Vorbind despre desfăşurarea şi esenţa procedurii legislative, vom spune că această funcţie prezintă o importanţă cu totul excepţională deoarece prin intermediul său sunt elaborate normele de drept ce constituie reguli de conduită obligatorii pentru toţi cetăţenii ţării. Legiferarea este deci împuternicirea primordială a Parlamentului, acesta fiind structura puterii statale care adoptă normele din vârful ierarhiei legislative: Constituţia, legile organice, legile ordinare, hotărârile de importanţă majoră.Într-o altă viziune putem aprecia că procedura legislativă înseamnă edictarea de norme juridice, obligatorii pentru executiv iar, în caz de litigii şi pentru puterea jurisdicţională. În literatura de specialitate funcţia legislativă a Parlamentului este prezentată ca având câteva trăsături distincte, astfel: este o funcţie primordială şi prioritară, deoarece ea dă conţinut şi defineşte Parlamentul ca putere legislativă în stat şi are precădere asupra celorlalte funcţii ale acestuia; are un caracter complex; ea cuprinde o multitudine de activităţi şi proceduri parlamentare ce se desfăşoară pe parcursul mai multor etape.În ceea ce priveşte modalităţile prin care se exercită procedura legislativă a Parlamentului acestea pot fi directe şi indirecte: cele directe, legate de adoptarea propriu zisă a legilor, respectându-se etapele şi procedurile ce alcătuiesc procesul legislativ; ele indirecte, prin luarea în discuţia Parlamentului a unor carenţe legislative, prin sesizarea unor imperfecţiuni şi deficienţe, propunându-se adoptarea legilor existente, modificarea lor sau luarea în considerare a unor împrejurări care determină reînnoirea completă a cadrului legislativ într-un anumit domeniu. Procedura legislativă în Parlamentul monocameral al Republicii Moldova cuprinde următoarele etape: iniţiativa legislativă, examinarea şi avizarea proiectelor de legi de către comisiile permanente, includerea proiectelor în ordinea de zi a şedinţelor în plen, dezbaterile acestora în plen, adoptarea (maximul a trei lecturi), semnarea legii de către Preşedintele Parlamentului, promulgarea şi publicarea legii.
Mai precizăm că elementele procedurii legislative sînt determinate de Constituţie, de Regulamentul Parlamentului şi, în unele cazuri, de regulile cutumiare rezultate din tradiţiile şi practica parlamentară . Potrivit art.37 al Legii Supreme a republicii, dreptul la iniţiativă legislativă aparţine deputaţilor, Guvernului şi Preşedintelui ţării, iar iniţiativa legislativă de revizuire a Constituţiei poate fi înaintată de un număr de 200.000 de cetăţeni cu drept de vot, de cel puţin o treime din deputaţii Parlamentului, de Preşedintele republicii şi de guver.În continuare vom menţiona că dreptul de iniţiativă legislativă aparţine, în primul rînd, Parlamentului ales şi membrilor săi, însă în multe ţări se observă tendinţa de micşorare a cotei-părţi a legilor iniţiate de către membrii Parlamentului. Specialiştii în domeniu spun că fenomenul dat rezidă în complexitatea societăţii moderne industriale şi a legislaţiilor moderne, că guvernele cu aparatele lor mari de funcţionari sînt mult mai bine pregătite pentru a analiza problemele societăţii moderne şi a elabora acte legale, decît parlamentarii care nu întotdeauna sînt destul de competenţi în problemele statale. Această tendinţă are semne de creştere progresivă.