Pin It

Instituţia Mediatorului este o inovaţie a Tratatului de la Maastricht.

Astfel, Parlamentul european numeşte, pe toată durata legislaturii sale, un Mediator european, după modelul Ombudsman-ului nordic, care are ca şi atribuţii primirea şi soluţionarea plângerilor cetăţenilor europeni vizând ilegalităţile săvârşite de instituţiile şi organele comunitare în activitatea lor[1]

Agenţia Europeană a Mediului şi Agenţia Europeană pentru Siguranţa şi Sănătatea la Locul de Muncă constituie exemple de organe ale Comunităţii pe care acesta le poate investiga. Doar Curtea de Justiţie şi tribunalul de Primă Instanţă activând în rolul lor juridic nu cad sub incidenţa acestei jurisdicţii.

De obicei mediatorul conduce cercetările în baza reclamaţiilor, dar poate demara cercetări şi din proprie iniţiativă.

În urma sesizărilor primite, Mediatorul (cu sediul la Strassbourg, în sediul Parlamentului european), intreprinde o anchetă administrativă şi redactează un raport, pe care îl prezintă Parlamentului european şi               instituţiei în cauză[2].

Mediatorul investighează cazurile de administrare neproductivă sau incorectă. Multe din plângerile adresate mediatorului european privesc întârzieri administrative, lipsa de transparenţă sau refuzul la accesul la informaţii. Câteva se referă la relaţiile de muncă dintre instituţiile europene şi agenţiile acestora, angajarea de personal şi desfăşurarea concursurilor. Altele sunt legate de relaţiile contractuale dintre instituţiile europene şi firmele private.

Dacă mediatorul nu poate investiga plângerea - de exemplu dacă aceasta priveşte administraţii naţionale, regionale sau locale sau dacă nu este vorba despre administrare incorectă - el va depune toate eforturile să vă indice un alt organ care v-ar putea ajuta. Acesta ar putea fi un mediator naţional sau re­gional sau un comitet care soluţionează petiţii.

Mediatorul nu poate impune însă nici un fel de sancţiuni juridice instituţiei în culpă, el fiind doar un organ de concilere şi de rezolvare amiabilă a litigiilor administrative.

Orice cetăţean al Uniunii sau orice persoană fizică sau juridică care domiciliază sau care îşi are sediul într-un stat membru al UE poate înainta o plângere către mediator prin poştă, fax sau e-mail. Formularul pentru reclamaţii poate fi obţinut de la biroul mediatorului şi poate fi descărcat de pe website-ul său.

În faţa Parlamentului Mediatorul prezintă anual un raport general, în care arată modul de soluţionare a plângerilor primite.

Mediatorul poate fi demis de către Curtea Europeană de Justiţie, la cererea Parlamentului, dacă nu mai îndeplineşte condiţiile necesare  exercitării funcţiei, sau în caz de culpă gravă.

 

[1] J. Rideau, op. cit., p. 435.

[2] W. Weidenfeld, W. Wessels, op. cit., p. 263; N. Deaconu, op. cit., p. 130; V. Marcu, op. cit., p. 80; O. Manolache, op. cit., p. 83.