Bazele acestei teorii au fost puse de juristul german Rudolf Stammler.In concepţia lui Stammler, dreptul aparţine domeniului gindirii şi este cunoscut ca voinţa. El nu aparţine voinţei in sensul cauzal naturalist şi nici nu este produsul acestuia, dar este voinţa ea insaşi, deoarece are proprietatea de a se determina.Voinţa, dupa Stammler, poate fi divizata in voinţa morala şi voinţa sociala. Voinţa morala sau voinţa individului izolat, spre deosebire de voinţa sociala, apare intotdeauna sub forma gindirii in sine.Voinţa sociala este menita sa aiba rolul de mediator al vieţii in comun, sa uneasca, intr-un fel, scopurile indivizilor, sa creieze o ordine unitara in activitatea sociala.Locul central in teoria pura a dreptului il ocupa norma juridica care, formal, are un caracter pur, spre deosebire de norma morala, care are un conţinut. Prin sistemul sau al normelor, Kelsen susţine teoria crearii dreptului in cascade. Astfel, autoritatea unei hotariri judecatoreşti se origineaza intr-un decret prezidenţial; acesta, la rindul sau, intr-o lege adoptata de parlament, iar aceasta revendecindu-se constituţiei. Toate normele juridice aparţin unei ordine juridice date, işi justifica valabilitatea prin raportarea la o norma fundamental.Realismul juridic american - reactie impotriva conceptualismului, pozitivismului juridic. Isi propune sa aplice in drept o metoda experimentala. Isi propune sa studieze dreptul in actiune, factorii sociali care creaza dreptul si rezultatele sociale ale actiunii dreptului. Fara a fi ignorat rolul normelor in definirea dreptului, se pune accentul pe conduita reala a celor care aplica legeasi pe folosiirea instrumentelor empiricein vederea cresterii preciziei prognozei privind viitoarele decizii judecatoresti.
John Chipman Gray K.N. Lewellyn 1930:Ceea ce fac oficiantii dreptuluiin legatura cu litigiile este dreptul insusi.Jerome Frank - promotor al scepticismului juridic : dreptul, asa cum il avem, este nedefint, supus unor schimbari incalculabile. Promoveaza rolul discretionar al instantelor, judecatorilor.Subiectele pentru examenul de stat la disciplinele:Drept administrativ şi Drept contravenţional.Drept administrativ ca ramură a sistemului de drept: noţiune, obiectul, principiile de bază, delimitarea de ramurile înrudite.Dreptul administrativ a început să se contureze ca ramură de drept după introducerea principiului separaţiei puterilor în stat. Acest principiu pentru prima dată a fost introdus în Constituţia Statelor Unite ale Americii în anul 1787 şi în Constituţia Franţei în anul 1791. Organizarea şi funcţionarea statelor după acest principiu face să se distingă normele de drept administrativ, astfel încât putem vorbi despre apariţia unei noi ramuri a dreptului public -dreptul administrativ".După cum am arătat, la originea dreptului administrativ stau normele acestuia, care dau esenţă noţiunii de drept administrativ.Deşi normele dreptului administrativ se referă şi reglementează un larg spectru de raporturi sociale, ele se reduc de regulă la faptul că organizează executarea legii şi execută la modul concret legea. Aceste raporturi sociale mai cuprind şi prestarea de servicii în cadrul administraţiei publice, exercitarea de atribuţii administrative de către particulari, precum şi activităţile de control în cadrul sistemului administrativ. Altfel spus, normele dreptului administrativ privesc administraţia publică.Din cele relatate putem desprinde că dreptul administrativ, fiind o ramură a dreptului public, cuprinde totalitatea normelor ce reglementează relaţiile sociale din domeniul administraţiei publice.Dreptul administrativ se identifică după mai multe criterii, care pot fi specifice doar acestuia. Totodată anumite trăsături ale dreptului administrativ pot fi caracteristice şi altor ramuri de drept public.Deşi sunt supuse unor critici, distingem următoarele trăsături ale dreptului administrativ: - este o ramură de drept relativ tânără; - reglementează o largă varietate de domenii; - nu poate fi codificat; - are un pronunţat caracter de mobilitate; - cuprinde norme ce se bazează pe principiul inegalităţii subiecţilor raportului de drept administrativ; - unele conflicte pot fi soluţionate de organele administraţiei publice; - actele administrative sunt supuse controlului legalităţii de către autorităţi ce realizează atribuţiile altei puteri.Vorbind despre obiectul dreptului administrativ, putem spune că prin obiectul său, administraţia publică este strâns legată de cele trei puteri ale statului. De puterea executivă este legată datorită organizării executării legilor, de cea legiuitoare datorită subordonării prin intermediul puterii executive, iar de puterea judecătorească tot datorită executării legii, atunci când administraţia publică revine cu puterea în executarea hotărârilor judecătoreşti, având de asemenea pârghii de conlucrare cu puterea judecătorească în cazuri extreme pentru a face ca hotărârea să fie executată.Din cele menţionate se desprinde administraţia publică în rol de activitate de organizare a executării legilor şi prin care se execută legea, formând astfel conţinutul ei. Evidenţiind particularităţile conţinutului administraţiei publice ca activitate, vom putea înţelege mai bine această activitate, grupând-o în două mari categorii: activităţi ale administraţiei publice având caracter de dispoziţie; activităţi ale administraţiei publice având caracter de prestaţie.Activităţile din prima categorie ce poartă un caracter de dispoziţie sunt realizate de administraţia publică prin emiterea unor norme ce organizează executarea legii, stabilindu-se conduita pe care trebuie s-o urmeze persoanele fizice şi juridice.Astfel, ca autoritate, administraţia publică, prin dispoziţiile sale, reclamă din partea persoanelor fizice şi juridice un anumit comportament social în limitele legii, ca apoi, în anumite cazuri prevăzute de lege, administraţia publică să poată interveni cu sancţiuni pentru nerespectarea dispoziţiilor sale.Deoarece monopolul constrângerii îi revine numai statului, nici o altă formă de organizare socială nu poate dispune de o forţă legală prin care să-i constrângă pe membrii săi.Activităţile de dispoziţie şi cele de prestaţie se realizează prin acte juridice şi prin fapte materiale concrete de către administraţia publică ori de către funcţionarii acesteia. Dispoziţiile administraţiei publice apar în urma diverselor activităţi în cadrul procesului decizional, deoarece punerea în aplicare a legii şi executarea ei necesită o vastă şi complexă activitate de documentare. În acest scop se fac diferite studii, se solicită şi se dau diferite avize în vederea soluţionării problemelor cu care se confruntă organele administraţiei publice. Aceste activităţi constituie administraţia consultativă şi de documentare. Activităţile cu caracter deliberativ prevăd analiza problemelor şi luarea anumitor decizii. Ele formează administraţia activă.O altă categorie de activităţi ce formează obiectul administraţiei publice sunt cele cu caracter de prestaţie.Administraţia publică nu se poate reduce numai la activităţi cu caracter de dispoziţie, deoarece în procesul de realizare a valorilor politice exprimate în conţinutul legilor, administraţia publică prestează concomitent diferite servicii de interes general.Prestaţiile sunt realizate din oficiu, la cererea persoanelor fizice şi juridice sau a organelor statului. Serviciile prestate de administraţia publică includ: - domeniul ocrotirii mediului ambiant; - domeniul ocrotirii sănătăţii; - domeniul învăţământului; - furnizarea de gaze naturale, energie electrică şi termică, apă, servicii de telefonie, transport, poştă, asistenţă medicală etc.