Constituţia- act juridic fundamental ce este alcătuit dintr-un sistem de norme cu forţă juridică supremă, norme care reglementează relaţiile sociale din domeniul instituirii şi exercitării puterii de stat, stabilind în acelaş timp limitele acestei puteri, drepturile şi libertăţile fundamentală ale cetăţenilor. Ea reprezintă acel act juridic prin care se reglementează organizarea societăţii în stat. Constituţia ca act fundamental, cu forţă juridică supremă, prezintă în sens politic juridic şi social un produs al consensului social general la etapa adoptării ei. Constituţia are menirea să soluţioneze probleme ce ţin de o perspectivă mai îndelungată a activităţii statului şi, prin urmare, este şi trebuie să fie ea însăşi relativ stabilă, şi oportună.În doctrina constituţională sînt formulate numeroase definiţii referitoare la noţiunea de Constituţie. Dintre acestea am releva următoarele:Constituţia este: „actul normativ suprem, cuprinzând normele care au ca obiect de reglementare instituţionalizarea şi exercitarea puterii, norme adoptate în cadrul unei proceduri specifice”; „legea fundamentală a unui stat, constituită din norme juridice învestite cu forţa juridică supremă şi care reglementează acele relaţii sociale fundamentale care sunt esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii politice”; „acea lege care, având o forţă juridică superioară celorlalte legi, reglementează în mod sistematic atât principiile structurii socialeconomice, cât şi ale organizării şi funcţionării statului bazat pe aceasta, garantează şi stabileşte datoriile corespunzătoare acestor drepturi”;• „act juridic fundamental care se bucură de supremaţie în raport cu toate celelalte şi care reglementează principiile, modul de organizare şi funcţionare a autorităţilor publice şi raporturile dintre ele, raporturile dintre aceste autorităţi şi cetăţeni, consfinţeşte şi garantează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului”;• „un ansamblu de reguli ce administrează organizarea şi funcţionarea statului”;• „o reglementare a regulilor privitoare la modul de desemnare, organizare şi funcţionare a puterii politice”;• „un act normativ scris, care precizează organizarea puterii publice şi structura fundamentală a statului”;• „ansamblul regulilor relativ la organizarea şi activitatea statului cuprinse într-un document care nu poate fi elaborat sau modificat decât după o procedură diferită de cea folosită pentru alte reguli de drept”;Oricare ar fi definiţia dată Constituţiei, ea, în opinia noastră, trebuie să conţină o serie de elemente definitorii, inerente unui act juridic învestit cu forţă juridică supremă, printre acestea evidenţiindu-se:- caracterul de lege, deoarece după structură, constituţia reprezintă un ansamblu de norme, reguli de conduită general-obligatorii;- lege fundamentală cu un conţinut complex, ceea ce denotă faptul că reglementează numai relaţiile sociale fundamentale pentru toate domeniile vieţii, ceea ce îi oferă şi calitatea de izvor principal al tuturor ramurilor de drept;- forţă juridică supremă, ce impune regula conformităţii întregului sistem de drept cu dispoziţiile din constituţie;- obiectul de reglementare, care stabileşte conţinutul material al constituţiei, fie că este redat prin metoda enumerării principalelor domenii pe care le reglementează, fie că pune accent pe elementele calitative;Constituţia este izvorul suprem de drept al statului, deoarece: - acordă o structură şi o semnificaţie societăţii; - defineşte condiţiile exercitării puterii politice; - reglementează mecanismul reprezentării poporului; - determină funcţiile şi atribuţiile autorităţilor publice; - consacră drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, dirijează relaţiile dintre ei, dintre cetăţeni şi autorităţile publice; - indică valorile politice, ideologice şi morale ale societăţii respective; - reprezintă fundamentul şi garanţia ordinii de drept; - este un mijloc de educaţie morală şi politică.