Principala formă de activitate a organelor administraţiei publice o constituie adoptarea sau emiterea de acte administrative. Prof.Paul Negulescu accentua că formele de activitate a autorităţilor administraţiei publice sînt mijloace juridice prin care puterea executivă lucrează asupra administraţiilor sau actele puterii executive. Anibal Teodorescu menţiona că, în îndeplinirea atribuţiilor sale esenţiale de aplicare a legii, organul executiv face o serie de acte, deosebind, în acest scop, actele administrative (denumite şi propriu-zise), actele administrative cu caracter jurisdicţional şi actele cu caracter pregătitor. E.D.Tarangul distingea o noţiune formală şi o noţiune materială a actelor administrative, considerînd că sînt acte administrative, în primul rînd, toate actele care emană de la autorităţile administrative, clasifîcîndu-le în acte unilaterale şi acte contractuale. În continuare vom prelungi cu gîndul că pentru a înţelege natura actelor administrative emise de autorităţile publice, trebuie relevate trăsăturile specifice ale acestor acte:actele administrative sînt manifestări unilaterale de voinţă, adică drepturile şi obligaţiile care iau naştere prin acte administrative sînt stabilite în mod unilateral de către organul emitent, fără consimţămîntul persoanei căreia i se adresează actul;actele administrative sînt adoptate sau emise de autorităţile publice, serviciile sau instituţiile acestor autorităţi competente potrivit legii să adopte ori să emită acte administrative. Prin urmare, nu orice manifestare de voinţă poate fi considerată act administrativ, dar numai aceea care provine de la o autoritate de stat;actele administrative sînt obligatorii. Această obligativitate a actului administrativ derivă din faptul că el este dat pe baza şi în executarea legii şi din această cauză se bucură de prezumţia de legalitate. În primul rînd, actele administrative sînt obligatorii pentru organul emitent atîta timp cât nu au fost revocate sau abrogate. În al doilea rînd, actele administrative sînt obligatorii pentru toţi subiecţii de drept ce desfăşoară o activitate care cade sub incidenţa prevederilor lor. În categoria acestor subiecţi pot intra toate organele administrative subordonate organului emitent, organizaţii obşteşti (asociaţii profesionale, ştiinţifice, culturale etc.), persoane fizice şi juridice particulare, precum şi organe administrative care nu sînt subordonate emitentului. În al treilea rînd, actele administrative sînt obligatorii şi pentru organele superioare celor emitente. Actele administrative obligă, deopotrivă, organele de stat, organele şi organizaţiile obşteşti, precum şi pe cetăţeni. Acest caracter al actelor emise de organele administraţiei de stat este consecinţa prezumţiei de legalitate de care ele se bucură;actele administrative se emit în baza şi executarea unei legi existente şi în limitele competenţei lor. Deci, actele administrative nu pot fi emise contrar prevederilor legii, nu pot modifica sau interpreta legea. Fiind emise în vederea executării legii, actele administrative, nu pot avea caracter retroactiv, producînd efecte juridice numai pentru viitor;
actele administrative sînt executorii. Actul administrativ, fiind emis în temeiul legii, este executoriu din oficiu, iar în cazul în care cel obligat nu-l execută benevol, executarea lui este asigurată de autoritatea de stat în condiţiile prevăzute de lege;actul administrativ nu este îndeplinit în cadrul exercitării unei funcţii judiciare. Actele executorului judecătoresc nu sînt acte administrative ce pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ, însă ele pot fi atacate în instanţa de drept comun, potrivit Titlului V din Codul de procedură civilă.Această trăsătură esenţială a actului administrativ decurge din definiţia actului administrativ reglementată în art.2 din Rezoluţia nr.(77) 31 cu privire la protecţia individului faţă de actele autorităţilor publice, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 28 septembrie 1997, şi preluată de Curtea Supremă de Justiţie în Hotărîrea nr.27 din 24.12.01: „Actul administrativ desemnează orice măsuri individuale sau decizii luate în cadrul exercitării autorităţii publice, susceptibile de a realiza direct drepturile sau interesele persoanelor fizice sau juridice şi care nu este un act îndeplinit în cadrul exercitării unei funcţii juridice”.