Motivul pentru care grecii deţin un loc aparte în istoria civilizaţiei este faptul că ei au fost primul popor la care gândirea reflexivă a devenit un mod de a fi al omului educat. Fiind doar unsimplu antrenament pentru unii şi o profesie sau vocaţie pentru alţii, ea nu s-a limitat doar laobservarea lumii fizice şi a universului, domeniu în care egiptenii şi babilonienii le-o luaseră cumult înainte, ci s-a extins la observarea omului însuşi, a naturii sale, a locului său în univers, acaracterului societăţii umane şi a celui mai bun mod de a o guverna. De asemenea, deşicivilizaţia mesopotamiană se poate lăuda cu vechi şi faimoase coduri de legi- Codul regeluiHamurabi (1800îHr.) şi legile lui Eshnuna-, doar grecii şi-au pus problema raportului dintre legeşi justiţie într-un mod obiectiv, fiind cuprinsă în literatura ce a devenit de atunci parte a uneicontinui tradiţii europene. De aceea, acesta este motivul pentru care istoria gândirii juridiceeuropene trebuie să înceapă cu grecii.Lumea cunoscută pe atunci, privită prin ochii grecilor din sec.V-IVîHr., se conturasălbatică şi lipsită de civilizaţie. Romanii, o altă mare civilizaţie a Antichităţii, erau în vremea luiPericle doar locuitorii încă destul de primitivi ai unei mici aşezări, numită Roma şi vorbitori aiunui dialect italic, latina. Contactul acestora cu civilizaţia greacă are loc relativ devreme, în modindirect, prin intermediul etruscilor, cât şi direct, prin contactul cu numeroasele colonii greceştidin sudul peninsulei, ce datau din sec. VIII îHr..Grecii, în schimb nu par a fi deloc interesaţi deexistenţa acestui mic popor bătăios. Nici treptata cucerire a peninsulei italice, nici războaiele cuCartagina, nu par a disturba meditaţia greacă. Singurul eveniment demn de remarcat, pare a fifost cucerirea Romei de către gali în 387 îHr..Restul Europei, le apare grecilor ca un pustiusălbatic locuit de ceea ce ei numeaubarbaroi,din rândul cărora făceau parte atât sciţii de laMarea Neagră, cât şi diversele triburi celtice, care locuiau cea mai mare parte a centrului şivestului Europei.În ceea ce priveşte propria lor organizare politică, trebuie remarcat faptul că acest popor vorbitor al diverselor dialecte elene, identificat prin afinităţi culturale comune, se prezenta însec.VII-IV, ca fiind organizat într-o serie de mici cetăţi (polis), ce acopereau teritoriul Grecieicontinentale, insulele Mării Egee, coasta Asiei mediteraneene, precum şi coastele Siciliei şisudului Italiei. Aceste cetăţi erau adevărate entităţi politice independente. Chiar dacă diversele conjuncturi politice au determinat subjugarea unora dintre cele mai mici, altora mai mari, acestlucru nu a implicat niciodată dispariţia unei persoane politice; cele devenite dependente, şi-aumenţinut întotdeauna, în plan teoretic, autonomia, fiind capabile să-şi facă propriile legi şi să-şidecidă propria politică. În consecinţă, având în vedere această fărâmiţare politică, în momentulîn care vorbim despre literatură sau drept grec, trebuie să înţelegem cu totul altceva decâtînţelegem prin literatură sau drept roman. Astfel, pe când literatura şi poezia romană au fostscrise într-un singur dialect, cel latin, poezia şi literatura greacă au fost exprimate într-o serie dedialecte foarte variate; la fel, când discutăm despre drept roman, avem în vedere legea ce a fostelaborată înăuntrul unui, mai mult sau mai puţin, stat unitar, spre deosebire de dreptul grec, princare înţelegem o varietate de coduri sau legi ce-şi au sursa într-un mare număr de entităţi politicindependente, locuite de populaţii de limbă şi cultură greacă. Deşi putem găsi câteva asemănăriîntre diversele instituţii juridice, nu putem vorbi, în epoca clasică, despre un sistem de drept grecunitar, deoarece nu putem vorbi despre un stat grec unitar.În orice abordare a civilizaţiei greceşti, incluzând şi dreptul, există o tendinţă de a leidentifica pe aceasta cu cele create de Atena. Acest lucru se justifică în mare parte, datorităfaptului că această cetate era la vremea respectivă cea mai bogată în populaţie, în influenţă şi putere politică, în bunăstare, în artă şi literatură. Chiar dacă după războiul peloponezian începe o perioadă de decădere pe multiple planuri, acestei perioade îi datorăm cele mai mari nume aleretoricii: Demostene, Lysias, Isocrates, Isaeus, precum şi cele mai mari nume ale filosofieiateniene: Platon şi Aristrotel. Sec. V îHr. este şi perioada de maximă maturitate pentru tragediagreacă: Aristophan, Sofocles, Euripide; comedie: Aristophan; istorie: Tucidide; sculptură:Fidias. Deşi despre Atena avem numeroase mărturii în literatura sec. V-IV, nu ne putemaventura în a considera că dreptul atenian se regăseşte întocmai în celelalte cetăţi greceşti desprecare avem mai puţine informaţii. Datorită marelui număr de sisteme politice, ce variază de lamonarhie la tiranie, şi de la oligarhie la democraţie, trebuie să acceptăm ideea că sistemul lor dedrept reflectă această varietate de regimuri politice şi forme de guvernământ.Materialele necesare istoriei dreptului grec nu pot fi găsite în vreun text de drept grec,deoarece, grecii, atât de fertili în alte domenii, nu au dezvoltat o ştiinţă a dreptului. Nu ne-arămas de la greci nici un tratat de drept şi nici vreo urmă că aşa ceva a fost scris sau că vreoşcoală de drept a funcţionat. Dreptul grec trebuie în consecinţă căutat în codurile şi legilesculptate în piatră sau bronz, descoperite pe întregul teritoriu al lumii greceşti, dintre care doar codul lui Gortinîn Creta s-a păstrat intact. De asemenea, mai ales pentru Atena, preţioaseinformaţii despre dreptul cetăţii descoperim în operele literare ale vremii, atât oratorice, cât şiistorice, filosofice şi dramatice. Multe informaţii despre Egiptul elenistic le-am obţinut din numeroasele papirusuri ce au fost descoperite acolo. Pentru perioada veche, deţinem poemele luiHerodot şi ale lui Hesiod. Trebuie oricum de la început specificat faptul că nu a existat la greci o filosofie de orientare exclusiv juridică. Probleme ca originea şi bazele statului, surseleobligaţiilor juridice, raportul dreptului cu anumite standarde superioare, nu au fost discutate înmonografii dedicate unor asemenea teme sau de către specialişti în asemenea probleme. Eletrebuie căutate într-o varietate de surse literare, multe dintre ele contribuţii inconştiente la istoria dreptului, o ştiinţă pentru care grecii nici măcar nu aveau un nume, aşa cum nu a existat nici uncuvânt grec pentru drept ca un concept abstract.