Noţiunea de „agenţi consulari” înglobează întregul personal însărcinat cu o misiune consulară sau care îndeplineşte funcţii consulare. Acesta este sensul larg, consacrat în dreptul cutumiar. CV – 1963 introduce un sens special, în care „agent consular” desemnează ultima clasă a şefilor de post consular. Codificarea de la Viena propune o clasificare cvadripartită a şefilor de misiuni:
- a) consuli generali;
- b) consuli;
- c) viceconsuli şi agenţi consulari.
Ca şi în cazul claselor agenţilor diplomatici care sunt şefi de misiuni, această clasificare se referă la precădere şi etichetă.
Numirea şefilor de post consular se face printr-un act numit patentă consulară al cărui cuprins este indicat în CV - 1963. Admiterea se realizează printr-un act numit exequatur, o autorizaţie pe care statul de reşedinţă o eliberează discreţionar. Faptul că acesta din urmă nu este obligat să motiveze refuzul eliberării actului, implică faptul că este posesorul unui drept de refuz absolut (jus strictum).
Numirea celorlalţi agenţi consulari pretinde ca formalitate doar notificarea numirii. Aceştia sunt fie acceptaţi, fie declaraţi indezirabili de statul de reşedinţă, situaţie în care statul trimiţător trebuie să retragă numirea. Şi dreptul consular admite exercitarea funcţiei consulare într-un stat terţ (numire multiplă) sau în numele unui stat terţ (exerciţiu consular comun). Se mai admite, în subsidiar, ca agenţii consulari să îndeplinească acte diplomatice (în absenţa unei misiuni permanente).