care nu-i pot găsi un cuvânt pentru a defini acest act...Se oferă sentimentul de fiu celui ce, nu a primit sentimentul de a avea un tată. (Bonaparte, tratatul precedent al Codului Civil).
A adopta înseamnă a opta, o alegere liberă de creare a unei filiaţii fără a procrea, ci doar prin calea unei singure decizii. Societatea legitimează o nouă categorie de părinţi: o altoire între un copil stăin şi o branşă genealogică deja constituită. Dacă circulaţia copilului este simplă în Africa şi Oceania, de ce acest subiect ridică încă controverse?
Legea nr. 273/2004 (aici găsim toate condţiile, procedurile, formele, efectele adopţiei etc.) privind regimul juridic al adopţiei defineşte adopţia, ca fiind operaţiunea juridică prin care se realizează legătura de filiaţie între adoptor şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului (cap I, art. 1). Următorul articol vehiculează următoarele principii privind procedura de adopţie: principiul interesului superior al copilului,
Principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial, principiul continuităţii în educarea copilului, principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta şi gradul de maturitate şi principiul celerităţii în îndeplinirea actelor referitoare la adopţie.
Definiţia adopţiei, dată de Raportul Comitetului Departamentului pentru Adopţia Copilului apare ca: ”ruptură completă a relaţilor legale dinte părinţi şi copil şi stabilirea uneia noi între copil şi părinţii săi adoptivi” (Smith, 1993, p: 6).
Doi termeni asimilaţi adopţiei sunt: tutela şi curatela; primul concept se referă la ocrotirea copilului când este lipsit de ocrotirea părintească iar al doilea la ocrotirea temporară a copilului aflat într-una din situaţiile prevăzute de lege (Alexandrescu, 2002, p 51-54).
Smith (1993, p: 40) susţine că adopţia este o variantă realistă pentru copii care nu pot fi crescuţi de părinţii biologici, o a doua şansă la o viaţă normală. Cei implicaţi în procesul de adopţie iau decizii care să fie în concordanţă cu drepturile şi nevoile copiilor, atât asistenţii sociali căt şi părinţii au responsabilitatea de a asigura copilului adoptat un mediu cu oportunităţi normale de dezvoltare. În procesul de adopţie asistentul social joacă rolul de intermediar între părinţii adoptivi şi copilul adoptabil, rol care implică luare de decizii.
Copilul este adoptabil până la dobândirea deplină a exerciţiului (Alexandrescu, 2002, p: 51-58), iar în caz excepţional poate fi adoptat şi majorul dacă a fost crescut în timpul minorităţii de familia/ persoana care solicită încuvinţarea adopţiei. Adopţiile interzise sunt: între fraţi, adopţia unui copil de mai multe persoane (exceptând cea realizată de soţ/soţie), persoanele care împuternicite să adopte sunt: persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu şi îndeplinesc condiţiile legale şi sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decăt cei pe care îi doresc să-i adopte, persoanele/familile care prezintă condiţiile materiale şi garanţiile morale necesării asigurării dezvoltării armonioase a copilului. Există o serie de acte necesare pentru adopţie şi anume: cererea persoanei şi familiei pentru elibererea atestatului în vederea adopţiei, copii după actele de stare civilă ale solicutanţilor, certificate medicale (diagnosticul medical în vederea plasării copilului în adopţie este deosebit de important, nu doar pentru copil ci şi pentru părintele adoptiv, Walkind, 1979), certificate de cazier judiciar, ancheta psihosocială, atestatul comisiei pentru Protecţia Copilului, dovada adoptabilităţii copilului, consimţământul fam/persoanei care doreşte adopţia, anchetă socială la domiciliul părinţilor natural, acte de sănătate penru copii, hotârărea Comisiei pentru Protecţia Copilului de încredinţare a copilului în vederea adopţiei, consimţământul copilului dacă acesta a împlinit zece ani, confirmarea Comitetului Român pentru Adopţii (exceptând cazurile când, soţul adoptă copilul celulalt soţ, sau adoptorii sunt rude până în gradul IV cu copilul).
Abia atunci când se îndeplinesc toate condiţiile pentru ca adopţia sa poată fi încuvinţată, Comisia pentru Protecţia Copilului poate încredinţa încredinţa copilul spre adopţie.
Printre efectele adopţiei regăsim: copilul preia numele celui ce l-a adoptat (dacă adopţia se realizază de soţi care nu au un nume de familie comun, aceştia sunt obigaţi să declare instituţiei, numele pe care copilul urmează să-l poarte), se întocmeşte un nou act de naştere a copilului, în care părinţii adoptivi sunt trecuţi ca părinţi naturali, vechiul act de naştere păstrându-se, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.
În ceea ce priveşte desfacerea adopţiei, nu se poate realiza decât dacă: copilul a îndeplinit zece ani şi cere acest lucru, Comisia pentru Protecţia Copilului face acest demers în interesul copilului, părinţii fireşti redobândesc drepturile şi obligaţiile părineşti, dacă instanţa nu decide altă măsură de protecţie. Obligaţiile părinţilor adoptatori sunt: de a informa copilul că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate al copilului permit acest lucru, de a notifica informarea la Comisia pentru Protecţia Copilului şi de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti. La secţiunea sancţiuni apare: faptele părintelui/tutorelui/ocrotitorului legal al copilului care pretinde sau primeşte: bani sau alte foloase materiale(pentru sine, sau pentru altul) în scopul adopţiei copilului, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani; fapta persoanei care în vederea obţinerii unui folos material necuvenit, intermediază sau înlesneşte adoptarea unui copil se pedepseşte tot cu închisoarea de la 1 la 5 ani; banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. (OUG cu privire la adopţie 1997).
În legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în capitolul II, secţiunea 1, redă drepturile şi libertăţile civile ale copilului, în secţiunea 2 afirmă mediul familial şi îngrijirea alternativă (art. 31-42).