Pin It

Crearea mişcărilor de apărare a consumatorilor este răspunsul dat de către aceştia imperfecţiunilor pieţei. Ea constituie o contraputere a consumatorilor faţă de puterea deţinută de producători şi distribuitori.

Caracterul organizat al mişcării, larga audienţă la public a acţiunilor întreprinse, presiunea exercitată asupra întreprinderilor soldată cu plata unor despăgubiri, retragerea anumitor produse şi servicii de piaţă, recunoaşterea publică a unor erori, cât şi asupra legiuitorului pentru elaborarea unor reglementări care să apere efectiv interesele consumatorilor, au transformat consumerismul într-o mişcare de amploare, o forţă care nu mai poate fi ognorată.

Mişcarea consumeristă este descrisă ca un grup eterogen de indivizi

independenţi, grupuri şi organizaţii care urmăresc să protejeze drepturile consumatorilor.

 

responsabilitaţi

În viziunea altor specialişti consumerismul este mai degrabă o forţă socială abstractă, alcătuită din părţi componente nelegate între ele. Aceste componente includ Sindicatul Consumatorilor, avocaţi ai

consumatorilor, publiciştii Rapoartelor Consumatorilor, agenţiile de reglementări guvernamentale şi Biroul de Afaceri prospere. Cu toate că, la nivel mondial problema apărării drepturilor consumatorului datează de o perioadă relativ scurtă de timp, există ţări unde se poate vorbi de o tradiţie în această activitate. Dintre acestea, menţionăm S.U.A. ca ţară promotoare a mişcării consumeriste.

Marile probleme cu care se confruntă în zilele noastre consumatorii îşi au originea în anii 60 ca rezultat al unor evenimente precum:

- proiectul de lege al preşedintelui Kennedy privind drepturile consumatorilor (1962);

- cartea lui Ralph Nader despre industria automobilului (Unsafe at Any Speed, 1965);

- cartea lui Vince Packard despre abilitatea afaceriştilor de a convige (Hidden Persuaders, 1966);

- cartea lui Rachel Carson despre degradarea mediului înconjurător de către concernele industriale (Silent Spring, 1968).

Oficialităţile americane au fost nevoite să ia poziţie faţă de acestea astfel încât în anul 1967, preşedintele S.U.A. a declarat în faţa Congresului recunoaşterea acestei mişcări. În următorii 4-5 ani această recunoaştere a fost urmată de adoptarea unor legi referitoare la protecţia consumatorilor. O analiză a istoriei consumerismului evidenţiază că mişcarea acestuia este ciclică, devenind, iarăşi, o forţă puternică în viitorul apropiat. Astfel, după scăderea interesului faţă de consumator în perioada anilor 80, asistăm în present la o revigorare a protecţiei caracterizată prin acţiuni intense şi variate precum şi

prin elaborarea unor reglementări ample şi eficiente în domeniu.

Criticii mişcării consumeriste o consideră idealistă sau orientată spre

bunăstare. În realitate ea este rezultatul unor nevoi crescânde ale consumatorilor care trebuiau să fie auzite iar punctele lor de vedere trebuiau luate în considerare de către lumea afacerilor şi de către guvernanţi. Mişcarea consumeristă, ca expresie a conflictului dintre consumatori şi vânzători pe piaţă, este o mişcare economică şi nu una socială. Atâta timp cât va exista piaţa, va exista şi o mişcare a consumatorilor. Primele manifestări ale mişcării consumeriste au avut loc în S.U.A. Aici s-a constituit Consumers Union, o asociaţie cu peste 5 milioane de membri, cu publicaţii şi acţiuni recunoscute de factorii de decizie guvernamentali şi de managerii marilor companii.

Primele asociaţii de consumatori apar în Anglia secolului al XIX-lea sub forma unor cooperative de consum constituite în scopul de a cumpăra produse de consum individual direct de la depozitele en-gros. În S.U.A., în anii 30, apar sociaţiile de consumatori cu obiectivele din prezent. Ele sunt organizate pe robleme generale ale protecţiei consumatorilor cât şi pe grupe de produse.

Activitatea acestor asociaţii se remarcă printr-o serie de elemente inedite ca de xemplu, publicarea rezultatelor obţinute în urma efectuării de comparaţii între produsele de acelaşi tip, oferite de producători. În ţările Europei occidentale, dezvoltarea economică accelerată după anii 50 asociată cu libertatea de exprimare a cetăţeanului, au generat apariţia asociaţiilor

de consumatori. State precum Marea Britanie, Belgia, Olanda, Franţa, Germania înregistrează evoluţii semnificative ale activităţii asociaţiilor de consumatori de la aspecte punctuale, cu caracter revendicativ, la elaborarea unor strategii de amploare. Ca o etapă firească în evoluţia lor, asociaţiile consumatorilor din S.U.A,

Marea Britanie, Olanda, Belgia, Australia formează, în anul 1960, IOCU (International Organisation of Consumers Unions - Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori) cu sediul la Londra.

Fixându-şi ca obiective fundamentale: structurarea mişcării internaţionale a consumatorilor şi reprezentarea lor în cadrul organizaţiilor internaţionale, IOCU este reprezentantul intereselor consumatorilor în:

- Consiliul economic şi social al ONU (ECOSOC);

- Organizaţia pentru Educaţie, Stiinţă şi Cultură a ONU (UNESCO);

- Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD);

- Consiliul Europei;

- Comisia Codex Alimentarius;

- Organizaţia Mondială a Sănătăţii;

- Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie;

- Organizaţia Internaţională de Standardizare.

Două categorii de indicatori ai consumerismului pot determina audienţa mişcării consumeriste. Aceştia sunt indicatorii de atitudine şi indicatorii de comportament.

Indicatorii de atitudine identifică consumeriştii plecând de la scoruri asupra scărilor de atitudine în ceea ce priveşte publicitatea, conştiinţa socială, atitudinea privitoare la întreprindere.

Indicatorii de comportament sunt, la rândul lor, foarte diverşi. Unii identifică consumeriştii ca fiind cei care se abonează la publicaţii ale organizaţiilor de apărare a consumatorilor iar alţii îi definesc ca fiind membri ai asociaţiilor de consumatori sau militanţi ai unei asociaţii.

Încă din perioada 1965-1970, consumatorul nu mai este considerat un simplu cumpărător sau utilizator de bunuri sau servicii, ci o persoană interesată de aspecte ale vieţii sociale care pot direct sau indirect să-l afecteze în calitatea sa de consumator.

În România, mişcarea consumeristă este legată de apariţia pieţei libere şi constă în:

- constituirea unor organizaţii şi asociaţii proprii ale consumatorilor (prima asociaţie care promovează interesele consumatorilor s-a format în anul 1990, când s-a constituit Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor);

- implicarea puterii publice în procesul de protecţie a consumatorilor prin elaborarea unei legislaţii care să răspundă necesităţilor generate de asigurarea protecţiei consumatorilor şi prin organizarea unor instituţii de specialitate care să vegheze asupra protecţiei consumatorilor.