Arbitrajul, în general, este un mod de a soluţiona un diferend, solicitând unui terţ să procedeze la tranşarea lui printr-o decizie obligatorie.
În mediul internaţional arbitrajul s-a dezvoltat ca arbitraj politic. Cunoscut din antichitate, reapare în Evul Mediu, epocă în care Suveranul Pontif şi Împăratul pronunţau decizii obligatorii în calitatea lor de autorităţi suprastatale. Mai târziu, după inaugurarea sistemului descentralizat al statelor suverane, arbitrajul a intrat într-un declin explicabil.
Arbitrajul jurisdicţional, adică arbitrajul modern, a apărut după Războiul de Secesiune (Afacerea Alabama din 1872). Cu un secol mai devreme, SUA şi Marea Britanie încheiaseră în 1794 un tratat de arbitraj, cunoscut sub numele de Tratatul Jay, angajându-se să rezolve prin intermediul unor comisii mixte numeroasele chestiuni litigioase (în principal frontaliere, financiare şi comerciale) consecutive declarării independenţei SUA.
Tribunalul arbitral, organ care se instituie ad-hoc pentru soluţionarea unui singur diferend, poate fi constituit dintr-un arbitru unic, dintr-o comisie mixtă sau dintr-un colegiu de arbitri.