Interpretarea oficială este cea făcută de organele de stat competente (Parlamentul, instanţe judecătoreşti etc.); ea poate fi la rândul ei generală, deci cu valoare pentru orice fel de situaţii care se încadrează în normă, şi cauzală concretă, obligatorie numai în cazul concret cu ocazia soluţionării căruia este dată. Cea generală este făcută printr-un act normativ, emis fie de organul care este şi autorul normei interpretative – regula – fie de un altul. În acest caz actul interpretativ face corp comun cu cel interpretat. 1. Interpretarea oficială numită şi „interpretare cu forţă juridică”, ce este obligatorie. Aceasta poate fi:a) autentică – este interpretarea dată de legiuitor (de organul emitent al normei juridice) fie în procesul elaborării normelor juridice, fie, ulterior, în procesul aplicării lor (când interpretarea se face prin aşa-numitele „norme de aplicare” a legii). Acest gen de interpretare are caracter obligatoriu şi general.b) cauzală – este cea realizată de instanţele judecătoreşti sau de organele administraţiei publice în procesul aplicării actelor normative la speţe concrete („interpretarea de caz”). Acest gen de interpretare, de regulă, nu are caracter general, dar este obligatorie pentru părţile implicate în cauză. Inerpretarea neoficiala este o forma a interpretarii realizata in afara procesului de emitere si aplicare a dreptului si in consecinta are caracter facultativ prin neobligativitatea efectelor sale. Interpretarea neoficiala denumită şi interpretare teoretică doctrinară sau ştiinţifică, este făcută de către doctrină, fiind cuprinsă de obicei, în operele ştiinţifice. Este acea formă a interpretării făcută de către specialişti în domeniul dreptului (oameni de ştiinţă, cercetători, cadre universitare didactice, avocaţi, etc.) cu diferite ocazii (pledoarii, articole, lucrări ştiintifice, etc.) în scris în operele lor sau oral. Interpretarea doctrinară este considerată ca fiind autoritate ştiinţifică, valoarea ei fiind în funcţie de argumentele ştiinţifice pe care se sprijnă. Prin intermediul ei se clarifică înţelesul unor norme şi principii de drept, se dezvăluie sensul lor real, se reliefează unele carenţe ale activităţii legislative si juridice.