În teoria dreptului şi, în general, in ştiinţele juridice, conceptul de izvor al dreptului este utilizat Intr-un sens specific, strict juridic, prin care se au în vedere formele de exprimare a normelor juridice actele normative (legi, decrete), obiceiul juridic, practica judiciară . Sensul juridic al noţiunii de izvor formal al dreptului surprinde o multitudine de aspecte şi de modalităţi prin care conţinutul preceptiv al normei de drept devine regulă de conduită, se impune ca model de urmat în relaţiile dintre oameni. Sau izvorul de drept este forma de exprimare a dreptului, adică modalitatea de instituire sau recunoaştere de către puterea de stat a normelor juridice in procesul de creare a dreptului.Izvoarele de drept se clasifica in felul urmator: 1.Dupa criteriul raportului dintre continut si forma distingem : 1.1.izvor materia ( reale) l-totalitatea conditiilor materiale de viata ce determina continutul vointei sociale generale ,ele dau naştere unor reguli izvorîte din necesităţile practice ;1. 2.izvor formal (juridic)- forma prin care se exteriorizeaza vointa generala, pentru a deveni obligatorie pentru individ si colectivitate. 2.Dupa caracterul sursei normative distingem : 2.1:izvoare directe (imediate)- forma de exprimare nemijlocita din care deriva norma , de exemplu:actele normative; 2.2. izvoare indirecte (mediate)- necuprinse in actele normative, dar la care acestea din urma fac trimitere incluzindu-le intr-o forma mijlocita in continutul lor si asa cum sunt, de axemplu :obiceiul, regulile de convetuire sociala. 3. Dupa sursa de cunoastere a dreptului, in sens istoric, distingem :3.1. izvoare scrise(documente, inscriptii) 3.2.izvoare nescrise( de exemplu date arhelogice, traditii orale). O alta clasificarea izvoarelor dreptului o găsim în lucrarea profesorului Gh. I. Mihai şi Radu L Motica Fundamentele Dreptului11: a) izvoarele fundamentale (Constituţia, tratatele internaţionale); b) izvoarele generale (legile organice şi ordinare); c) izvoarele detaliatoare (hotărîri, decrete); d) izvoare întregitoare (cutuma, precedentul). Deci, izvorul de drept poate fi definit ca forma specifica pe care o imbraca la un moment dat vointa sociala generala pentru a impune ca obligatorii anumite reguli in modul de desfasurare a raporturilor sociale determinate de modul de exprimare(exteriorizare) a regulilor juridice.