Pentru familia juridică romano-germanică sint caracteristice: existenţa dreptului scris,sistemul ierarhic unic al izvoarelor dreptului, divizarea lui in public şi privat, precum şi divizareadreptului in ramuri. Comun pentru dreptul tuturor ţărilor din familia juridică romano-germanică estecaracterul lui codificat, fondul de noţiuni comune (asemănătoare noţiunilor şicategoriilor de bază), un sistem mai mult sau mai puţin comun al principiilor juridice, intoate aceste ţări există constituţii scrise, normele cărora au o autoritate juridică majoră. Aceastăautoritate este susţinută şi de stabilirea in majoritatea ţărilor a unui control judiciar alconstituţionalităţii legilor ordinare. Constituţiile delimitează competenţa elaborării dreptului adiferitelor organe de stat şi in corespundere cu această competenţă infăptuiesc diferenţierea diferitelorizvoare ale dreptului.Doctrina juridică romano-germanică şi practica legislativă deosebesc 3 tipuri de legiordinare: codurile, legile speciale (legislaţia curentă) şi culegere de norme.in majoritatea ţărilor continentale suit adoptate şi acţionează codurile: civil, penal, deprocedură civilă, de procedură penală ş. a familiei juridice anglo-saxone ca izvor de bază a dreptului serveştenorma formulată de către judecători şi exprimată in precedente judiciare. Dreptul comun anglo-american, ca şi dreptul roman, s-a dezvoltat după principiul "Dreptul eacolo, unde este apărarea". Aşa dar, dreptul englez a căpătat o structură triplă: dreptul comun - izvor de bază; dreptul de echitate care completează şi corectează acest izvor de bază; dreptul statutar - dreptul scris de origineparlamentară. Dreptul englez şi astăzi ramine un drept judiciar, elaborat de către judecători in procesulexaminării cazurilor aparte. Luind in consideraţie regulile precedentului, o asemenea abordare asigurăsituaţia in care normele de drept comun sint mai flexibile şi mai puţin abstracte, decit normele de dreptale sistemelor romano-germanice, in schimb face dreptul mai cazuistic şi mai puţin concret. Latino-american este un drept codificat, unde codurile sint construite dupămodele europene, ceea ce la rindul său, ne permite să vorbim despre apropierea lui de sistemul romano-germanic. De aici alte trăsături de asemănare - sistemul de drept aproximativ analogic, caracterul abstract al normei juridice.Punctul de pornire in formarea dreptului ţărilor scandinave au fost 2 acte legislative, 2 coduri- "Codul regelui Cristian V" adoptat in Danemarca in 1683 , şi "Codul de Legi al statului Suedez" din 1734. Aceste coduri au constituit baza dezvoltării ulterioare a ambelor ramuri - daneze şi suedeze - aledreptului scandinav. Dreptul musulman ca sistem de norme, ce exprimă in formă religioasă in general, voinţa nobilimii musulmane religioase, intr-o oarecare măsură sancţionate şi susţinute de statul musulman teoretic, in baza sa s-a format in Califatul Arab in sec. VII-X şi este bazat pe religia musulmană - islam. Islamul porneşte de la faptul, că dreptul existent a venit de la Allah care intr-un anumit moment al istoriei 1-a descoperit omului prin prorocul său Muhamed. Dreptul lui Allah este dat omenirii odată şi pentru totdeauna, dcaccca societatea trebuie să se conducă de el şi să nu creeze altul, al său, sub influenţa condiţiilor sociale ce se schimbă mereu.Principala particularitate a dreptului hindus este incrucişarea sţrinsă cu religia. Dreptul hindus nu are o independenţă relativă şi este, in fond, o parte integrantă a hinduismului, a unui fenomen foarte original (in concepţia comună), a unui sistem sincretic tradiţional, care cuprinde diferite credinţe şi ritualuri religioase, valori morale, filozofice şi ideologice, care presupun un anumit mod de viaţă, un anumit regim social, o anumită organizare sau structură socială. Familiei juridice anglo-saxone ca izvor de bază a dreptului serveşte norma formulată de către judecători şi exprimată in precedente judiciare. Dreptul comun anglo-american, ca şi dreptul roman, s-a dezvoltat după principiul "Dreptul eacolo, unde este apărarea". Aşa dar, dreptul englez a căpătat o structură triplă: dreptul comun - izvor de bază; dreptul de echitate care completează şi corectează acest izvor de bază; dreptul statutar - dreptul scris de origineparlamentară. Dreptul englez şi astăzi ramine un drept judiciar, elaborat de către judecători in procesulexaminării cazurilor aparte. Luind in consideraţie regulile precedentului, o asemenea abordare asigurăsituaţia in care normele de drept comun sint mai flexibile şi mai puţin abstracte, decit normele de dreptale sistemelor romano-germanice, in schimb face dreptul mai cazuistic şi mai puţin concret.