XII.1. NEGOCIERILE ROMÂNIEI CU UNIUNEA EUROPEANĂ
Cererea oficială de aderare la UE a României a fost înaintată la 22 iunie 1995, împreună cu Strategia Naţională de Pregătire a Aderării României la UE, adoptată în aceeaşi lună la Snagov prin consens politic. în acelaşi an, şi-au depus cererea şi Bulgaria, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania. La Consiliul European de la Luxemburg (dec. 1997), doar şase state au primit avizul Comisiei Europene pentru deschiderea negocierilor de aderare. Acestea erau R. Cehă, Cipru, Estonia, Ungaria, Polonia şi Slovenia. La acel moment s-a considerat că România nu putea îndeplini pe termen mediu toate condiţiile de aderare, respectiv criteriile de la Copenhaga şi Madrid. La 30 martie 1998, ministrul român al Afacerilor Externe primeşte primul Parteneriat pentru aderare, alături de alţi 9 miniştri ai ţărilor candidate, într-o întâlnire, unde sunt prezenţi şi miniştrii de Externe ai celor 15 ţări membre.
Parteneriatul pentru aderare a coordonat asistenţa financiară acordată României de către Uniunea Europeană şi a fost actualizat de mai multe ori (1999, 2002, 2003), luându-se în considerare evoluţia situaţiei din România, în iunie 1999, România a înaintat Comisiei Programul Naţional de Aderare la Uniunea Europeană. La Consiliul European de la Helsinki (10-11 dec. 1999) este decisă deschiderea negocierilor de aderare cu România, alături de alte cinci state candidate (Malta, Slovacia, Letonia, Lituania, Bulgaria). Negocierile de aderare a României la UE au fost lansate oficial în 15 febr. 2000.
Până la sfârşitul anului 2002, fuseseră deschise toate capitolele de negociere, însă nu fuseseră închise decât 16.
Tot în 2002 (de la 1 ian.), Comisia Europeană a decis că cetăţenii români, posesori de paşapoarte valabile, pot călători fără vize pentru o perioadă de scurt sejur în ţările din spaţiul Schengen (Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania şi Suedia).
În acelaşi an, Comisia Europeană, în Raportul de Ţară pentru 2002, menţionează pentru prima dată anul 2007 ca dată estimativă pentru aderarea României şi Bulgariei, iar Consiliul European de la Copenhaga confirmă această dată, prezentând, de asemenea, foile de parcurs pentru România şi Bulgaria. În aceste documente, prin care Consiliul îşi exprimă sprijinul pentru aderarea României şi Bulgariei la Uniune, sunt prevăzute obligaţiile care trebuie îndeplinite până la momentul aderării celor două state, punându-se accent pe îmbunătăţirea capacităţii administrative şi judiciare.
În plus, Consiliul a decis să mărească progresiv sprijinul financiar acordat României cu 20% în 2004, cu 30% în 2005 şi 40% în 2006, fondurile de preaderare atingând în acest ultim an nivelul de 1 miliard Euro, România devenind, astfel, beneficiarul celui mai mare sprijin oferit vreodată de UE unui stat din afara sa.
Un an mai târziu, la Consiliul European de la Bruxelles (dec. 2003) a fost stabilit calendarul de aderare a României la UE. Acesta prevedea finalizarea negocierilor în 2004, semnarea Tratatului de Aderare cât mai curând posibil, în 2005, şi aderarea efectivă la UE în ian. 2007.În concluziileConsiliului European s-a afirmat că aderarea României şi Bulgariei reprezintă obiectivul comun al UE cu 25 de membri. Pentru prima dată, într-un document al Consiliului European este afirmat obiectivul semnării Tratatului comun de aderare al României şi Bulgariei în 2005, precum şi sprijinul Uniunii Europene în acest sens.
Şase luni mai târziu, la câteva săptămâni după ce România devenise membru NATO, Uniunea Europeană decide instaurarea unei clauze de salvgardare pentru România si Bulgaria. Aceasta prevede amânarea cu un an a aderării, dacă nu sunt atinse obiectivele propuse în foile de parcurs. Pentru activarea clauzei este necesară o decizie unanimă a Consiliului. Totuşi, în aceeaşi lună, iunie 2004, Consiliul European de la Bruxelles reconfirmă calendarul prevăzut pentru aderarea României. În octombrie, Comisia Europeană prezintă Raportul anual 2004 pentru România, precum şi Strategia privind perspectivele procesului de extindere, documente în favoarea încheierii negocierilor de aderare cu România (şi Bulgaria) până la sfârşitul anului 2004.
La 8 dec. 2004, România a închis provizoriu toate capitolele de negociere, fapt confirmat oficial de Consiliul European de la Bruxelles (16-17 dec. 2004), care a reafirmat calendarul de aderare: aprilie 2005 (semnarea Tratatului de Aderare) şi 1 ian. 2007 (aderarea efectivă).
XII.3 TRATATUL DE ADERARE ŞI STATUTUL DE OBSERVATOR ACTIV
În perioada febr.-apr. 2005 au fost îndeplinite toate aspectele tehnice legate de semnarea Tratatului de Aderare a României - avizul Comisiei Europene (22 februarie.), avizul conform al Parlamentului European (13 aprilie).
La 25 apr. 2005, a fost semnat la Luxemburg Tratatul între Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană.
În perioada 2005-2006, Tratatul a fost ratificat de Parlamentul European, de Parlamentul României şi al Bulgariei şi de statele membre ale UE, conform procedurilor interne. După semnarea tratatului şi până la intrarea lui în vigoare, România beneficia de statutul de observator activ în Consiliul Uniunii Europene, precum şi în comitetele şi grupurile de lucru ale Comisiei.
La 1 ianuarie 2007 România şi Bulgaria deveneau,cu drepturi depline, ţări membre ale U.E.
XII.4. COSTURILE ŞI BENEFICIILE INTEGRĂRII
Din punct de vedere economic, Uniunea Europeană este cea mai mare piaţă unică din lume (mai mare decât SUA şi Japonia la un loc), este cel mai important actor comercial din lume (este cel mai mare exportator de produse, cel mai mare importator de servicii şi reprezintă principala piaţă pentru 130 de state - aproape 70% - de pe glob). Pentru investitori, aceste date înseamnă oportunităţi de afaceri mult mai numeroase şi eficienţă sporită datorită codului comun de reguli, ceea ce determină o competitivitate mult mai ridicată, în timp ce pentru consumatori, aceasta se traduce printr-o ofertă mai variată şi preţuri mai mici.
Ca membră a comunităţii europene, România devine parte a acestor procese, cu statut de partener egal atât în drepturi, cât şi în obligaţii. Ca membru al Uniunii, România va avea, aşadar, acces liber la o piaţă de aproape 500 mii. de locuitori, iar cetăţenii şi firmele româneşti vor beneficia de cele patru libertăţi economice esenţiale unei economii eficiente: libera circulaţie a forţei de muncă, a serviciilor, a mărfurilor şi a capitalului.
Experienţa extinderilor anterioare ale UE arată că, în condiţiile acordării unei asistenţe financiare masive, aderarea unui stat mai puţin dezvoltat poate determina creşterea nivelului de trai al populaţiei acestui stat. Acest lucru se datorează politicilor economice, dar şi politicilor sociale ce au drept scop reducerea decalajelor economice, solidaritatea fiind unul dintre principiile de bază ale Uniunii.
Cetăţenii României vor avea acces la beneficiile integrării. Unul dintre cele mai importante este accesul egal la oportunităţile de muncă în toate ţările membre, drept acordat tuturor cetăţenilor Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, orice locuitor al Uniunii poate lucra fără permis de muncă în orice stat din interiorul UE, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii statului respectiv.
Pentru ţările care au aderat la Uniune înaintea României, a fost stabilită o perioadă de tranziţie care durează între 2 şi 7 ani de la aderare. Această perioadă de tranziţie poate fi solicitată doar de anumite state şi în anumite domenii, unde se consideră că piaţa muncii ar putea fi ameninţată de lucrătorii din noul stat membru.
În negocierile pentru capitolul 2 (Libera circulaţie a persoanelor), România a acceptat această perioadă de tranziţie, solicitând clauza reciprocităţii. Unele dintre statele membre nu au solicitat această perioadă de tranziţie pentru noii membri şi, probabil, nici pentru români. Şi în statele care vor solicita perioada de tranziţie, lucrătorii români vor putea munci pe baza unor acorduri bilaterale speciale pe care Guvernul României a început deja să le încheie cu o parte din statele membre. Pe de altă parte, întreprinzătorii, meşteşugarii şi practicanţii de profesii liberale (jurişti, medici, artişti etc.) vor putea să lucreze fără restricţii în Uniune imediat după aderare. Acest drept la accesul egal pe piaţa muncii este posibil datorită recunoaşterii ca cetăţeni ai UE a tuturor cetăţenilor statelor membre.
Statutul de cetăţean al Uniunii Europene este acelaşi pentru toţi locuitorii statelor membre, indiferefit de momentul aderării, dimensiunea sau dezvoltarea economică a statuluiţşi nu înlocuieşte cetăţenia statului naţional, ci doar o completează.
Un alt avantaj semnificativ al cetăţeniei europene, la care vor putea avea acces şi cetăţenii României după aderare, este posibilitatea de a beneficia de protecţie consulară şi diplomatică din partea unui alt stat membru în momentul efectuării unor călătorii în afara UE. în plus, cetăţenii români vor avea dreptul de a călători şi de a se stabili în orice stat membru al Uniunii.
Toate aceste lucruri înseamnă egalitatea în drepturi a cetăţenilor, aceştia fiind reprezentaţi în toate instituţiile europene. Astfel, la fel ca şi celelalte state din Uniune, România va fi reprezentată în Comisia Europeană, în Consiliu, în Parlamentul European şi în celelalte instituţii comunitare. Aceasta nu înseamnă însă o totală pierdere a suveranităţii statale. Uniunea Europeană reprezintă un proiect social de proporţii, pentru care păstrarea diversităţii (culturale, rasiale, etnice, religioase, de gen etc.) şi a identităţii naţionale şi regionale reprezintă principii fundamentale. Desigur, există un proces de construire a unei identităţi europene, dar se doreşte ca acesta să funcţioneze ca un fel de umbrelă protectoare pentru identităţile naţionale. Din acest punct de vedere, România va fi egală cu toate celelalte ţări membre: va avea reprezentanţi în instituţiile europene, iar documentele importante vor fi traduse şi în limba română, care va deveni una dintre limbile oficiale ale Uniunii.
România va rămâne un stat democratic suveran, pentru că Uniunea este compusă din astfel de state. Ca urmare, va avea în continuare şi instituţii proprii de reprezentare la nivel naţional: preşedinte, parlament, guvern şi constituţie proprie. În anumite domenii, cum ar fi, de pildă, comerţul exterior, statele membre au decis să permită Comisiei Europene să le reprezinte interesele, fapt ce oferă posibilitatea dobândirii unei mai mari influenţe economice şi politice în lume.
România şi Bulgaria nu au fost state net contributoare în primul an al aderării, din acest motiv pachetul financiar pentru România şi Bulgaria a fost limitat la o perioadă de 3 ani. Astfel, pentru 2007-2009, România şi Bulgaria vor trebui să contracteze proiecte de 15,3 md. Euro şi să cheltuiască efectiv 9,1 md. Euro, fonduri de la UE. Diferenţa de 6,2 md. Euro va fi cheltuită în perioada de după 2009. Contribuţia României la bugetul UE în 2007 a fost de aproximativ 800 mii. Euro.
După aderare, un sector prioritar va fi agricultura, care va fi sprijinită financiar şi instituţional în vederea unei dezvoltări rurale durabile care să asigure venituri decente locuitorilor din zonele rurale, protejând totodată mediul înconjurător. Fondurile pe care le va primi România pentru agricultură în perioada 2007-2009 se ridică la aproximativ 4,7 md. Euro, orientate spre dezvoltare rurală şi plăţi directe. Politica Agricolă Comună (PAC), care se aplică în toate statele membre ale Uniunii, este pregătită în prezent şi pentru România prin programul SAPARD, mediul rural românesc beneficiind deja de aproximativ 150 mii. Euro anual.
În pofida zvonurilor apărute în ultimii ani, multe soiuri, produse şi metode tradiţionale de preparare a unor produse nu vor dispărea. România a negociat perioade de tranziţie pentru înlocuirea acelor soiuri hibride de viţă de vie interzise de Uniunea Europeană, în general din motive ce ţin de protecţia consumatorului. Soiurile hibride cultivate pe suprafeţe mai mici de 0,1 ha şi destinate exclusiv consumului familial, şi nu comercializării, nu trebuie înlocuite. În plus, unele produse obţinute prin metode tradiţionale (în general brânză şi produse lactate) vor putea fi în continuare realizate astfel. România a negociat şi obţinut, de asemenea, recunoaşterea şi protecţia unor denumiri de origine geografică pentru mai multe tipuri de băuturi şi produse.
În ceea ce priveşte adoptarea monedei Euro, acest lucru nu se va întâmpla automat în momentul aderării la Uniunea Europeană. Data introducerii monedei unice va fi stabilită prin hotărârea comună a Uniunii şi a României. Condiţiile pentru ca o ţară să poată adopta moneda europeană (criteriile de convergenţă de la Maastricht) au fost stabilite în 1993 şi se referă la controlul inflaţiei, limitarea deficitului bugetului de stat şi stabilitatea cursurilor de schimb. Adoptarea monedei unice de către România ar putea avea loc la câţiva ani după aderare, probabil nu mai devreme de 2014.
În fine, devenind membru al Uniunii, România devine şi stat de graniţă al acestei organizaţii, ceea ce generează noi probleme şi obligaţii, în primul rând, multe chestiuni legate de imigraţie .