Această diviziune a dreptului este cea mai importantă şi cea mai veche, fiind opera jurisconsultului Ulpian care, după criteriul utilităţii şi al interesului ocrotit, distingea între: drept public( interesul general –statul este scopul) si privat(interesul personal-individul este scopul iar statul) . Dreptul public cuprinde totalitatea normelor juridice, instituţiile şi ramurile dreptului care au ca obiect reglementarea raporturilor dintre guvernanţi (dintre stat sau organele şi agenţii acestuia) cu persoanele fizice sau juridice particulare, private. Normele de drept privat sunt imperative, în sensul că nici una dintre părţile raportului juridic de drept privat nu poate deroga de la prevederile ei în mod unilateral sau prin convenţie între ele. Mai puţin normele din sfera dreptului internaţional public. În sfera dreptului public intră ramuri de drept cum sunt: dreptul constituţional, dreptul financiar, dreptul administrativ, dreptul penal, dreptul internaţional public etc.Dreptul privat cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile care se stabilesc între persoane fizice şi/sau juridice, luate ca particulari, ca titulari de drepturi şi obligaţii subiective. Raporturile de drept privat izvorăsc din voinţa părţilor sau subiectelor, care se află pe poziţie de egalitate juridică. În sfera dreptului privat intră ramuri ale dreptului cum sunt: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul procesual civil, dreptul internaţional privat etc. Distincţia dintre sfera dreptului public şi a celui privat ar putea rezulta, schematic, din următoarele: - dreptul public se caracterizeaza prin reglementarea relatiile sociale privind constituirea statului, structura statului, relatiile dintre componentele statului precum si dintre acestea si indivizii (relatiile din interiorul guvernarii, inclusiv dintre guvernanti si guvernati); - in dreptul public, cel putin un subiect al raportului juridic, este de drept public adica statul, autoritatea publica sau administrativa; in raporturile juridice, de drept public, subiectii sunt inegali, iar actele juridice au de regula un caracter obligatoriu, erga omnes, adica pentru toti; - in dreptul privat, subiectii raporturilor juridice sunt egali iar actele juridice sunt de regula secrete, spre deosebire de cele de drept public, care sunt publice; - in dreptul public prevaleaza interesul general pe cand in dreptul privat, interesul privat;- in dreptul public sunt preponderente actele de autoritate pe cand in dreptul privat actele de gestiune, contractele etc.; - in dreptul public preponderent este regimul constrangerii (dreptul penal, dreptul administrativ etc.); din punct de vedere al constrangerii sunt preponderente actele juridice unilaterale, autoritare, emise de autoritatile publice; - dreptul public contine ansamblul normelor prin care se asigura satisfacerea interesului public; *normele dreptului public sunt de aplicare mai larga vizand de regula, conduita tuturor cetatenilor (legea, hotararea de guvern etc.), pe cand cele ale dreptului privat au o aplicabilitate mai restransa, vizand de regula doua sau mai multe persoane; - normele dreptului public sunt superioare celor de drept privat, ultimele fiind subordonate primelor; *dreptul public se exprima prin actiuni autoritare pe cand dreptul privat se traduce prin initiativa individuala si acordul liber de vointe; - dreptul public vizeaza interesul public pe cand dreptul privat apara interesul privat, particular; - normele de drept public sunt opozabile erga omnes, iar cele de drept privat numai la un numar restrans de persoane. - in dreptul public,drepturile statului si ale autoritatilor publice sunt obligatorii de infaptuit pentru titulari, deoarece prin acestea se apara interesul public si nu al autoritatii respective. Prin drept substanţial sau material se înţelege ansamblul acelor categorii de norme juridice care au un conţinut normativ propriu-zis, adică „normează”, stabilesc conduite, fapte, acţiuni ale subiecţilor într-un raport juridic, în timp ce prin expresia drept procesual sau procedural se exprimă categoria normelor juridice care cuprind în conţinutul lor proceduri, modalităţi, mijloace prin care se aplică normele dreptului substanţial sau material. De exemplu, Codul civil sau Codul penal cuprind norme ale dreptului material sau substanţial, în timp e Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală cuprind norme de drept procesual. În unele acte normative mai ample (Legi, Ordonanţe guvernamentale, Hotărâri ale guvernului sau în Hotărâri ori Decizii ale organelor locale) normele de drept material (substanţial) şi cele de drept procesual sunt cuprinse în corpul aceluiaşi act normativ. În acest caz normele de drept procesual (de procedură) sunt formulate de regulă în partea finală a acelui act normativ sau sunt elaborate în acte separate ce poartă, în mod frecvent, denumirea de „instrucţiuni” sau „acte de aplicare”.