Orice raport juridic are un obiect care nu est* altceva decît "acea acţiune sau acea conduită asupra căreia sînt îndreptate drepturile subiective şi obligaţiile participanţilor la raportul juridic. Aşadar, structura raportului juridic priveşte subiecţii între care el se stabileşte (participanţii la raport), conţinutul, legătura dintre subiecţii participanţi (drepturile şi obligaţiile lor reciproce) şi obiectul la care se referă conţinutul (conduite umană). Din punct de vedere filosofic, prin obiect putem înţelege aceea ce îi revine subiectului şi asupra căruia el îşi îndreaptă activitatea de cunoaştere şi altă activitate. Obiectul şi subiectul sînt două categorii perechi. . In lucrările de teorie a dreptului, obiectul raporturilor juridice îl formează anumite acţiuni pe care titularul dreptului subiectiv le efectuează sau le poate pretinde şi pe care celălalt subiect este obligat a le săvîrşi. Unii autori consideră că numai bunurile materiale pot constitui obiect al raportului juridic. O altă concepţie este cea a pluralităţii obiectelor raportului juridic, potrivit căreia acestea pot fi fenomene variate. Nu este lipsită de sens şi concepţia, conform căreia obiectul raportului juridic poate fi foarte variat, printre care:-lucrurile materiale (bunurile lumii înconjurătoare care au o valoare din punct de vedere economic şi pot fi exprimate într-o formă bănească), -anumite valori personale nepatrimoniale (viaţa, sănătatea, cinstea, demnitatea etc.), - produsele activităţii creative şi rezultatul creaţiei intelectuale (operele literare, de artă, muzică, ştiinţifice, programele computerizate etc.), -rezultatele activităţii participanţilor la raporturile juridice (de exemplu, anumite servicii, sau raporturile juridice care apar în rezultatul încheierii unui contract de antrepriză în construcţii capitale etc.), - conduita umană exteriorizată (acţiuni sau inacţiuni), -hîrtiile de valoare şi documentele (bani, acţii, diplome, atestate etc.). Unii autori vorbesc de un triplu obiect al raportului juridic:- obiectul juridic, adică conduita părţilor, -obiectul ideologic, adică voinţa părţilor,- obiectul material, adică lucrul (bunul) la care se referă raportul juridic. obiectul general al reglementării juridice îl formează relaţiile sociale. Dar aceste relaţii reprezintă, la rîndul lor, o realitate foarte complicată şi compusă din multe elemente. Normele juridice şi raporturile juridice care apar în baza lor nu le cuprind pe toate, dar numai anumite tipuri, fragmente, sectoare, sfere ale acestor relaţii sociale. Din aceste considerente şi apare foarte des întrebarea: care este obiectul concret şi nemijlocit al diverselor raporturi juridice? Deosebirea dintre obiectul dreptului în general şi obiectele raporturilor juridice concrete, care apar în rezultatul acţiunii lui, este nivelul de concretizare.