Tipizarea dreptului e unul din mijloacele principale de cunoaştere a procesului istoric de evoluţie a dreptului.Pentru analiza ştiinţifică a tipologiei dreptului, a sistemelor de drept trebuie de reieşit din următoarele: 1.în primul rînd, din faptul că acest proces e nimijlocit legat de evoluţia societăţii umane, iar împreună cu ea şi dreptul-ca un proces neîntrerupt, continuu şi istoric; 2din faptul că acest proces e nemijlocit legat de evoluţia permanentă a esenţei, conţinutului şi necesităţii dreptului; 3.din faptul că procesul istoric de dezvoltare a dreptului conţine în sine elemente de continuitate, evoluţie.O problemă destul de contraversată în literatura juridică e cea care se referă la tipizarea dreptului. Cauzele acestei situaţii se află în faptul că diferiţi autori iau în consideraţie diferite criterii. Pentru descrierea procesului istoric şi a stării de dezvoltare a dreptului se evedenţiază 2 modalităţi principale de abordare a problemei. Prima modalitate a fost diferenţierea formaţiunilor după criterii de natură social-economică. În aşa mod se ficsează periodizarea societăţii în ansamblu şi a dreptului. Ce-a de a doua modalitate, după cum consideră majoritatea specialiştilor preocupaţi de tipizarea dreptului, diferienţiază: dreptul epocii antice, medievale, epovii noi sau moderne, epocii contemporane.. Pornindu-se de la criteriul evoluţiei istorice a dreptului s-ar putea distinge ca tipuri istorice de drept după dreptul incipient din comuna primitivă: Dr. Antic, cu unele grupări ca: dr.oriental, dr.Greco-roman. Dr.medieval cu unele grupări prin care s-ar distinge dreptul european, islamic, chinez; întregul drept medieval e marcat de aspectul religios. Dr modern, caracteristic instaurării economiei capitaliste, liberale, de piaţă. Dr.contemporan, se diferenţiază în mai multe grupe: dr.societăţilor democratice cu economii de piaţă în care se include şi dreptul din ţările foste socialiste, aflate în faza tranziţiei spre democratism; dr.socialist aflate în ţările unde se mai menţine sistemul socialist; Dr. Ţărilor în curs de dezvoltare sau al lumii a treia, care păstrează puternice elemente tradiţionale religioase, cum e dreptul islamic, budist. O altă clasificare a societăţii omeneşti distinge, după societatea holistică, arhaică, trei tipuri de societăţi: preindustriale, industriale şi postindustriale.Nici un tip de societate nu e omogen, în cadrul unei societăţi dintr-o ţară putem întîlni elementele aparţinătoare altui tip, de pildă elementele specifice societăţii industriale şi postindustriale.Tot astfel, între tipurile istorice de drept nu e o ruptură. În dezvoltarea sa dreptul păstrează multe elemente de continuitate. O altă concluzie priveşte necesitatea înţelegerii impactului evoluţiilor specifice asupra dezvoltării fiecărui sistem de drept. Numai prin cunoaşterea trăsăturilor general, tipice, concomitent cu cele specifice, paritculare putem avea o imagine completă cu privire la sistemul de drept examinat şi ne putem explica influienţa pe care a avut-o asupra relaţiilor sociale dintr-o zonă sau alta. De aici rezultă că atît în ţara noastră, cît şi pe tertoriul statelor fost socialiste s-a trecut de la tipurile de drept determinate de sistemele de organizare socială la tipologia dreptului determinată de apartenenţa la un bazin de civilizaţie. În baza criteriul apartenenţei la un bazin de civilizaţie sînt cunoscute mai multe familii sau sisteme juridice, între care: familia sau sistemul de drept romano-germanic, sau continental-caracterizat prin descendenţa sa romană şi forma de exprimare predominantă în legi şi tendinţa de codificare, cum e dr. Francez, german, spaniol; familia sau sistemul common-law, numit şi anglo-saxon-în care predomină forma necodificată, cutumiară şi jurisprudenţială alături de legile scrise. E specific pentru Anglia, SUA. Dreptul socialist, din fosta URSS ce au format lagărul socialist. Sistemele filosofice sau religioase de drept sau tradiţionale, unde s-a încadrat sistemul islamic, hindus, chinez.