Statul este principala instituţie politică a societăţii. Apărut cu aproape şase mii de ani în urmă m Orientul Antic (Egipt, Babilon, China, India), Statul continuă să fie şi astăzi instrumentul conducerii sociale, iar discuţiile privind natura, funcţiile, mecanismul şi formele sale continuă să polarizeze şi astăzi atenţia unor cercuri largi de specialişti în domeniul politologici, sociologiei, dreptului.
Apariţia statului este determinată de schimbările petrecute în orînduirea comunei primitive, schimbări care au făcut ca vechile forme de organizare şi conducere (ginta, tribul) să nu mai fie suficiente impunîndu-se o formă nouă - cea politică, statală.
Odată cu apariţia statului relaţiile sociale se dezvoltă la adăpostul unei forţe speciale de constrîngere, pe care o deţine şi o poate utiliza împotriva celor care i se opun.Statul apare astfel ca o modalitate (o variantă) social - istorică de organizare socială prin care grupurile sociale i-au promovat interesele comune şi în care şi-a găsit expresia concetrată întreaga societate.
Statul sclavagist a cunoscut trei forme de guvernământ: monarhia sclavagistă, aristocraţia sclavagistă şi democraţia sclavagistă. Monarhia sclavagistă cunoaşte ca element predominant aşa zisa "despoţie orientală", fiind cunoscută mai ales în Babilon, India, Asiria, Persia ş.a. Ea este caracterizată prin menţinerea - timp îndelungat - a proprietăţii obştilor asupra pământului. Monarhia sclavagistă este cunoscută şi în unele state ale Greciei antice sub forma tiraniilor - Dionis în Siracuza, Policrat în Samos, Pisistrate la Atena etc. - iar la Roma antică sub forma diarhiei (puterea era împărţită între senat şi împărat) până la Diocletian, când devine absolută.Aristocraţia sclavagistă este întâlnită în Sparta, la Roma în secolele Vl-I î.e.n. şi în Cartagina în mileniul I î.e.n. Ea se caracterizează prin aceea că puterea de stat se afla în mâna unei minorităţi - nobilimea aristocratică. Democraţia sclavagistă - întâlnită în statul atenian - asigură guvernarea stăpânilor de sclavi cu participarea la conducerea statului a unui număr mare de cetăţeni, care se întruneau în adunări populare, în tribunalul juraţilor denumit Helia şi prin exercitarea funcţiilor administrative pe baza unui cens de avere. Principalele teorii care au stat la baza apariției statului.a) Teoria teocratică (teologică).-Această teorie îşi are rădăcinile sale în statele Orientului antic şi care capătă o mare răspundere în epoca evului mediu, susţine originea divină a statului.După această teorie, şeful statului este reprezentantul lui Dumnezeu pe pămînt, deci statul este o creaţie a divinităţii. Dat fiind faptul că statul este o creaţie divină, supuşii trebuie să respecte această putere de stat, ca o obligaţie, o îndatorire religioasă.Această teorie capătă o mare răspîndire în societatea medievală. Aşa exponenţi ai bisericii creştine, mai ales a catolicismului ca Augustin, Toma d'Aquino şi alţii au susţinut geneza divină a statului şi primatul autorităţii bisericeşti asupra puterii laice, asupra puterii de stat: militînd pentru cucerirea supremaţiei autorităţii papale.Această concepţie, cu toate variantele ei creştine, islamice, budiste ş.a.m.d.este răspîndită şi astăzi de către reprezentanţii Vaticanului, islamului, de teoreticieni ai altor centre religioase. b) Teoria contractuală.-Această teorie o găsim încă în lucrările marilor gînditori din Grecia Antică, însă cea mai largă afirmare o capătă în perioada revoluţiilor burgheze din Europa.La baza acestei concepţii stă ideea, că naşterea statului este rezultatul unei înţelegeri dintre oameni, a unui contract social născut din voinţa oamenilor.Această teorie, cu toate că formează o întreagă şcoală, variază de la un gînditor la altul, de la o epocă istorică la alta. c) Teoria patriarhală şi teoria patrimonială-Rădăcinile acestei teorii le găsim în lucrările lui Aristotel (381- 322 î. e. n.). Omul ca fiinţă socială se organizează în familii, iar statul - după părerea lui, reprezintă forma prelungită a acestei organizări. Deci la baza teoriei patriarhale stă ideea cum că statul ar fi luat naştere din familie, iar puterea monarhului - din puterea părintească a tatălui asupra membrilor familiei.Teoria patrimonială. Cel mai cunoscut reprezentant al acestei teorii este Ludwic von Haller (1767-1854), care afirmă că statul ar fi luat naştere din dreptul de proprietate asupra pămîntului. Guvernanţii stăpînesc teritoriul în virtutea unui drept vechi de proprietate, iar guvernaţii (poporul) nu suit decît o adunare de arendaşi pe moşia monarhiei.
- d) Teoria violenţei-Cel mai cunoscut reprezentant al acestei şcoli este Duhring (1833 - 1921). Potrivind acestei teorii, statul nu este rezultatul evoluţiei societăţii, a dezvoltării condiţiilor economice, ci este rezultatul violenţei politice, al luptei dintre triburi în societatea primitivă. Tribul învingător instituie puterea de stat, iar învinşii constituie masa supuşilor săi. Proprietatea privată, - după el, - este tot un rezultat al violenţei, al acaparării bogăţiilor de către cuceritori.Alt teoretician austriac, Ludwig Gumplowicz, în lucrarea sa "Teoria generală a statului", susţine această idee, transformînd-o într-o idee naţional -rasistă. După el, triburile aparţjnîhd unei rase mai superioare ar fi format statul, în urma supunerii unor triburi de rasă inferioară.
- e) Teoria biologică – organicistă-Acest curent (reprezentanţi - Bluntschii (1808-1881), Spenser (1820-1903) se caracterizează prin transpunerea mecanică a legilor naturii în studiul societăţii, a vieţii politice. Ei afirmă că statul este un organism social compus din oameni aşa cum organismul animal este compus din celule. Aşa cum într-un organism, organele sale desfăşoară anumite acţiuni, tot aşa şi organele statului desfăşoară anumite activităţi. De exemplu, cetăţenii sînt asemuiţi cu organismul uman, partea conducătoare cu capul, iar partea condusă cu mumie.
- f) Teoriile psihologice.-Unele elemente ale acestei teorii au fost oferite de gînditori aparţinînd diferitor şcoli şi curente politico-juridice, ca de exemplu Platon şi Aristotel care au înaintat ideea, că omul simte necesitatea vieţii în societate, Gugo Groţius ne vorbeşte de "apetetus socialis", Hobbes, că "fiica" 1-a făcut pe om să găsească statul, Locke, Spinoza, J. J. Rousseau înaintau ideea "utilităţii statului" ş. a. m. d. '