Principiile de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale se prezintă drept nişte idei generate de natura administraţiei publice locale şi care stau la baza organizării activităţii ei şi a organelor formate în cadrul acesteia. Principiile administraţiei publice locale reflectă tendinţele de dezvoltare a puterii locale în conformitate cu regimul democratic al guvernării ţării
La momentul actual, unul dintre principalele principii ale administrării publice locale stipulat deja în legislaţia Republicii Moldova reprezintă principiul autonomiei locale. Într-un stat unitar autonomia locală rezidă în dreptul autorităţilor locale de a întreprinde toate acţiunile necesare pentru modificarea tuturor intereselor de importanţă vitală şi a necesităţilor locuitorilor unei unităţi administrativ-teritoriale. În comparaţie cu statul federal sau confederativ, unde autonomia locală capătă o formă proprie, în statul unitar autonomia locală se (re)organizează cu nuanţe similare şi monotone.Conform Legii cu privire la administraţia publică locală, autonomia locală este reglementată la fel ca şi pentru comune, orăşele, raioane. Excepţie face municipiul Chişinău, care este, pe de o parte, un oraş mare, pe de alta – este compus din mai multe sectoare. Conţinutul principiului autonomiei locale rezidă în faptul că:- autorităţile locale soluţionează în numele lor şi din răspunderea administrativă o parte din chestiunile locale în interesele populaţiei locale a unei anumite unităţi teritoriale;- organizarea consiliilor locale. Consiliile confirmă regulamentele cu privire la serviciile publice, stabilesc atribuţiile lor şi confirmă tabelul de state în conformitate cu legea. Altfel spus, formarea şi organizarea activităţii serviciilor publice locale se exercită de consiliile locale şi de conducătorii acestora fără intervenţia organelor administrative centrale;- organele administraţiei locale de sine stătător soluţionează problemele economicofinanciare ale unităţii administrativ-teritoriale. Astfel, art. 18 din Legea cu privire la administraţia publică locală conţine următoarea prevedere: „consiliul... aprobă bugetul local şi fondul de rezervă, precum şi fondurile extrabugetare; aprobă împrumuturile şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar”. Deci putem afirma că anume autonomia autorităţii locale, în soluţionarea problemelor de acest gen, este baza principiului autonomiei locale;- exprimarea supremă a autonomiei locale este complexul tuturor atribuţiilor pe care le au organele administraţiei publice locale, conform legislaţiei Republicii Moldova.Principiul autonomiei locale este corelat cu alt principiu caracteristic întregului sistem al organelor administraţiei de stat din Republica Moldova – principiul descentralizării serviciilor publice. Descentralizarea serviciilor publice este strîns legată de nivelul economic şi de dezvoltarea socială a localităţii. În primul rînd, cu cît mai dezvoltată este localitatea, cu atît mai mult locuitorii ei necesită un volum mai mare de servicii publice (cît mai diverse şi cît mai calitative). În al doilea rînd, nivelul de dezvoltare economică şi socială a localităţii lasă amprentele sale asupra posibilităţilor de a acoperi toate cheltuielile serviciilor publice (inclusiv asupra calităţii lor, operativităţii şi eficienţei). Din acest motiv problema aplicării concrete a principiului de descentralizare a serviciilor publice reprezintă totodată o problemă politică, juridică, economică şi socială. Soluţionarea ei în condiţii optime poate să se producă numai ţinînd cont de factorii determinanţi, care, fără vreun anume caracter statistic, să poată fi examinate în corespundere cu toţi factorii existenţi la momentul respectiv de dezvoltare a întregului stat.Alegerea autorităţilor administraţiei publice locale este unul dintre cele mai importante principii de structurare a sistemului de organe al administraţiei de stat din Republica Moldova, avînd o importanţă atît politică, cît şi socială. Autorităţile locale se aleg pentru diriguirea treburilor unităţilor teritorial-administrative în interesele alegătorilor săi. Sursa împuternicirilor acestora este nu statul, ci voia alegătorilor pe care îi reprezintă organele şi în numele cărora funcţionează.Principiul consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit Consacrat prin Constituţie (art 109), acest principiu îşi găseşte reflectarea şi în Legea privind administraţia publică locală (art. 3 şi 8), care stabileşte că în problemele de importanţă deosebită pentru unitatea administrativ-teritorială poate fi consultată populaţia prin referendum local, în condiţiile Codului electoral.Noţiunea de popor include toţi cetăţenii Republicii Moldova, iar corpul electoral este alcătuit în conformitate cu articolul 11 din Codul electoral al Republicii Moldova: „Dreptul de a alege îl au cetăţenii Republicii Moldova care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani, cu excepţia celor privaţi de acest drept în modul stabilit de lege”. Ultima precizare din definiţie este legată de unitatea administrativ-teritorială, pe teritoriul exclusiv al căreia se desfăşoară referendumul: satul (comuna), oraşul (municipiul), raionul şi unitatea administrativ-teritorială cu statut special.
Referendumurile locale au loc în perimetrul teritoriilor satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor), raioanelor (judeţelor). Codul electoral al Republicii Moldova, în conformitate cu criteriile teritoriale, clasifică două tipuri de referendumuri: republican (naţional) şi local.În ultimul timp, autorităţile publice locale subzistă în cadrul a două principii: principiul descentralizării şi principiul desconcentrării.Regimul bazat pe principiul descentralizării administrative este acel regim în care administraţia intereselor locale este dată în grija organelor alese pe plan local de către colectivităţile locale. Acest regim este complet opus regimului centralizat. Descentralizarea constă în delegarea responsabilităţilor şi resurselor unor autorităţi infranaţionale relativ independente şi autonome care răspund în faţa cetăţenilor regiunii sau comunităţii şi nu în faţa puterii centrale.Un element important al mişcării de descentralizare a fost întărirea, chiar instaurarea unor guvernări intermediare (regiuni, provincii, state). Fie simultan, fie la puţin timp după aceea, numeroase ţări s-au arătat interesate de descentralizarea fiscală în mod special în ceea ce priveşte împărţirea veniturilor, diferitele tipuri de subvenţii şi privatizările. Această mişcare a fost însoţită de încurajarea cetăţenilor şi grupurilor de a participa la adoptarea deciziilor publice şi dezvoltarea organizaţiilor comunitare în zonele urbane şi rurale.Descentralizarea presupune:pe de o parte, conducerea activităţilor localităţilor de către autorităţi locale alese de colectivităţile locale;pe de altă parte, diminuarea competenţelor care aparţin autorităţilor centrale.Astfel, statul poate acorda judeţelor şi comunelor anumite competenţe cum ar fi: organizarea poliţiei, dreptul de a stabili impozite, de a recurge la măsura exproprierii, de a deţine bunuri şi domeniul public.Regimul care are la bază principiul desconcentrării reprezintă un regim tranzitoriu către descentralizarea administrativă. El se manifestă atunci când se acordă unei autorităţi locale sau specializate, ai cărei titulari sunt numiţi de puterea centrală, dreptul de a lua anumite decizii. De exemplu: printr-o lege se măreşte competenţa de decizie a prefectului, funcţionar numit de puterea centrală. Elementul electivităţii organelor administrative locale face distincţia între regimul de descentralizare administrativă şi cel de desconcentrare.Astfel, spre deosebire de regimul descentralizat, în care organelle locale sunt alese pe plan local de către colectivităţile locale, în regimul desconcentrat, ele sunt numite de către puterea centrală. Spre deosebire, însă, de regimul centralizat, în care organele de la nivel teritorial erau simpli agenţi ai statului, fără putere de decizie, în regimul desconcentrat, deşi aceste organe rămân ierarhic subordinate autorităţilor centrale, ele dobândesc, însă, competenţă proprie de decizie