In literatura juridică se face distincţie între: aplicare normativa şi aplicarea individuală, dar majoritatea autorilor consideră că accepţiunea propriu-zisă a noţiunii de aplicare constă în aceea de aplicare individuală.Forma de aplicare individuală constă în actele concrete individuale (proceduri, metode, etc.) prin care organele de stat competente transpun la situaţii concrete, individuale,adică aplică prevederile normei la un caz dat. Actul de aplicare individuală are ca principală caracteristică pe cea de a determina întotdeauna naşterea, modificarea, sau stingerea unui raport juridic concret.Se impune aici o precizare referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat întrucât, chiar dacă cele trei puteri au competenţe esenţiale (fiecare în domeniul său), aceasta nu presupune că fiecare organ al unei puteri are în competenţă numai un tip de acte ( ex: numai legi - pentru Parlament, numai acte executive - pentru Guvern). Parlamentul, deşi este un organ de putere prin excelenţa legislativ, el realizează şi acte de aplicare individuale (ex: aplicarea Regulamentului celor două Camere faţă de un parlamentar).În privinţa organelor judecătoreşti, ele nu au competenţa de a emite acte cu conţinut normativ, generic, ci doar acte de aplicare individuală (hotărâri judecătoreşti, sentinţe, decizii etc.) vizând un anumit caz (speţă). Actul de aplicare individuală nu se identifică cu noţiunea de sancţionare, întrucât o sancţiune stabilită pentru un fapt este un act de aplicare, dar nu toate actele de aplicare individuală implică şi sancţionare. Sancţiunea este un act de aplicare individuală care presupune tragerea la răspundere juridică doar pentru conduitele ilicite, în timp ce noţiunea de "aplicare" a dreptului are în vedere ansamblul conduitelor umane, atât licite, cât şi ilicite.Între actele normative şi actele de aplicare există deosebiri şi asemănări:Asemănările provin din esenţa lor comună: ambele forme constau în acte cu caracter juridic, emanând de la organe competente ale statului; ambele urmăresc acelaşi scop realizarea legalităţii in viaţa socială; -ambele au ca temei juridic ordinea constituţională şi legile. Deosebiri: - în timp ce actul normativ are un anumit grad de generalitate, actul de aplicare individuală este un act concret, vizând o situaţie sau o stare de fapt dată (un caz) şi determină întotdeauna naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic concret; după efectul lor în timp: actele normative produc efecte în timp (sunt aplicabile) între limitele momentului de intrare în vigoare şi cel al ieşirii din vigoare; actele cu aplicare individuală îşi produc efectele odată cu momentul în care au fost transpuse în practică sub diverse forme: comunicare, înştiinţare, pronunţare, luarea măsurii sau sancţiunii respective, soluţionarea cazului etc.; deosebiri date de condiţiile formal-juridice şi procedurale cerute pentru valabilitatea lor (diferenţe sensibile între procedurile necesare elaborării unei legi sau altui act normativ şi elaborare, respectiv pronunţarea unei sentinţe judecătoreşti, întocmirea unui act contravenţional etc.); deosebiri privind formele căilor de atac sau de contestare a acestor acte: actele normative pot fi modificate sau anulate, de regulă doar de organul emitent sau de organul ierarhic superior; actele de aplicare individuală pot fi atacate, modificate sau anulate pe căi precum: recursul, apelul, sesizarea, plângerea, adresate (de regulă) organelor superior ierarhice emitentului.