Represaliile se clasifică în general în două categorii:
1) represalii care nu implică utilizarea forţei şi
2) represalii armate.
Distincţia între aceste categorii este evidentă. Mai puţin clară este distincţia dintre represalii armate şi război.
În sentinţa tribunalului Arbitral în Afacerea Nautilaa din 31 iulie 1928, într-o epocă în care represaliile armate erau considerate acte internaţionale licite, a fost formulată următoarea definiţie:
„Represaliile reprezintă un act de justiţie proprie a statului lezat, act de răspuns – după ce somaţia a rămas fără ecou - la un act contrar DI al statului ofensator. Ele au ca efect suspendarea momentană, în raporturile celor două state, a respectării unor anumite reguli de DI. Ele sunt limitate prin normele de umanitate şi de regulile bunei-credinţe, aplicabile raporturilor interstatale. Ele tind să impună statului ofensator repararea ofensei sau reîntoarcerea la legalitate pentru a evita noi ofense.”
Problema diferenţierii se poate pune în concret atunci când exercitarea represaliilor armate se localizează pe teritoriul statului ofensator. Este dificil să distingem într-un caz concret represaliile armate de război. Teoreticienii susţin că, represaliile reprezintă o „intervenţie limitată în sfera de interese ale statului” iar războiul „o intervenţie nelimitată”. O serie de juristi afirmă că represaliile sunt specifice sau mai precis, limitate, în timp ce razboiul ar avea un caracter nelimitat.
Un exemplu care pune în lumină caracterul complex al subiectului, îl reprezintă acţiunile în forţă desfăşurate de NATO în 1999 împotriva Iugoslaviei, care au fost calificate în media internaţională ca fiind un „război”. Juridic, bombardamentele aliaţilor, declanşate la martie 1999, au fost represalii armate. Ele au fost sancţiuni descentralizate colective, motivate, inter alia, de violări masive ale dreptului umanitar imputabile forţelor armate iugoslave. Funcţiile lor au fost reparatorii (restabilirea situaţiei anterioare) şi preventive.