Drept

1. Noţiuni introductive

Disciplinarea climatului contractual din România, în raporturile dintre părţi inegale din punct de vedere economic: comercianţii şi consumatorii, s-a realizat printr-un ansamblu de acte normative specifice anumitor operaţiuni. De altfel, instituirea unor garanţii contractuale preventive reprezintă una din măsurile importante prin care se asigură protecţia consumatorilor distingând aici domeniul

reprimării clauzelor abuzive, al contractelor comerciale la distanţă precum şi al contractelor încheiate în afara spaţiilor comerciale.

Regimul juridic al contractelor încheiate în afara spaţiilor comerciale este reglementat de dispoziţiile Ordonantei Guvernului nr.106/1999, act normativ care vizează o nouă formă de manifestare a raporturilor contractuale ce iau naştere pe piaţa produselor şi serviciilor.

Textul legal a fost inspirat din Directiva 85/ 577/ CEE, prin adoptarea sa legiuitorul român preluând în dreptul intern normele adoptate în Comunitatea Europeană pentru acest domeniu.

2. Domeniul de aplicare a ordonantei guvernului nr. 106/1999 privind contractele incheiate in afara spatiilor comerciale

Reglementarea are în vedere condiţiile încheierii şi executării contractelor încheiate între un comerciant care furnizează bunuri sau servicii şi un consumator. Suntem în prezenţa unei noi forme, specifice economiei de piaţă, pe care o îmbracă clasicul contract de vânzare-cumpărare.

I.Noţiunea de „contract încheiat în afara spaţiilor comerciale“

Conform art. 3 din O.G. nr. 106/1999, legea se aplică în cazul contractelor încheiate în următoarele situaţii:

a)– vânzarea are loc în timpul unei deplasări organizate de comerciant în afara spaţiilor sale comerciale;

b)– vânzarea are loc în timpul unei vizite efectuate de comerciant în locuinţa unui consumator, la locul de muncă al consumatorului ori la locul unde se află pentru lucru, pentru studii ori tratament. Potrivit legii vizita nu trebuie să fi avut loc la solicitarea expresă a consumatorului;

c)- vânzarea are loc în orice alte locuri publice ori destinate publicului, în care comerciantul prezintă o ofertă pentru produsele sau serviciile pe care le furnizează, în vederea acceptării acesteia de către consumator. În înţelesul legii, prin „spaţiu comercial“se are în vedere orice loc sau spaţiu autorizat conform reglementărilor legale, folosit în mod obişnuit de comerciant în copul desfăşurării activităţii pentru care a fost autorizat.Potrivit art. 4 din O.G. nr. 106/1999, sunt supuse dispoziţiilor sale şi

contractele încheiate în urma solicitării de către consumator a unei vizite a

comerciantului pentru alte produse sau servicii decât cele pentru care

consumatorul a solicitat vizita, cu condiţia ca, în momentul solicitării,

consumatorul să nu fi cunoscut şi nici să nu fi avut în mod rezonabil posibilitatea

de a cunoaşte faptul că furnizarea produsului sau serviciului respectiv face parte

din activitatea comercială sau profesională a comerciantului.

De asemenea, intră sub incidenţa acestei reglementări şi propunerile de

contract făcute de consumator, în condiţii analoage celor specificate în art. 3 şi 4

din O.G. nr. 106/1999.

II.Părţile contractului încheiat în afara spaţiilor comerciale

În raport cu exigenţele normelor comunitare în materie legea defineşte părţile ontractelor încheiate în afara spaţiilor comerciale.

Comerciant este orice persoană fizică sau juridică care, încheind contractul în cauză, acţionează în cadrul activităţii sale autorizate conform legii. De asemenea, parte în contract poate fi şi orice reprezentant care acţionează în numele comerciantului.

Consumator este orice persoană fizică care achiziţionează şi utilizează sau consumă produse ori beneficiază de prestarea unor servicii în baza unui contract încheiat cu un comerciant. Se cere ca utilizarea să nu fie legată de activitatea sa profesională.

III.Contracte care exced reglementării speciale

În art. 6 din O.G. nr. 106/1999 legiuitorul dispune în mod expres că

dispoziţiile actului normativ nu se aplică următoarelor tipuri de contracte:

1. a) – contractelor pentru care valoarea totală care urmează să fie achitată de consumator este mai mică decât echivalentul în lei a 30 de euro la cursul zilei al Băncii Naţionale a României;
2. b) – contractelor privind construirea, vânzarea şi închirierea de bunuri imobile, precum şi contractelor care conţin alte drepturi referitoare la bunuri imobile, cu excepţia contractelor privind furnizarea de produse ce urmează să fie incorporate în bunuri imobile şi, de asemenea, a contractelor privind repararea de bunuri imobile;
3. c) - contractelor privind furnizarea de produse alimentare, băuturi sau de produse de uz curent utilizate în gospodărie, livrate cu regularitate de către comerciant;
4. d) - contractelor de asigurări;
5. e) - contractelor privind valorile mobiliare;
6. f) - contractelor referitoare la furnizarea de bunuri sau servicii, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- contractul s-a încheiat pe baza unui catalog al comerciantului, pe care consumatorul a avut posibilitatea să îl consulte în absenţa acestuia, pentru a fi corect informat în vederea luării unei decizii;

- contractul prevede o continuitate a relaţiilor comerciale dintre consumator şi comerciant în cadrul unor livrări succesive de produse sau servicii;

- atât catalogul, cât şi contractul menţionează expres dreptul consumatorului de a returna produsul într-un termen de 7 zile lucrătoare începând de la data primirii acestuia sau de a denunţa unilateral contractul în decursul aceleiaşi perioade, fără

o altă obligaţie decât aceea de a avea grijă în mod rezonabil de bunuri. Situaţiile de excepţie privesc acele contracte guvernate de reglementări speciale precum şi contractele a căror complexitate reclamă un regim juridic corespunzător.

3. Forma contractului

Contractul de vânzare-cumpărare trebuie să fie întocmit în formă scrisă şi să conţină cel puţin datele complete de identificare a părţilor contractante, obiectul şi preţul contractului, data şi locul încheierii acestuia (art. 7). Aşadar, suntem în prezenţa unui contract solemn, prin derogare de la regulile dreptului comun. Potrivit aceluiaşi text de lege, contractul de vânzare-cumpărare trebuie încheiat cel mai târziu în momentul livrării produsului sau serviciului.

4. Obligaţia de informare

La rândul său, actul normativ ce analizăm completează cadrul legal al protecţiei consumatorilor ce intră în raporturi contractuale cu comercianţii reglementând, dincolo de principiile de bază stabilite în această materie prin O.G. nr. 21/1992, obligaţia comerciantului de a-l informa pe consumator. În ceea ce priveşte această obligaţie, observăm că ea există înainte sau cel mai târziu în momentul încheierii contractului. Astfel, potrivit art. 8 din O.G.nr. 106/1999, comerciantul trebuie să îl informeze în scris pe consumator, înainte sau cel mai târziu în momentul încheierii contractului, despre dreptul acestuia din urmă de a denunţa unilateral contractul în termenul prevăzut de lege, indicând numele şi adresa persoanei faţă

de care îşi poate exercita acest drept.

Informaţia trebuie să fie completă, precisă, uşor de înţeles de către consumator. În contextul consolidării unui formalism informaţional minuţios care să protejeze consumatorii, legiuitorul dispune şi prin această reglementare că dreptul de denunţare unilaterală trebuie stipulat în contract, cu caractere mari şi în

imediata vecinătate a locului rezervat pentru semnătura consumatorului. Prin urmare suntem în prezenţa unei clauze exprese despre dreptul de denunţare a contractului cu precizarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de lege şi cu indicarea numelui şi adresei comerciantului faţă de care consumatorul poate să îşi exercite acest drept. Comerciantul este obligat să înmâneze consumatorului un exemplar din contractul încheiat şi să poată proba acest lucru în faţa organelor de control [art. 8 alin. (3)]. Aşadar, sarcina probei înmânării unui exemplar din contract către consumator, revine comerciantului.

Nerespectarea obligaţiei de informare atrage nulitatea relativă a contractului şi obligarea comerciantului la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită. Soluţia se impune deoarece, în astfel de situaţii, ne aflăm în prezenţa dolului prin reticenţă care, în acelaşi timp, reprezintă un viciu de consimţământ dar şi o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.

5. Dreptul de denunţare unilaterală a contractului

O particularitate a acestei vânzări o reprezintă dreptul consumatorului de a denunţa unilateral contractul. Potrivit art. 9 din ordonanţă, consumatorul are dreptul de a denunţa unilateral

contractul, fără a fi necesară invocarea unui motiv, în termen de 7 zile lucrătoare.

Pentru produse termenul curge de la data încheierii contractului, dacă aceasta este concomitentă cu data livrării produsului sau de la data primirii produsului, dacă livrarea a fost efectuată după data încheierii contractului.

Pentru servicii termenul de 7 zile începe să curgă de la data încheierii contractului de prestări servicii. Legea lasă la latitudinea părţilor stipularea unui termen mai mare ori de câte

ori consideră necesar. Pentru a-şi exercita dreptul de denunţare unilaterală consumatorul este obligat să anunţe comerciantul, în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Data expedierii acesteia trebuie să se încadreze în termenul prevăzut în

contract. Potrivit art. 9 teza finală din O.G. nr. 106/1999, anunţarea

comerciantului îl exonerează pe consumator de orice obligaţie, mai puţin obligaţia de a înapoia comerciantului produsele livrate, contractul considerându-se desfiinţat.

Dacă comerciantul a omis să transmită consumatorului informaţiile prevăzute la art. 8, termenul pentru denunţarea unilaterală a contractului se prelungeşte cu 60 de zile lucrătoare şi începe să curgă:

- pentru produse, de la data primirii lor de către consumator;

- pentru servicii, de la data încheierii contractului.

Deşi legea nu o prevede expres considerăm că, prin analogie cu alte

reglementări similare şi în raport de scopul urmărit de legiuitor, termenele în care se poate denunţa unilateral contractul au natura juridică a unor termene de decădere nefiind susceptibile de suspendare, întrerupere sau repunere în termen. În cazul denunţării unilaterale a contractelor de livrare a produselor, consumatorul este obligat să le returneze în starea în care au fost primite, cu eventualele modificări necesare în vederea examinării acestora şi cu gradul normal de uzură, cauzat de folosirea conform instrucţiunilor de utilizare care i-au fost aduse la cunoştinţă (art. 12). Termenul pentru returnarea produselor este de 7 zile sau 60 de zile, după caz. Produsul se consideră returnat în momentul în care a

fost predat la oficiul poştal sau unui alt expeditor ori predat direct comerciantului sau persoanei desemnate de acesta. În acest din urmă caz se încheie între părţi un înscris care să consemneze data predării-primirii. Comerciantul este obligat să primească produsele returnate de consumator în termenele prevăzute de lege. Cheltuielile de expediere cad în sarcina comerciantului. În situaţia denunţării contractelor de prestări de servicii, dreptul de denunţare nu poate fi exercitat asupra serviciilor deja prestate conform stipulaţiilor din

contract (art. 13).

În cazul exercitării dreptului de denunţare unilaterală a contractului de către consumator în condiţiile art. 9, comerciantul are obligaţia să ramburseze consumatorului toate sumele plătite de acesta, precum şi eventualele cheltuieli aferente. Potrivit legii, rambursarea sumelor se va face în termen de 15 zile de la primirea comunicării conform art. 9 sau, după caz, art. 10 din ordonanţă. Sumele se consideră rambursate la termenele la care au fost efectiv restituite, expediate sau a fost ordonată plata lor [art. 16 alin. (2)].

Potrivit legii este nulă orice clauză care prevede limitări la rambursarea către consumator a sumelor datorate.

Totodată, părţile nu pot stipula în contract ori separat de acesta, nici o clauză sau înţelegere prin care să anuleze dreptul de denunţare unilaterală a contractului. În astfel de situaţii, clauza sau înţelegerea este considerată nulă de drept (art. 17).

6. Soluţionarea litigiilor

Conform art. 18, încălcarea prevederilor O.G. nr. 106/1999, atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. Potrivit legii constituie contravenţii, nerespectarea prevederilor art. 7 şi 8 din O.G. nr. 106/1999, referitoare la întocmirea contractului în formă scrisă şi la

îndeplinirea obligaţiei de informare precum şi, încălcarea dispoziţiilor art. 11, art. 15 alin. (3) şi ale art. 16 referitoare la primirea produselor returnate de consumator şi la rambursarea către acesta a sumelor plătite precum şi a eventualelor cheltuieli aferente.