În ultimele trei decenii problema protecţiei consumatorilor s-a impus în atenţia autorităţilor legislative din diverse state. Cum arătam, la nivelul legislaţiei comunitare europene există Directiva Consiliului nr. 93/13/ CEE, un act normativ special ce vizează armonizarea legislaţiilor statelor membre ale Uniunii Europene (la acea dată Comunitatea Europeană – n.n. L.M.) în materia protecţiei
consumatorului împotriva clauzelor abuzive din contractele de adeziune. La momentul elaborării Directivei, în legislaţia românească această problematică a fost abordată într - un mod incomplet de O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, în Capitolul al III-lea intitulat „Protecţia intereselor economice ale consumatorului“. Aici, la art. 8 sunt enunţate drepturile consumatorilor la încheierea contractelor asigurându-se: libertatea de a lua decizii, fără a se impune clauze care pot favoriza folosirea unor practici abuzive; redactarea clară şi precisă a clauzelor contractuale; dreptul de a fi exoneraţi de plata produselor care nu au fost solicitate şi acceptate etc. După cum rezultă chiar din art. 8 al ordonanţei, aceste reglementări au un caracter general, pentru viitor, guvernului
revenindu-i sarcina de a edita „ reglementări specifice în scopul prevenirii practicilor ce dăunează intereselor economice ale consumatorilor“. În acest context, prin O.G. nr. 58/2000, legiuitorul defineşte pentru prima oară noţiunea de clauză abuzivă, definiţie reluată şi de legea cadru ce va fi fost adoptată. Răspunzând cerinţelor enunţate mai sus a fost adoptată Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi
consumatori. În raport de cele arătate putem reţine că, reglementarea generală în acest domeniu al protecţiei consumatorilor este O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor ale cărei dispoziţii au cunoscut modificări de substanţă prin Legea nr. 37/2002. Alături de reglementarea generală dreptul românesc cunoaşte şi o reglementare specială cuprinsă în dispoziţiile Legii nr. 193/2000, cele două acte normative, ale căror prevederi se inspiră din textul Directivei nr. 93/13/CEE, configurând un adevărat drept comun în această materie. Totodată, aceste texte legale se pot corobora cu cele din Codul civil, în principal art. 970 alin. (1) dar şi art. 977 - 985 C. civ. sau 966 - 968 C. civ.