Antichitate- filosofii au inceput sa reflecteze asupra ratiunii de a fi si asupra validitatii legilor. In acest demers nu putea lipsi ideea naturii, ca ordine a tuturor lucrurilor, pretutindeni aceeasi. La opusul naturii se afla viata sociala, unde arbitrariul guvernarii, nedreptatea, opresiunea, tirania erau socante pentru om in raport cu natura.Scoala dreptului natural- filosofii greci: Heraclit, Aristotel, Platon.La Aristotel- statul apare ca scop al naturii, activitatea sa fiind destinata garantarii propriei unitati si apararii intereselor cetatenilor sai. Dreptul deriva din observarea rationala a naturii.Aristotel distinge intre justitia naturala- care are peste tot aceeasi forta si justitia legala sau conventionala- care este, la origine impartiala, dar o data aplicata inceteaza sa mai fie impartiala.Sofocle opunea legii naturale, legea scrisa. Datorita dreptului natural omul poate disocia binele de rau. Dreptul facut de oameni provine din principiile dreptului etern, astfel cum se reflecta in dreptul natural. De aceea, orice drept care provine de la autoritatea omeneasca trebuie sa se conformeze legii divine. Numai legea divina este eterna. Legile facute de om pot varia in timp si spatiu. Renasterea teoriilor de drept naturalIn prima jumatate a sec. Al XIX-lea apare scoala urmasilor lui Kant: Fichte, Schelling, Hegel si apoi, Rudolf Stammler, Charles Renouvier s.a. Leon Duguit, desi critica scoala clasica a dr. natural, impartaseste ideea dr. natural cu continut variabil. El arata ca norma juridica este, in acelasi timp, permanenta si schimbatoare.Francois Geny considera ca ratiunea constituie "un drept natural ireductibil", cu continut variabil. Cea mai importanta renastere a doctrinei dreptului natural a avut loc in filosofia germana dreptului, dupa cel de-al doilea razboi mondial.