Pin It

Termenul de drept este folosit în două sensuri şi anume: cel care are în vedere sau cuprinde regulile juridice de condultă sau normele juridice din societate, denumit şi drept obiectiv şi cel prin care se are în vedere facultatea, prerogativa, îndrituirea (adică dreptul) ce aparţine unei persoane (fizice sau juridice) în temeiul normei juridice, pe care-l denumim drept subiectiv.Calificarea dreptului în prima sa ipostază de "obiectiv" nu vrea să însemne că acesta - adică normele juridice cuprinse, de pildă, în legi - ar vrea o existenţă independentă de voinţă, interesul sau conştiinţa oamenilor, precum bunăoară, fenomenele sau legile naturii. Dimpotrivă acestea exprimă, aşa cum vom vedea, voinţa şi interesele poporului sau ale unor grupuri ori categorii sociale care sînt, însă, fixate sau obiectivate în normele juridice căpătînd astfel o existenţă distinată, obiectivă, materializată in forma legilor sau altor acte apărate de puterea publică.Astfel bunăoară, vorbind de dreptul Republicii Moldova, avem în vedere ansamblul normelor juridice indiferent de forma pe care au îmbrăcat-o (legi, obiceiuri ş.a.), de-a lungul istoriei sau dintr-o anumită perioadă. Restrîngînd atenţia doar la dreptul actual, avem conceptul de drept pozitiv care nu este altceva decît dreptul obiectiv în vigoare.Deci, totalitatea normelor juridice în vigoare (active) dintr-un stat poartă denumirea de drept pozitiv, un drept aplicabil imediat şi continuu, obligatoriu de a fi adus la îndeplinirea printr-o forţă exterioară (coercitudinea statală).Evident că drepturile subiective (de obicei, pentru desemnarea lor se foloseşte pluralul) sînt organic legate de dreptul obiectiv, neputînd fi concepute fără să fie prevăzute în normele juridice. Dar şi experienţa dreptului obiectiv ar rămîne fără sens dacă prescripţiile normelor sale nu s-ar realiza prin depturi subiective, în relaţiile interumane. Totuşi, cele două sensuri ale conceptului de "drept" evocă două ipostaze. De asemenea, este de menţionat - aşa cum vom vedea în analiza raportului juridic - că drepturilor subiective le corespund, în mod corelativ, obligaţiile juridice.Asupra conceptului de drept s-au statornicit 3 sensuri: 1.Drept obiectiv-ansamblul de reguli de conduită care într-o societate organizată guvernează raporturile dintre oameni şi sînt impuse în caz de necesitate cu ajutorul forţei de constrîngere. 2.Drept subiectiv-e prerogativa pe care dr. Obiectiv o recunoaşte unui individ şi de care acesta se poate prevala în raporturile sale cu alţi oameni sub protecţia puterii publice. 3 ştiinţa dreptului-are ca obiect cercetarea normelor şi raporturilor juridice, cercetarea izvoarelor dreptului, elaborarea, aplicarea şi cercetarea dreptului