Noţiuni terminologice şi trăsăturile fundamentale ale dreptului.Problemele definiţiei dreptului. Cuvîntul „drept” derivă de la latinescul „directum-directus”.Directus de la dirigo, care înseamnă drept-orizontal sau vertical, de-a dreptul, direct. În limba latină cuvîntul care corespunde substantivului „drept” era „ius”-drept, dreptate. Cuvîntul e întîlnit în alte limbi cu aceeaşi semnificaţie: droit-la francezi, right-englezi. Dreptul în sens etimologic al termenului, înseamnă ceea ce e conform cu regula. TGD sudiind fenomenul dreptului, are sarcina majoră să prezinte definiţia dreptului. O asemenea definiţie trebuie să cuprindă: esenţa, originea, funcţii, trăsăturile caracteristice ale dreptului. Asupra conceptului de drept s-au statornicit 3 sensuri: 1.Drept obiectiv-ansamblul de reguli de conduită care într-o societate organizată guvernează raporturile dintre oameni şi sînt impuse în caz de necesitate cu ajutorul forţei de constrîngere. 2.Drept subiectiv-e prerogativa pe care dr. Obiectiv o recunoaşte unui individ şi de care acesta se poate prevala în raporturile sale cu alţi oameni sub protecţia puterii publice. 3 ştiinţa dreptului-are ca obiect cercetarea normelor şi raporturilor juridice, cercetarea izvoarelor dreptului, elaborarea, aplicarea şi cercetarea dreptului. O serie de autori clasifică definiţiile dreptului după 4 criterii:1 defineşte dreptul după ideea de drept sau just, din punct de vedere al conţinutului; 2 defineşte dreptul după izvoare; 3defineşte dreptul după forma pe care o îmbracă normele juridice; 4dreptul după caracterul normativist. Între cele mai cunoscute şi frecvent evocate definiţii ale dreptului din antichitatea greco-romană se înscriu cele ale jurisconsulţilor romani Celsius şi Ulpian. "Jus est boni et aequi", adică dreptul este arta binelui şi echităţii, spune Celsius, iar Ulpian îl defineşte aşa cum am văzut prin cele trei precepte fundamentale, care stau de alt fel şi la baza definirii conceptului de justiţie.Problemele esenţei conţinutului şi forma dreptului în ştiinţa contemporană.Pentru înţelegerea mai profundă a rolului dreptului în sistemul reglementării normative a relaţilor sociale, e necesar să se cunoască esenţa,conţinutul şi forma dreptului. Esenţa dreptului e voinţa generală,oficializată-adică voinţa juridică exprimată în legi şi apărată de stat-care trebuie privită ca o unitate de momente sociale şi psihologice.Voinţa juridică se numără printre elementele componente ale conştiinţei juridice.În drept rolul voinţei are o dublă semnificaţie:1.rolul voinţei generale,a agrupurilor sociale sau a întregii societăţi,determinată de anumite interese şi care tinde să se oficializeze prin intermediul activităţii statale;2.voinţa individuală,care se manifestă în procesul aplicării dreptului.Omul acţionează într-un mediu social şi natural determinat,iar în acest mediu,dreptul programează libertatea sa de acţiune,fiind de regulă stabilit pe cale oficială sau desprins printr-o îndelungată convieţuire,etaloane de conduită.Presiunea legilor sociale determină o încorsetare a libertăţii absolute de manifestare a omului,statornicindu-i anumite praguri,o anumită limită de comportament.Aceste caracteristice alcătuiesc substanţa dreptului,calitatea sa esenţială,fiind întîlnite în orice sistem juridic.Dreptul nu poate rămîne doar în stare de voinţă.Raţiunea are legături cu interesele fundamentale ale oamenilor şi ale structurilor sociale de bază,imprimă dreptului trăsături de eficienţă mult mai pronunţate în comparaţie cu alte seturi normative.Coţinutul dreptului îl constituie o totalitate de elemente,care exprimă voinţa şi interesele sociale.Conţinutul dreptului îl formează sistemul normelor juridice sau conţinutul normativ al dreptului.Vorbind de conţinut,ne referim la 2 aspecte:conţinutul normativ şi conţinutul social.Conţinutul normativ relevă însăşi conduita sau comportamentul prescris de normele juridice,adică ce drepturi şi obligaţii concrete au oamenii în anumite împrejurări.Conţinutul socialcaută să explicede ce,care e motivul într-un stat,în anumite condiţii sînt prevăzute anumite reglementări.Conţinutul social al dreptului e dat de scopu, de voinţa şi interesele pe care dreptul le exprimă şi le consacră.”Dreptul e forma în care statul îşi organizează,prin constrîngere,asigurarea condiţiilor deviaţă ale societăţii”spunea cunoscutul jurist german Rudolif von Jhering.Cercetarea actuală a conţinutului dreptului e puternic marcată de tendinţa explicării şi conceperii dreptului în sensul cuprinderei factorilor complecşi-normativi şi sociali,-care poate oferi răspunsuri modului activ în care nevoile schimbătoare ale societăţii îşi găsesc exprimare în drept.Cît priveşta forma dreptului,cercetările ştiinţifice scot la iveală faptul că studiul conţinutului nu poate fi desprins de cel al formei sale.dreptul are o formă internă şi una exterioară.Forma internă a dreptului e chiar interacţiunea ramurilor dreptului,gruparea normelor juridice pe instituţii şi ramuri.Forma exterioară poate fi analizată din mai multe puncte de vedere:a)did punct de vedere al modalităţilor de exprimare a voinţei legiuitorului-izvoarele dreptului;b)după modalităţile de sistematizare a legislaţiei-codificări;c)după modalităţile de exprimare a normelor de drept în felurite acte ale organelor de stat-legi,decrete,hotărîri etc.În concluzie putem spune că prin forma dreptului se are în vedere modul de exprimare anormelor juridice. Cît priveşte forma dreptului, cercetările ştunţifice scot la iveală faptul că studiul conţinutului nu poate fi desprins de cel al formei sale.Forma internă a dreptului este chiar interacţiunea ramurilor dreptului (sistemul dreptului), gruparea ormelor juridice pe instituţii şi ramuri.Forma exterioara (externă) poate fi analizată din mai multe puncte de vedere:a) din punct de vedere al modalităţilor de exprimare a voinţei legiuitorului -izvoarele dreptului;b) din punctul de vedere al modalităţilor de sistematizare a legislaţiei - codificări, încorporări etc.;c) din punctul de vedere al modalităţilor de exprimare a normelor de drept în felurite acte ale organelor de stat - legi, decrete, hotărîri etc.