Pin It

Există o diferenţă esenţială între sancţiunile aplicate de state cu titlu de sancţiuni descentralizate şi sancţiunile centralizate ale unei organizaţii cum este ONU. Spre deosebire de sancţiunile descentralizate, care sunt în sine acte internaţionale ilicite, sancţiunile autorizate de Consiliul de Securitate al ONU sunt în sine acte internaţionale licite. Liceitatea (savârşirea unor acte cu conţinut licit) lor nu este derivată din ilicitul pe care îl sancţionează şi nici nu se analizează în raport de faptul ilicit, ci este bazată pe competenţe internaţionale expres prevăzute de Cartă, care includ un drept de calificare nerestricţionat prin nici o normă juridică şi care aparţine Consiliului.

          Regimul sancţiunilor centralizate din DI se deosebeşte radical de sancţiunile centralizate din dreptul intern. În sistemul de drept intern există un organ legislativ (care fixează condiţiile care impun sancţiunea), organe judiciare (care constată realizarea condiţiilor şi determină măsurile) şi organe de executare (care iau măsurile).

În sistemul internaţional, toate aceste funcţii se reunesc în aceeaşi entitate. Această observaţie este valabilă atât pentru sancţiunile centralizate, cât şi pentru cele descentralizate.