Subiecţii raportului juridic sînt legaţi între ei prin drepturi şi obligaţii care împreună formează conţinutul raportului juridic. Aceste drepturi şi obligaţii sînt prevăzute în dispoziţiile normei juridice. În raportul juridic poate fi evidenţiat un conţinut material şi altul juridic. Conţinutul juridic al raportului juridic îl constituie drepturile şi obligaţiile juridice subiective, care exprimă specificul raportului juridic ca formă ideologică deosebită a relaţiilor sociale de fapt. Conţinutul material al raportului juridic reprezintă acel comportament de facto, pe care cel împuternicit poate, iar cel obligat trebuie să-1 săvîrşească.Î n raportul juridic subiecţii apar întotdeauna ca titulari de drepturi şi obligaţii şi se comportă potrivit cu poziţia specifică fiecărui titular al dreptului sau al obligaţiei.64 In unele raporturi juridice un subiect poate fi numai titular de drepturi, iar celălalt numai titular de obligaţii. Conţinutul raportului juridic este alcătuit din drepturi şi obligaţii care se nasc într-o relaţie concretă. Ele sînt în prealabil prevăzute în dispoziţia regulii de drept. Drepturile subiective şi clasificarea lor. Noţiunea de drept subiectiv reprezintă puterea, posibilitatea de a acţiona într-un anume fel, ordonat sau permis de lege. Dreptul subiectiv presupune trei posibilităţi cumulative: a) o anumită conduită; b) să pretindă o conduită corespunzătoare din partea subiectului sau subiecţilor obligaţi, care să asigure realizarea primei conduite; c) să recurgă, la nevoie, la forţa de constrîngere a statului.67O clasificare reţinută în dreptul constituţional este în: a) Drepturile private sînt reglementate de dreptul civil, de dreptul comercial sau de dreptul familiei.b) Drepturile publice sînt drepturi al căror germene este în natura umană, dar care au nevoie pentru dezvoltarea şi manifestarea lor de o societate mai mult sau mai puţin dezvoltată. c) Drepturi politice propriu-zise sînt drepturile care asigură participarea la puterea publică, cum ar fi dreptul de a alege şi de a fi ales.Obligaţia. Prin obligaţie, în sens juridic, se înţelege îndatorirea pe care subiectul raportului juridic trebuie să o îndeplinească şi pe care cealaltă parte să o pretindă pe baza normelor juridice. Obligaţia reprezintă opusul dreptului subiectiv şi constă în satisfacerea sau, după caz, îndeplinirea prerogativelor pe care le implică drepturile sau competenţa celuilalt subiect al raportului juridic concret, prin a da, a face, sau a nu face ceva. În orice raport juridic, obligaţia este un element corelativ dreptului subiectiv, însă, spre deosebire de acesta, ea nu este o simplă prerogativă, titularul ei fiind ţinut de ea, astfel încît acesta poate fi constrîns, în cele din urmă, să o îndeplinească prin forţa de constrîngere a statului.