Subiecţi ai raportului juridic pot fi anumiţi indivizi (subiecţi individuali) şi organizaţii (subiecţi colectivi), care în conformitate cu normele juridice sînt purtători ai drepturilor şi ai obligaţiilor juridice subiective. A. Persoana fizică. Numai oamenii sînt persoane fizice. Persoanele fizice sînt fiinţe umane în măsura în care, luate individual, acestea sînt subiecţi de drept, în limbajul dreptului, persoana este un subiect de drepturi şi obligaţii care trăieşte viaţa juridică. "Personalitatea este aptitudinea de a deveni subiect de drepturi şi obligaţii". In dreptul contemporan orice fiinţă umană este persoană fizică, adică este subiect de drept, are personalitate, sub condiţia să se nască viabilă. În lumea antică, din contra, un număr considerabil de oameni, sclavii, nu aveau personalitate. Străinii, de asemenea, erau lipsiţi de personalitate în vechiul drept. B. Persoana juridic ă, sau morală. Subiect de drept nu este numai omul izolat, considerat în planul dreptului ca persoană fizică. Persoana juridică este subiect colectiv de drept civil, de drept comercial, de dreptul muncii etc. Spre deosebire de persoana fizică persoana juridică este un colectiv de oameni cu o structură organizatorică bine determinată, dispunînd de independenţă patrimonială şi care urmăreşte realizarea unui scop în acord cu interesele obşteşti. Persoana juridică prezintă un subiect de drept cu o largă arie de răspîndire în circuitul juridic. Partidele politice, diferitele organizaţii politice, fundaţiile, cultele religioase se organizează şi funcţionează pe baza personalităţii juridice. Statul însuşi, unităţile sale administrativ-teritoriale, unele organe de stat apar în circuitul juridic ca persoane juridice, stabilind raporturi de drept privat.C. Organele de stat. în afară de persoanele fizice şi persoanele juridice subiecţi ai raportului juridic sînt organele de stat în calitatea lor de purtătoare ale autorităţii publice. Întreaga gamă de raporturi juridice din cadrul activităţilor fundamentale ale statului: legislativă, executivă şi judecătorească se realizează prin participarea organelor de stat, în calitatea lor de subiecţi de drept. D. Statul suveran şi organizaţiile internaţionale, în dreptul internaţional public, principalul subiect al relaţiilor juridice internaţionale este statul, încă din antichitate şi mult timp în viaţa juridică internaţională statul a fost unicul subiect de drept în secolul al XX-lea, după cel de-al doilea război mondial, jurisprudenţa internaţională şi diferite acte internaţionale au recunoscut calitatea de subiect de drept organizaţiilor internaţionale guvernamentale.Tot după cel de-al doilea război mondial li s-a recunoscut o personalitate internaţională popoarelor care luptă pentru independenţă. Acestea sînt subiecţi de drept internaţional public "limitaţi şi tranzitorii" în drumul spre constituirea lor într-un stat propriu, care devine subiect de drept internaţional deplin. Capacitatea juridică poate fi definită pe scurt ca fiind aptitudinea unei persoane sau colectivităţi de a fi titulară de drepturi şi obligaţii şi de a le exercita. A.Capacitatea juridică (civilă). Noţiunea de capacitate juridică include: Capacitatea de folosinţă este aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii; capacitatea de exerciţiu care reprezintă posibilitatea persoanei "de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii. Capacitatea juridică este o noţiune care, în înţelesul textului ce o reglementează (art.18,19,60,61 din Codul civil al RM privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice), nu delimitează capacitatea, în virtutea căreia persoana poate fi subiect în raporturile de drept civil, de capacitatea reglementată în mod special în cadrul anumitor ramuri ale dreptului. noţiunea de capacitate juridică reprezintă condiţia obligatorie pentru calitatea de subiect de drept şi este aplicabilă în toate ramurile dreptului. a) Capacitatea de folosinţă, ca aptitudine generală şi abstractă de a fi titular de drepturi şi obligaţii, îl însoţeşte pe om, de la naştere, pe întreg parcursul vieţii. b) Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a-şi exercita ea însăşi, autorizare prealabilă sau asistare, drepturile şi de a-şi asuma obligaţii. Caractere juridice ale capacității de folosință și a capacității de exercițiu a persoanei fizice sunt următoarele: legalitatea; generalitatea; egalitatea și unuversalitatea; inalienabilitatea; intangibilitatea.