Dreptul comunitar = normele juridice care se aplică în ordinea juridică a Uniunii Europene, cuprinse în tratatele institutive ale Comunităţilor europene – Paris şi Roma, în tratatele care au adus modificări tratatelor institutive – Tratatul de fuziune, Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa, precum şi în actele comunitare adoptate de instituţiile comunitare – decizii, directive, regulamente, etc.
Dreptul comunitar reprezintă o ordine juridică nouă, autonomă faţă de ordinea juridică internaţională, şi totodată integrată în sistemul juridic al statelor membre (Jurisprudenţa Costa/Enel).
Dreptul comunitar primar - dreptul comunitar derivat
dreptul comunitar instituţional – normele juridice aplicabile organizării şi funcţionării instituţiilor comunitare, şi dreptul comunitar material – regulile aplicabile în anumite domenii, de exemplu libera circulaţie a persoanelor, concurenţa comercială, etc.
Sursele legislatiei comunitare
- Curtea de Justitie a UE a fost creata prin Tratatul de la Roma
- Curtea a elaborat sistemul legislativ al Uniunii Europene
- Legislatia comunitara a fost elaborata pornind de la :
- institutiile Uniunii Europene, care asigura respectarea intereselor tuturor statelor membre atunci cand se iau decizii;
- transferul puterii nationale spre Comunitate.
Constitutia europeana va inlocui aceste doua surse, devenind singura sursa a legislatiei comunitare
Principiile de baza ale legislatiei comunitare
- Autonomia
- Sistemul este independent de cele ale statelor membre.
- Aplicabilitate directa
- Are putere de lege asupra intregii Comunitati, asigurand aplicarea uniforma a acesteia
- Intaietatea legislatiei comunitare in raport cu legislatia nationala
Legea comunitara nu poate fi alterata de catre legile nationale, regionale, sau locale din statele membre
Formele legislatiei comunitare
Legislatia primara
- Tratatele
Legislatia secundara
- Cuprinde deciziile luate de catre institutiile europene
Legislatia tertiara- imbraca cinci forme
- regulamentele
Se aplica asupra tuturor statelor membre, persoanelor, companiilor, etc. in forma in care au fost scrise, fara a fi transpuse in alte legi sau prevederi, imediat dupa intrarea in vigoare
Formele legislatiei comunitare
- directivele
Se aplica oricaruia dintre statele membre, insa prin intermediul lor sunt stipulate doar obiectivele care trebuiesc atinse .
- deciziile
Reprezinta acte legislative care se aplica anumitor state membre, companii sau cetateni.
- & 5. recomandarile si opiniile
Nu sunt obligatorii, nu au caracter de lege, dar pot influenta comportamentul institutiilor europene sau ale autoritatilor nationale
Regulamentul
- poate fi emis de către Comisie sau Consiliul U.E.
● Aplicabilitatea generală - formulat în abstract, în vederea aplicării sale la un număr nedeterminat de persoane, fiind corespondentul actului normativ din dreptul intern al statelor membre
- Obligativitatea regulamentului în întregul său
- Aplicabilitatea directă.
- Supremaţia regulamentului faţă de actele normative interne.
Directiva
- act emis de regulă de către Consiliul U.E. dar şi de Comisia europeană,
- obligatorie pentru statele membre în privinţa rezultatului ce trebuie atins, lăsând organelor statale alegerea mijloacelor şi a formei de realizare efectivă.
- sunt adresate numai statelor membre, prin urmare numai acestora le pot fi impuse obligaţii;
- directiva poate fi normativă sau individuală.
- Obligativitatea directivei.
- Aplicabilitatea directă a directivei - problemă discutabilă
- incompletă - doar efect direct vertical
- Aplicabilitatea imediată a directivelor
- Supremaţia directivelor în faţa dreptului naţional.
Decizia
- este obligatorie în întregul ei pentru toţi destinatarii, indiferent dacă aceştia sunt state, persoane juridice sau persoane fizice.
- act comunitar cu caracter individual, prin care instituţiile comunitare (Consiliul U.E. şi Comisia europeană) reglementează situaţii concrete, determinate, şi care se aplică unor subiecţi de asemenea determinaţi. EX: se pot impune obligaţii, se pot autoriza acţiuni, se poate refuza iniţierea unei acţiuni în justiţia comunitară, sau se pot da explicaţii referitor la o altă decizie.
- Decizia este obligatorie în întregime
- Decizia are aplicabilitate imediată şi directă.
Recomandările şi avizele.
- Recomandarea este un act comunitar cu caracter neobligatoriu, şi este utilizată pentru a sugera anumite acţiuni sau inacţiuni statelor membre. Deşi nu are efecte juridice, ea poate fi folosită de judecătorul comunitar sau naţional pentru interpretarea unor dispoziţii din actele obligatorii, sau din legislaţia naţională.
- Avizul este o simplă opinie emisă de instituţia comunitară, pentru a-şi face cunoscut punctul de vedere în legătură cu anumite aspecte concrete - nu produce efecte juridice.
Actele comunitare „nenumite”.
- regulamentele de ordine interioară adoptate de instituţiile comunitare,
- declaraţiile interinstituţionale prin care se precizează înţelesul anumitor noţiuni sau concepte folosite în actele comunitare (de exemplu, cheltuielile obligatorii)
- nu pot interveni în domeniile rezervate prin tratate reglementării prin acte comunitare, iar CEJ are dreptul de a interpreta astfel de surse în aşa fel încât să determine adevărata lor natură juridică, fiind inadmisibilă disimularea unui act comunitar într-o declaraţie sau rezoluţie prezumată a fi fără efecte juridice.
Legislaţia UE
şase instrumente legislative şi reglementare:
legea, legea cadru, regulamentul, decizia, recomandarea şi opinia.
Legea va determina aspectele esenţiale ale unei anumite problematici, urmând ca aspectele tehnice să fie delegate spre reglementare Comisiei europene, sub supravegherea celor doi co-legislatori. Consiliul şi Parlamentul.
Procedura legislativă ordinară sau obişnuită va fi considerată codecizia, iar procedua legislativă specială va implica adoptarea legilor exclusiv de către Consiliu, sau, mai rar, exclusiv de către Parlament.
Decizia cu majoritate calificată în Consiliu (în noua ei formulă – jumătate plus unul din numărul statelor, şi în acelaşi timp 60% din populaţia Uniunii) a fost extinsă la alte 30 de domenii, pentru care în prezent se cere vot unanim. Statele îşi menţin însă un drept de veto pentru anumite domenii, fapt ce va duce probabil la blocaje în funcţionarea Consiliului.
Votul în procedura legislativă.
Constituţia prevede (în partea a III-a) - Consiliul de miniştri - legi cadru comunitare , legi comunitare - procedura legislativă specială, Consiliul european poate permite - decizie - după perioadă de graţie de cel puţin 6 luni, unanimitate, propria iniţiativă, după consultarea Parlamentului european, informarea parlamentelor naţionale, adoptarea acestor legi prin procedura legislativă obişnuită.
Constituţia partea a III-a - necesitatea votului unanim în Consiliul de miniştri într-un anumit domeniu, Consiliul european - proprie iniţiativă, unanimitate, decizie europeană - Consiliul de miniştri - majoritate calificată în acel domeniu. Parlamentele naţionale trebuie informate de iniţiativa Consiliului european cu cel puţin 4 luni înainte de materializarea ei în decizia europeană.
Cooperarea întărită
- un număr limită de state care pot porni pe acest drum, şi anume o treime din membri
- celelalte state sunt binevenite să le urmeze atunci când sunt dispuse şi capabile să facă acest lucru.