Legea precizează că societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române (art.1 alin. 2 din Legea 31/1990).
Societatea comercială este persoană juridică deoarece ea are toate elementele prevăzute de lege pentru a primi această calitate: organizare de sine stătătoare, patrimoniu propriu şi un scop determinat.
Fiind persoană juridică, societatea comercială este titulară de drepturi şi obligaţii şi devine subiect de drept:
- are un statut care stabileşte structura organizatorică şi indică elementele ce definesc subiectul de drept- firma, sediul şi naţionalitatea;
- are o voinţă proprie diferită, în parte de voinţele individuale ale asociaţilor, precum şi o capacitate ce-i permite să dobândească drepturi şi să asume obligaţii.
- participă în nume propriu la raporturile juridice şi răspunde pentru obligaţiile asumate.
Atributele de identificare ale societăţii.
Societatea se identifică prin trei elemente: firma, sediul şi naţionalitatea.
- a) firma societăţii (denumirea, numele comercial).
Art.30 din Legea 26/1990, prevede că firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant exercită comerţul şi sub care semnează.
Firma trebuie trecută obligatoriu în contractul de societate.
Legea prevede expres cum se formează denumirea fiecărei forme de societate comercială.
Firma trebuie să se deosebească de toate celelalte firme existente. Verificarea indeplinirii condiţiilor se face de către oficiul registrului comerţului. Când se constată că firma propusă nu are suficiente elemente de individualizare, oficiul registrului comerţului trebuie să ceară solicitantului să adauge elemente de individualizare firmei propuse. Dacă nu se îndeplineşte această condiţie, cererea de înscriere a firmei este refuzată.
Legea reglementează şi emblema ca element de identificare facultativ .
- b) sediul societăţii situează societatea în spaţiu. Sediul societăţii mai este denumit şi sediu social.
Asociaţii sunt obligaţi să numească sediul social în actul constitutiv. Asociaţii sunt liberi să-şi stabilească sediul societăţii.
Fiind un atribut important, sediul social poate fi schimbat numai prin modificarea actelor constitutive ale societăţii, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 art. 204.
În raport de sediu se stabileşte naţionalitatea societăţii şi se aplică normele procedurale.
- c) naţionalitatea societăţii este un atribut asemănător cetăţeniei pentru persoana fizică. Ea desemnează legea aplicabilă constituirii, funcţionării, dizolvării şi lichidării societăţii.
Legea 31/1990, a instituit principiul că sediul societăţii determină naţionalitatea societăţii comerciale.
Orice societate comercială care şi-a stabilit sediul în România, are naţionalitate română şi este supusă regimului Legii nr. 31/1990. Articolul 286 instituie aceeaşi regulă pentru societăţile comerciale cu participare străină, în asociere cu persoane fizice române, sau cu capital integral străin. Potrivit art. III din OUG nr. 32/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/1997, societăţile comerciale reglementate prin legi speciale rămân supuse şi dispoziţiilor acelor legi.
Voinţa societăţii comerciale.
Societatea comercială are o voinţă de sine stătătoare care nu se confundă cu voinţele asociaţilor. Întrucât persona juridică nu are o existenţă organică, nu poate avea nici o voinţă naturală.
Voinţa societăţii comerciale se formează din voinţa persoanelor fizice care o compun, dar numai în măsura în care acestea acţionează pentru realizarea scopului persoanei juridice.
Formarea voinţei sociale depinde de forma juridică a societăţii comerciale.
La baza formării voinţei sociale stă principiul majorităţii. Deciziile cu caracter general se iau de adunarea generală a asociaţilor. Hotărârea luată cu majoritate de voturi este obligatorie şi pentru cei care au votat împotrivă, art. 132 (1).
Legea 31/1990 indică regulile după care se realizează votul în organele colective ale societăţilor comerciale şi care diferă la fiecare formă juridică de societate.
Voinţa socială se manifestă în raporturile juridice cu terţii prin anumite persoane care au puterea de a reprezenta societatea. Prin reprezentanţii săi societatea încheie acte juridice, dobândeşte drepturi şi asumă obligaţii.
Capacitatea juridică a societăţii.
Societatea comercială are capacitate de folosinţă (aptitudinea generală şi abstractă de a avea drepturi şi de a asuma obligaţii).
Capacitatea de folosinţă se dobândeşte din ziua înmatriculării în registrul comerţului – art. 41 din Legea 31/1990.. Ea are o capacitate de folosinţă restrânsă din momentul autentificării actului constitutiv şi până la înmatriculare (poate dobândi drepturile şi poate lua măsurile necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil).
Trăsătura specifică a capacităţii de folosinţă a societăţii comerciale o reprezintă aptitudinea de a dobândi drepturi şi a-şi asuma obligaţii prin săvârşirea faptelor de comert.
Capacitatea de folosinţă este guvernată de principiul specializării: art. 34 din Decretul nr. 31/1954 prevede că persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege sau actul constitutiv.
Societatea are capacitate de exerciţiu (aptitudinea de a exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii săvârşind acte juridice).
Persoana juridică exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele societăţii, în limita puterilor conferite, sunt actele societăţii însăşi.
Societatea are organe de deliberare şi decizie, (adunarea asociaţilor), organe de administrare (administratorii) şi organe de control (cenzorii).
Dreptul de reprezentare este un drept special şi este distinct de dreptul de administrare. Acest drept îl au numai administratorii cărora li s-a conferit atributul reprezentării.
Societatea dobândeşte capacitatea de exerciţiu la data constituirii sale, cu condiţia desemnării administratorului care reprezintă societatea.. În limitele capacităţii de folosinţă restrânsă, administratorul desemnat prin actele constitutive va putea încheia actele cerute pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil.
Patrimoniul societăţii.
Patrimoniul societăţii mai este numit şi patrimoniu social. El asigură autonomia societăţii faţă de asociaţi şi faţă de terţi. Din această constatare rezultă următoarele consecinţe:
- bunurile aduse ca aport de asociaţi ies din patrimoniul lor şi intră în patrimoniul societăţii;
- bunurile aduse ca aport social de către asociaţi formează gajul general al creditorilor chirografari;
- obligaţiile societăţii faţă de terţi nu se pot compensa cu obligaţiile terţilor faţă de asociaţi. Adică, creditorii sociali nu pot urmări, în principiu creanţele personale ale asociaţilor. Ei pot să urmărească bunurile asociaţilor în măsura în care aceştia au asumat o răspundere nelimitată cu ocazia subscrierii la actul constitutiv.
De asemenea, creditorii personali ai asociaţilor nu pot să urmărească bunurile aflate în patrimoniul societăţii. Ei, pot să sechestreze şi să vândă acţiunile debitorilor lor, pentru că aceste titluri fac parte din patrimoniul personal al debitorilor.
- aplicarea procedurii insolvenţei faţă de societate priveşte numai patrimoniul societăţii. Procedura insolvenţei are ca obiect exclusiv patrimoniul societăţii care a încetat plăţile pentru datoriile sale, fără a se putea extinde asupra patrimoniilor asociaţilor – art. 29 din Legea nr. 85/2006.
Consecinţe juridice ale calităţii de persoană juridică a societăţii comerciale.
- a) calitatea de persoană juridică dă dreptul societăţii comerciale să participe în nume propriu la raporturile juridice. Sfera şi felul raporturilor juridice sunt determinate de specialitatea capacităţii de folosinţă şi de necesitatea realizării obiectului societăţii. Legea nr. 31/1990, art. 70 prevede: „administratorii pot face toate operaţiile cerute pentru aducereala îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, afară de restricţiile arătate în actul constitutiv”.
Societatea, ca subiect de drept, dobândeşte drepturi şi asumă obligaţii săvârşind actele juridice prin organele sale.
- b) societatea comercială răspunde pentru obligaţiile sale. Patrimoniul propriu constituie gajul general al creditorilor chirografari.
Societatea răspunde numai de obligaţiile asumate în numele său de persoanele ce o reprezintă.
Societatea nu-şi împarte răspunderea cu asociaţii. Când asociatul asumă o răspundere nelimitată, răspunderea sa nu are semnificaţia unei răspunderi pentru altul. Asociatul garantează obligaţiile sociale. Deci, asociatul răspunde în subsidiar pentru obligaţiile sociale, în măsura în care răspunderea societăţii nu poate fi realizată .
- c) societatea are dreptul să stea în justiţie, ca reclamantă sau pârâtă, în nume propriu. De aici rezultă consecinţe practice:
- în formularea unei acţiuni, se indică denumirea societăţii şi numele şi prenumele reprezentantului legal al societăţii fără să fie necesar să se menţioneze toţi asociaţii.
- în calitate de pârâtă va fi citată societatea prin reprezentanţi şi nu asociaţii.