Norma juridică nu poate deveni obligatorie într-o colectivitate, daci nu îmbraca o anumită formă de exprimare si anume izvorul de drept.În teoria dreptului şi, în general, in ştiinţele juridice, conceptul de izvor al dreptului este utilizat Intr-un sens specific, strict juridic, prin care se au în vedere formele de exprimare a normelor juridice actele normative (legi, decrete), obiceiul juridic, practica judiciară ele,Izvoare materiale ale dreptului, numite şi izvoare reale, stnt concepute realităţi exterioare acestuia căre determină acţiunea legiuitorului: ele dau naştere unor reguli izvorîte din necesităţile practice (dacă este vorba de obicei).Izvoare formate - care presupune mijlocul de exprimare a izvorului material, forma pe care o îmbracă dreptul în ansamblul normelor sale.Aşadar, prin izvoare ale dreptului (în sensul juridic) ştiinţa juridică are în vedere, într-o formulare foarte generală, formele de exprimare ale normelor juridice în cadrul unui sistem de drept în diverse epoci şi ţări. Sensul juridic al noţiunii de izvor formal al dreptului surprinde o multitudine de aspecte şi de modalităţi prin care conţinutul preceptiv al normei de drept devine regulă de conduită, se impune ca model de urmat în relaţiile dintre oameni. Sau izvorul de drept este forma de exprimare a dreptului, adică modalitatea de instituire sau recunoaştere de către puterea de stat a normelor juridice in procesul de creare a dreptului.Clasificarea izvoarelor dreptului o găsim în lucrarea profesorului Gh. I. Mihai şi Radu L Motica Fundamentele Dreptului11: a) izvoarele fundamentale (Constituţia, tratatele internaţionale); b) izvoarele generale (legile organice şi ordinare); c) izvoarele detaliatoare (hotărîri, decrete); d) izvoare întregitoare (cutuma, precedentul).