Pin It

- alt conglomerat de fapte prin care se depasesc limitele normale ale raportului juridic de concurenta.  De data aceasta, “atacul” nu se mai desfasoara direct impotriva concurentului lezat, ci impotriva clientelei acestuia (tinta directa este clientela.  La celelalte categorii de fapte de concurenta neloiala, clientela era tinta indirecta).   Multe din aceste fapte sunt considerate ca agresiuni si impotriva consumatorilor, fiind sanctionate ca atare (definitie a practicilor comerciale abuzive in art.2 din interdictie generala in art. O.G. 21/1992, modificat prin O.G. 58/2000; interdictie a lor in art.9, aceeasi lege- v. si art.46 lit.a pentru amenda).

                Modalitatile cel mai des intalnite de acaparare agresiva a clientelei:

- publicitatea mincinoasa (vz. art. 4 lit.f din L 11/ 1991) – are drept scop inducerea in eroare a publicului pentru a crea o situatie de favoare a ag.ec. agresor in detrimentul celui lezat.  In cazul publicitatii mincinoase asistam la interferenta dintre dreptul concurentei si protectia consumatorilor, deoarece consumatorii se bucura de mijloace speciale de protectia impotriva publicitatii mincinoase.  Ceea ce inseamna insa ca ag.ec. agresor poate fi sanctionat atat pt. incalcarea dreptului concurentei, cat si pentru incalcarea protectiei consumatorilor (dpdv al dreptului consumatorilor, a se vedea art.24 din O.G. 21/1992, modificat prin O.G. 58/2000). 

- contracte ilicite (vz. L 11/ 1991 art. 4 lit. d – vanzarea “bulgare de zapada”- si lit. e –vanzarea cu premiu).  La vanzarea “bulgare de zapada”, ceea ce nu este permis este conditionarea vanzarii de aducerea unor noi clienti de catre cumparator, dar o vanzare cu prima (cu reducere de pret) si fara alte conditionari este perfect permisa, cel putin in sistemul nostru de drept (in Franta, soldarea marfurilor este permisa numai daca marfurile au fost oferite cu pretul initial cel putin o perioada de timp prescrisa de lege, de regula o luna). La vanzarea cu premiu, ceea ce nu se permite este inducerea in mintea cumparatorului a ideei de castig prin hazard cu conditia sa cumpare in prealabil produsul respectiv, cu alte cuvinte cumpararea produsului reprezinta “biletul de intrare” la loterie (daca insa cumparatorul participa la o loterie sau un concurs unde se acorda premii in produse sau servicii, nu mai avem vanzare cu premiu deoarece concurentul nu este “fortat” sa cumpere produsul in prealabil, ci produsul reprezinta chiar castigul sau). 

Vanzarea bulgare de zapada

Vanzarea “bulgare de zapada” consta in a propune unui cumparator sa o reducere a pretului pentru produsul cumparat daca el aduce alti clienti care accepta sa cumpere produsul la acelasi pret, cu posibiliatea de a beneficia de aceeasi reducere de pret daca aduc alti clienti s.a.m.d. Principala critica adusa acestei vanzari este caracterul ei inselator.  De ex., daca unui cumparator i se cere da aduca 10 noi cumparatori pentru a beneficia de reducerea de pret, la nivelul al 10-lea aceasta 10 miliarde de persoane.  Inainte chiar de a exista un text specific care sa interzica aceasta practica, jurisprudenta franceza l-a condamnat ca infractiune de escrocherie[1].  In momentul de fata, vanzarea bulgare de zapada este interzisa in baza art. L 122-6 din Codul consumatorului.

                In cazul in care vanzarea bulgare de zapada priveste vanzarea de marfuri, trei elemente trebuie intrunite: (i) trebuie sa existe o oferta de marfuri catre public, propusa in cadrul unui contract de vanzare; (ii) trebuie sa existe speranta pentru cumparator de a obtine o reducere de pret sau chiar un produs gratuit; (iii) pentru a obtine reducerea de pret, cumparatorula are obligatia de a aduce noi cumparatori, care cumpara produsul la acelasi pret sau care pot beneficia de un pret redus daca aduc la randul lor alti clienti[2].   In cazul in care vanzarea bulgare de zapada priveste prestarea de servicii, legea franceza sanctioneaza constituirea de lanturi in care prestatia consta in recrutarea de candidati, facandu-i sa spere ca vor obtine un castig financiar in proportie geometrica, in functie de numarul de clienti pe care ii vor aduce si care la randul lor vor aduce alti clienti (fara a exista  conditia ca mai intai sa cumpere ei produsele respective, caz in care am fi in prezenta unei vanzari piramidale).  Cu alte cuvinte, castigul lor financiar (remuneratia lor) este proportional cu cifra de afaceri realizata de persoanele racolate si aflate in “subordinea” sa.  Este greu de trasat in acest caz o linie de demarcatie intre vanzarea bulgare de zapada si vanzarea piramidala[3].  Pe langa sanctiuni penale, legea franceza prevede si sanctiuni civile, constand in obligatia vanzatorului de a rambursa clientii care nu au putut fi satisfacuti, datorita anularii contractului, dar nu pot cumpara marfa de la cumparator, deoarece nulitatea functioneaza numai in avantajul consumatorului[4].

Vanzarea “buy back”

Este o forma de vanzare la francezi care consta in obligatia vanzatorului de a rascumpara bunul la pretul de cumparare intr-un anumit termen.  Vanzarea poate fi analizata ca o vanzare sub conditie rezolutorie, deoarece cel care declanseaza operatiunea de rascumparare este consumatorul, remitand bunul.  El insa poate sa nu faca acest lucru, ceea ce inseamna ca exista un element aleatoriu al rascumpararii[5]  [mai corect ar fi termen rezolutoriu, daca vanzatorul are obligatia si nu numai simpla optiune de  a rascumpara bunul].   Jursiprudenta franceza a condamant aceasta practica drept publicitate inselatoare.  Conform unor autori, o asemenea practica ar fi permisa numai daca oferta vanzatorului este clara si nu contine elemente de natura a induce in eroare consumatorul iar consumatorul primeste la returnarea produsului, un produs nou din care se scade pretul produsului vechi[6]

Vanzarea legata (jumelata)

In Franta, vanzarea legata este interzisa si angajeaza raspunderea autorului atat fata de consumatori (art.30 din Ordonanta din1 .12.1986), cat si fata de concurenti (art. 36.3 din Ordonanta din 1.12.1986).  Prin aceasta forma de vanzare, vanzatorul grupeaza in acelasi lot mai multe produse diverse si conditioneaza vanzarea unuia de achizitionarea altui produs, sau vinde un produs la un pret redus cu conditia ca cumparatorul sa cumpere si un serviciu sau un alt produs.  Datorita reducerii pretului, cumparatorul este tentat sa cumpere tot ansamblul, desi la inceput era interesat numai de unul din elemente.  In  ceea ce priveste natura acestei operatiuni, ea acopera nu numai promovarea vanzarilor unui produs, legandu-l de altul mai atractiv pentru consumator, dar si orice operatiune economica care leaga doua operatiuni cu titlu oneros[7].  De exe., jurisprudenta franceza a condamnat practica unei societati mutuale de asigurari, care a obligat membrii sai care au subscris o polita de asigurare “pentru caz de boala si interventii chirurgicale”, sa subscrie si o polita “accident si incendiu” pentru a putea sa beneficieze de polita pentru caz de boala[8].  Dupa cum am aratat deja, in Franta acest tip de vanzare este interzisa si in relatiile dintre agenti economici.  

                Pentru a fi aplicat interdictia, trebuie intrunite anumite conditii privind constituirea lotului de produse/ sevicii si privind pretul. 

                In ceea ce priveste lotul de produse/ servicii, exista mai multe situatii.  Una din ele priveste conditionarea vanzarii unor produse sau servicii de achizitionarea altora (de exemplu, o societate de bai termale conditioneaza admiterea unui client de acceptarea de catre acesta a prestatiilor medicale ale clinicii aferente)[9].  O alta situatie priveste vanzarea aceluiasi produs, dar in cantitati impuse (in mod normal, cumparatorul ar trebui sa fie capabil sa achizitioneze un produs in mod individual).  Dupa unele ezitari, jurisprudenta si practica administrativa franceza au decis ca mai multe produse grupate impreuna constituie un singur produs si nu un lot, daca acest lucru este in acord cu practicile stabilite in interesul consumatorilor (de ex., consumatorii doresc sa cumpere mai multe sticle de bere in aceeasi cutie, pentru a beneficia de pretul mai scazut pe sticla).  In fond, o asemenea solutie da expresie libertatii comertului, deoarece fiecare vanzator va grupa mai mjlte sau mai putine produse intr-o singura unitate, in functie de cererea si oferta pe piata[10].  In ceea ce priveste interesul consumatorilor, el se apreciza in functie de standardul clientului obisnuit al vanzatorului, care doreste sa cumpere la pret redus mai multe produse[11].  In fine, o a treia situatie priveste vanzarea unui produs/ serviciu legata de achizitionarea altui produs/ serviciu.  Cel mai adesea, produsele/ serviciile se prezinta sub forma unui lot cu pret unic.  Operatiunea este interzisa atunci cand consumatorul nu are libertatea de a cumpara in mod separat produsul care il intereseaza.  Totusi, operatiunea este permisa daca daca exista complementaritate intre diferitele produse/ servicii si ele contribuie impreuna la realizarea aceleiasi functii (de ex., lenjerie de pat, serviciu de masa, mobila de sufragerie, o revista si suplimentul ei, etc.)[12]

                In ceea ce priveste conditiile de pret, trebuie ca pretul fiecarui produs care constituie lotul sa apara in mod clar pe ambalaj, alaturi de pretul care constituie lotul (aceasta cerinta exista in dreptul francez deoarece legea obliga in mod expres la indicarea pretului pe lot si pe produs).  Este suficient sa existe numai pretul pe lot si nu si pe produs, atunci cand produsele sunt identice.  Aceasta cerinta se justifica prin posibilitatea acordata consumatorului de a alege in cunostinta de cauza.  Nu este obligatoriu insa ca pretul pe lot sa fie mai mic decat suma preturilor pe produs, pentru a avea vanzare jumelata.  Daca insa pretul pe lot este mai mic decat suma adunata a preturilor, putem fi in prezenta unei vanzari in pierdere[13].

                In Franta, in cazul in care vanzarea legata se adreseaza consumatorilor, sanctiunile sutn penale si civile, in timp ce atunci cand se adreseaza numai agentilor economici, sanctiunea este numai civila (actiunea in concurenta neloiala).  Este posibil, in cazul in care vanzarea legata induce in eroare consumatorul, sa fie sanctionata ca publicitate mincinoasa[14].

 

Vanzarea cu prima (ventes avec primes)

                Printre tehnicile de promovare destinate a ameliora vanzarile detailistului, vanzarea cu prima este printre cele mai vechi.  Daca intial prima consta in mai multe produse pentru acelasi pret, pe masura accentuarii concurentei ea a imbracat si alte forme: servicii suplimentare, produse diferite, reducerea pretului in cazul unei cumparari suplimentare, etc.[15]  In Franta, aceasta vanzare este reglementata prin ordonanta din 1.12.1 986 (art.29).  Explicatia reglementarii acestui tip de vanzare se poate justifica prin trei considerente:

- vanzarea cu prima are un caracter inselator.  Vanzatorul atrage consumatorul prin oferirea unui cadou, desi consumatorul va plati cadoul, sub o forma sau alta (argumentul cel mai puternic);

- aspectul inflationist.  Pretul produsului principal creste cu pretul cadoului (???);

- aspectul concurential.  Nu toti comerciantii au resursele necesare pentru a investi in acest tip de promovare[16] (argument stupid: inseamna ca ar trebui interzisa si reclama la TV, deoarece nu toti agentii economici si-o pot permite)

Conditiile de existenta ale acestui tip de vanzare

  1. a) Nu exista nici o limitare in ceea ce priveste persoanele care pot acorda prima, in Franta. De aceea, s-a considerat ca reglementarea vanzarii cu prima se aplica si agricultorilor, profesiunilor liberale[17].

                Beneficiarul vanzarii cu prima poate fi numai consumatorul. Aceasta deoarece prima are un caracter inselator, consumatorul fiind atras de prima acorda mai putina atentie elementelor care sunt determinante pentru alegerea unui produs sau serviciu.  Prin urmare, vanzarea cu prima este licita daca beneficiarul este un revanzator, exceptand cazul in care incalca alte reguli ale concurentei loiale/ licite[18].  Vanzarea cu prima este licita si atunci cand ea are loc intre doi agenti economici, insa cu scopul de a permite revanzatorului sa ofere consumatorului un pret mai bun (in Franta, pe motiv ca textul penal trebuie interpretat restrictiv).  In schimb, in cazul in care cumparatorul este un o persoana fizica (si juridica?) care in activitatea sa este considerat un agent economic (de ex., un avocat, comerciant persoana fizica), dar in alte activitati este un consumator, vanzarea cu prima catre acesta ar trebui sa atraga aplicarea legislatiei specifice[19] (Cass.com., 10.05.1994, Cass.1er civ. 24.01.1995).

  1. b) Conform unor autori francezi, legea sanctioneaza atat vanzarea cu prima directa, cat si oferirea unei prime chiar daca vanzarea sau prestarea serviciului nu s-a realizat inca. Trebuie sa intelegem ca poate exista o vanzare cu prima directa care sa nu fie precedata de o publicitate care sa o anunte? Acesti autori raspund afirmativ, considerand ca nu ar putea fi incriminata oferirea unui cadou (unui avantaj suplimentar) in timpul unor negocieri, fara a exista o vanzare cu prima (cred ca este buna solutia, deoarece in acest caz pretul se reduce si nu include costul cadoului).  Ceea ce inseamna ca, pentru a se aplica, legea trebuie sa se refere la o oferta publicitara (pozitie care nu a fost confirmata de instante sau de administratie)[20].   Ceea ce s-a decis de catre instantele franceze este ca interdictia exista, chiar daca oferta de prima este rezervata numai unei anumite categorii de consumatori (de ex., primii o suta de cumparatori ai unei baterii de bucatarie primesc un ceas).[21]    
  2. c) Trebuie sa existe o operatiune suport (un contract de vanzare de produse sau servicii, ori o oferta de vanzare de produse/ servicii). In Franta, abordare este diferita deoarece legea lor face referire la vanzare de produse sau prestare de servicii (cred ca si la noi legea se refera de fapt la prestarea de servicii, dat fiind ca nu este consacrat termenul de “vanzare de servicii”, in schimb prestarea oricarui serviciu presupune o plata contra dobandirii de catre beneficiar a satisfacerii unei trebuinte, ceea –intr-un sens material, economic cel putin- este similar operatiunii vanzarii.  Dilema este insa aceeasi si in Romania: cat de larga este sfera serviciilor?   In Franta, s-a spus ca prestarile de servicii includ orice serviciu care este prestat in baza unui contract sinalagmatic cu titlu oneros (indiferent ca este vorba de un contract numit sau nenumit), mai putin acele servicii excluse expres de lege (de ex., serviciile bancare)[22].
  3. d) Trebuie sa existe o legatura juridica intre operatiunea suport si prima. Astfel, acordarea unui cadou fara a avea legatura cu o operatiune comerciala , nu constituie vanzare cu prima.  Un producator care ofera un cadou clientilor sai (consumatori) propunandu-le sa comande produsele sale, nu reprezinta o vanzare cu prima- in fond, unii clienti pot sa comande iar altii nu, pastrand  cadoul[23].  Din aceeasi perspectiva se pune problema aprecierii practicii unui supermagazin care ofera transport gratuit   clientilor sai, pentru a-i aduce la magazin, fara ca acesti clienti sa aiba nici o obligatie de a cumpara.  Desi o instanta franceza de apel a considerat ca exista o vanzare cu prima, Curtea de casatie a decis ca este vorba de o liberalitate si de o vanzare cu prima, aratand ca “beneficiarul transportului nu are obligatia de a cumpara si in conescinta nu exista nici o legatura intre prestarea transportului si vanzarea sau o prestatie oarecare cu titlu oneros”[24].  

                Insa, acordarea unui cadou de catre o prima societate cu scopul ca consumatorul sa incheie un contract oneros cu a doua societatea, reprezinta o vanzare cu prima realizata de a doua societate. Astfel, o societate care vindea mobila oferea unor clienti “preselectionati”, acordandu-le bilete de avion, fara a creea insa nici o legatura intre vanzarea mobilei si biletele de avion.  Totusi, acordarea acestor biletela date fixe presupunea cumpararea unui sejur, organizat de agentia de turism emitenta a biletului de avion.  Instanta franceza a decis ca in acest caz este vorba de o vanzare cu prima realizata de agentia de turism, societatea vanzatoare de mobila avand rolul de a incita consumatorul sa cumpere biletul de avion de la agentia de turism[25]

  1. e) Trebuie sa existe o legatura intre aceleasi persoane, respectiv persoanele care incheie operatiunea suport trebuie sa fie aceleasi cu persoanele care acorda, respectiv primesc prima. Intrebarea care se pune in doctrina franceza este daca prima poata fi acordata altei persoane decat cea care achizitioneaza bunul/ beneficiaza de serviciu.  In raport cu reglementarea recenta a vanzarii cu prima (art. 29 din ordonanta din 1.12.1986), s-a afirmat ca o asemenea operatiune (cand prima este acordata altei persoane) este valabila, daca beneficiarul primei este o persoana care introduce agentului economic consumatorul cu care acesta va incheia contractul.  Aceasta deoarece prima acordata beneficiarului nu este cu titlu gratuit (cum cer legea franceza si cea romana pentru ca operatiunea sa fie ilicita), ci reprezinta o remuneratie a beneficiarului pentru serviciul facut prin introducerea clientului.  Notiunea de prima trebuie analizata in contextul unui singur contract, care leaga agentul economic de consumatorul-cumparator, in timp ce operatiunile care stimuleaza vanzarile facute de agenti comerciali (intermediari) presupun doua contracte, unul incheiat intre vanzator si agentii comerciali si altul incheiat intre vanzator si consumator[26].   Astfel, o instanta franceza a considerat (este drept, pe baza unui  text de lege anterior Ordonantei din 1986) ca practica unei societati comerciale de a acorda obiecte (cadouri) revanzatorilor ei in functie de numarul de puncte obtinute de acestia in urma vanzarii anumitor produse, constituie remunerarea unui serviciu special prestat de beneficiari si care consta in promovarea acestor produse. Chiar daca valoarea cadoului se regaseste in final in pretul platit de consumator, conditia aparentei gratuitatii se apreciaza in functie de consumatorul care cumpara produsul principal si nu in functie de persoana unui tert fata de acest raport juridic[27]

                Din contra, daca atribuirea primei se face cu titlu gratuit unei terte persoane (de ex., anuntul publicitar ar suna astfel: “cumparati de la noi si vom face un cadou unei persoane, la alegerea dvs.”), vanzarea este cu prima.

Exista si opinii in doctrina franceza, care sustin ca si in cazul in care acordarea primei unui tert se face cu titlu gratuit, nu suntem in prezenta unei vanzari cu prima deoarece aceasta presupune acordarea unor produse sau servicii cu titlu gratuit numai persoanei care dobandeste produsul principal (care incheie contractul principal cu agentul economic ce ofera prima), acordarea primei fiind asociata unui contract cu titlu oneros[28].

  1. f) Trebuie sa existe o prima. Prima reprezinta elementul de atractie si se bucura de o reglementare speciala in Franta (art. 23, 24 si 25 din decretul din 29 decembrie 1986).  Exista trei categorii de prime: prima in marfuri, prima in prestari de servicii si prima in bani (espece).

f.1)         Prima in marfuri

f.1.1)      O varianta a ei este prima in marfuri identice cu produsul principal.  In legea franceza ca si in cea romana, vanzarea nu este ilicita daca prima consta in produse identice cu produsul principal.  Ratiunea pentru care aceasta forma de prima este permisa rezida in aceea ca, in acest mod, se ajunge la o reducere efectiva a pretului de vanzare, fara a mai exista elementul de atractie dat de un cadou diferit[29]. Exista insa anumite interdictii si in acest caz: (1) prin acordarea unei asemenea prime, sa nu se ajunga la o vanzare in pierdere, determinata conform legii; (2) prin acordarea unei asemenea prime sa nu fie indus in eroare consumatorul.  Daca in timpul promotiei, agentul economic majoreaza pretul produsului principal, dispare avantajul cadoului si atunci consumatorul este indus in eroare[30] [este putin ciudat.  Daca prima consta intr-un produs identic, atunci consumatorul primeste un produs gratuit de o valoare mai mare.  Dpdv economic, totusi consumatorul nu se afla intr-o situatie mai buna, deoarece a platit mai mult decat se astepta   produsul principal]. In ceea ce priveste aprecierea caracterului identic al primei, instantele franceze il apreciaza intr-un sens strict.  De ex., acordarea drept cadou a unui televizor cu diagonala de 36 cm daca se cumpara unul cu diagonala mai mare, nu este considerata prima intr-o marfa identica, deoarece identitatea presupune nu numai aceeasi natura si gen, dar si aceleasi caracteristici tehnice. La fel, nu a fost considerat produs identic o lanseta de pescuit de 500  franci drept prima pentru cumpararea de articole de pescuit; o bucatarie integrata drept prima pentru cumpararea unei vile; acordarea drept prima a unei somiere (sommier) pentru cumpararea unui “matelas”[31].           

                In schimb, o alta instanta, intr-un caz izolat, a considerat ca prima constand intr-o fusta sau pantalon este o marfa identica cu bluza (“blouson”), pe motiv ca desi cele doua produse nu sunt identice, ele sunt complementare, deoarece ele constituie un ansamblu armonios si au aceeasi natura [in sensul ca indeplinesc aceeasi functie].  Aceasta abordare a fost insa criticata pe motiv de extindere abuziva a notiunii de “identic”[32]

 

f.1.2)      O alta varianta a primei in marfuri exista atunci cand produsul principal este diferit de produsul-premiu.  In Franta, o asemenea prima este permisa daca anumite conditii prevazute strict de lege, cu privire la valoare sau la marcaj[33] [noi nu avem o asemenea reglementare si nu cred ca ar putea fi adoptata, fara a se adauga la lege].

                In Franta, ca si in Romania, este permisa acordarea unei prime care consta in produse diferite, numai daca produsele respective se incadreaza in exceptiile prevazute de lege.  Astfel, nu sunt considerate prime:

(i)            ambalajul produsului principal.  Este vorba insa de amabalajul obisnuit care insoteste produsele respective (de ex., dulceata si borcanul, acesta din urma avand o forma care ii permite sa fie convertit in pahar de baut).  Caracterul obisnuit al ambalajului se apreciaza in functie de ceea ce utilizeaza in mod obisnuit concurenta, de progresul tehnic si inovatiile care apar pe piata.  Esential insa in analiza caracterului obisnuit sau neobisnuit este capacitatea sa de a indeplini functia de ambalaj, in mod strict[34].

(ii)           produsele complementare indispensabile [noi nu avem cuvantul “complementar” in textul legal].  In Franta, caracterul indispensabil se apreciaza exclusiv in functie de criterii tehnice.  Produsele/ serviciile respective asigura fie functionarea normala a produsului principal (baterii pentru jucarii, benzina pentru automobil, lucrari de racordare la reteaua electrica a unei case, etc.), fie compun in mod obisnuit produsul principal (robinet pentru instalatiile sanitare, etc.).  Caracterul indispensabil trebuie apreciat intr-un sens strict.  Astfel, pentru cumpararea unui casetofon este necesara o singura caseta, nu mai multe[35].    

                Jurisprudenta franceza a considerat ca nu sunt indispensabile (chiar daca sunt complementare) saltelele si somierele (somiera fiind prima, cand de obicei somiera este produsul principal care este insotit de o saltea), aratandu-se ca un consumator obisnuit nu considera necesar sa cumpere intotdeauna o saltea impreuna cu o somiera.  Mai mult, tinand cont de diversitatea constructiva si decorativa a somierelor, este de neacceptat obligarea consumatorului de a primi o somiera care nu ii este de folos sau nu ii place[36].

                De asemenea, nu au fost considerate indispensabile bucatariile incorporate in vile, chiar daca ele au calitatea de imobil prin destinatie, ele avand un caracter accesoriu iar consumatorului nu ar trebui sa-i fie limitata libertatea de a alege bucataria care ii convine [ma intreb daca solutia este aceeasi in cazul in care bucataria nu este prezentata ca o prima].  La fel, nu sunt indispensabile aparatele de uz menajer (hote, frigidere, placa de incalzit, etc.) in legatura cu mobila de bucatarie- produsul principal-, chiar daca cele doua produse sunt in mod natural complementare[37]

(iii)          esantioanele. Ele trebuie acordate insa numai in cantitatile minime necesare utilizarii si sa fie inscriptionate cu mentiunea (vezi art. 57 lit.c) legea romana).  In Franta, exista si alte conditii: nu pot depasi o valoare maxima si trebuie sa indeplineasca anumite conditii de marcare.  Nu se cere insa sa fie realizate de cel care produce si produsul principal[38].  

 

f.2)         Prima in servicii

f.2.1)      Prima in servicii identice.  Conditia “identic” se apreciaza la fel de strict ca in cazul primei in marfuri.  In schimb, nu mai exista limitarea legata de vanzare in pierdere (dar este valabil in Franta, unde vanzarea in pierdere nu este sanctionata cand este vorba de servicii)[39].           

 

f.2.2)      Prima in servicii diferite.  In Franta (dar nu la noi), o conditie priveste limita maxima a pretului serviciului care constituie prima, stabilita prin lege.  Alte conditii (pentru ca prima sa fie licita) se intalnesc si in legea noastra, si anume:

(i)            Serviciile sunt indispensabile prestarii serviciului principal.  Ca si la marfuri, caracterul “indispensabil” este interpretat in mod strict. 

(ii)           Servicii post-vanzare.  In primul rand, intra in categoria acestor servicii cele datorate in perioada de garantie legala sau de garantie contractuala.  Prelungirea duratei de garantiei si implicit posibilitatea de a primi servicii gratuite pe o perioada mai lunga, nu transforma vanzarea intr-o vanzare cu prima[40].

                In al doilea rand, in categoria de servicii postvanzare intra toate serviciile care pot fi oferite de vanzator dupa vanzarea marfii/ prestarea serviciului principal.  In legatura cu aceasta categorie s-au nascut unele dispute in Franta.  Astfel, instantele au considerat ca este un serviciu postvanzare imprumutarea de catre vanzator a unui vehicul cumparatorului, pentru ca acesta din urma sa isi asigure livrarea materialului (contractul de vanzare prevazand ca livrarea este in sarcina cumparatorului).  In schimb, un organ al administratiei (Directia de Concurenta si Comert) a considerat in sens contrar, rationand ca este o vorba de o facilitate facuta consumatorului de catre vanzator, dat fiind ca obligatia de livrare era in sarcina cumparatorului[41]. Livrarea marfurilor la domiciliul clientului (cand livrarea este obligatia vanzatorului) este considerata un serviciu post-vanzare, in timp ce asigurarea produselor impotriva distrugerii sau pierderii nu apare ca un serviciu post-vanzare[42].

(iii)          Facilitati de stationare, indiferent ca este vorba de un parking gratuit sau cu plata.

(iv)          Prestatii fara valoare comerciala (de ex., controlul presiunii pneurilor sau spalarea parbrizului, in timp ce se face plinul de benzina).  Noi nu avem aceasta exceptie in lege, dar s-ar incadra la alte exceptii?

 

f.3)         Prima in bani

                Nici la noi, nici la francezi nu este prevazuta expres dar in Franta se considera ca ea este permisa prin interpretarea per a contrario a precizarii primei numai cu privire la produse/ servicii[43].  De principiu, o asemenea prima insemnand o reducere efectiva a pretului, ea este intotdeauna permisa.  Trebuie doar ca in acest fel sa nu se ajunga la o vanzare in pierdere.  Poate fi asimilata unei prime in bani si obligatia asumata de vanzator de a prelua produsele uzate sau depasite (avand in vedere costurile cu depozitarea sau predarea unui centru de deseuri a acestor produse), insa consumatorului trebuie sa-i fie precizat cu claritate acest lucru, pentru a nu fi vorba de o publicitate mincinoasa. 

                Reducerea pretului poate avea loc cu privire la produsul/ serviciul principal, sau cu privire la alt produs/ serviciu.  In primul caz, reducerea poate avea loc imediat (si poate sa fie mentionata atat pe produs, cat si prin publicitate), sau la un termen ulterior.  In aceasta ultima situatie, pentru a fideliza clientul in legatura cu un anumit produs/ serviciu, vanzatorul ii acorda consumatorului un bon de reducere care poate fi insa folosit numai la a n-a achizitie/ prestare a unui produs/ serviciu identic.  Si o asemenea prima este considerata valabila[44].

                In ceea ce priveste reducerea pretului unui alt produs/ serviciu, ea permite vanzatorului sa promoveze produse noi si incita consumatorul sa le cumpere, datorita pretului lor redus in urma cumpararii primului produs.  Daca produsul este comercializat de catre promotor, trebuie facuta distinctia dupa cum acesta este un producator sau distribuitor.  In ambele cazuri, prima este posibila, insa produsul asupra caruia poarta reducerea trebuie sa fie produs/ distribuit tot de promotor.  In orice caz, trebuie respectate conditiile privind vanzarea legata.  Nu are importanta ca produsul-prima este concurent cu cel cumparat.  S-a acceptat sistemul chiar si cand promotorul era asociat in operatiunea de prima cu un producator concurent[45].  Este acceptabil ca prima sa constea in reducerea pretului la produse care nu sunt desemnate expres, dar care sunt comercializate de catre promotor (de ex., bonuri de cumparare cu reducere, valabile pentru achizitiile facute in celelalte raioane ale magazinului) sau in carti de fidelitate (care dau dreptul la reduceri la cumpararile ulterioare).  Intrebarea care s-a ridicat este daca aceste bonuri de reducere / carti de fidelitate reprezinta prima in bani sau prima in natura (in ultimul caz, pentru a fi valabila trebuie ca sa fie identica cu produsul principal, ceea ce prin ipoteza nu este cazul)[46].   

                Daca produsul la care se aplica reducerea (altul decat produsul cumparat) nu este comercializat de promotor, operatiunea este discutabila.  Daca, de ex., este vorba de reducerea pretului biletului de cinema, oferita de un supermagazin, administratia franceza considera ca oferta este ilicita, mai putin in cazul in care consumatorul are optiunea de a primi o plata in bani, echivalenta avantajului propus[47].  

 

In ceea ce priveste sanctiunile civile pentru incalcarea interdicitiilor privind vanzarea cu prima, se poate introduce actiunea in raspundere civila delictuala de catre consumatori sau de catre agenti economici[48].

 

Promovarea vanzarilor prin joc

 

Promovarea produselor prin intermediul vanzarilor autorizate

                In dreptul francez, vanzarile autorizate sunt vanzarea in afara spatiilor comerciale obisnuite ale agentului economic (“deballage”), vanzarea de lichidare si vanzarea de soldare. 

Conditii comune de validitate pentru cele trei forme de vanzari

  1. a) conditii de forma

                In Franta, este necesara obtinerea in prealabil a unei autorizatii de vanzare de la autoritatile locale, pe baza unor documente care justifica necesitatea acestui tip de vanzare si incadrarea lui in conditiile legale[49].  La noi, este suficienta o notificare a organelor locale ale administratiei publice.  In perioada in care se desfasoara respectivul tip de vanzare, agentul economic nu are voie de a isi reface stocul de produse anuntat ca fiind disponibil pentru acea vanzare, in caz contrar fiind incalcate conditiile de validitate ale vanzarii[50].

  1. b) conditii de fond

                Marfa vanduta trebuie sa fie noua (este o cerinta expresa a legii franceze, respectiv art.2 din legea din 25 iunie 1841).  Conform jurisprudentei franceze, o marfa noua este o marfa care nu a intrat inca in posesia consumatorului, prin orice fel de act cu titlu oneros sau gratuit. Astfel, chiar bunuri care sunt depasite, demodate sau partial distruse (cum ar fi mobilierul partial distrus in urma unui incendiu) pot face obiectul unei vanzari de soldare[51].

                In Franta, nu este necesar ca vanzarea sa fie prezentata ca de soldare sau lichidare pentru a se putea desfasura in mod valabil.  Insa, daca ea este prezentata publicului sub o denumire care nu are caracteristicile acelui tip de vanzare, ea poate fi sanctionata ca publicitate mincinoasa[52].  

                In Franta, pretul in sine nu este un element definitoriu pentru vanzarile autorizate[53].  Insa, el trebuie sa respecte prevederile legale privind pretul, adica: (1) afisarea pretului; (2) publicitatea lui (reducerea de pret  trebuie anuntata prin raportare la un pret de referinta, care nu poate fi mai mic decat cel mai mic pret practicat efectiv de anuntator in acelasi magazin, pentru un articol sau prestatie similara.  Publicitatea pretului nu este permisa asupra unor articole care nu sunt in stocul disponibil pentru vanzarea respectiva)[54]; (3) in cazul preturilor pentru soldari si lichidari, pretul fixat trebuie sa fie inferior pretului practicat pentru aceleasi produse in cursul ultimelor trei luni.  Chiar daca nu este un element definitoriu pentru calificarea vanzarilor autorizate, jurisprudenta franceza cere in mod constant ca pretul anuntat sa fie inferior celui practicat in mod uzual, altminteri anuntul privind vanzare de soldare sau lichidare risca sa fie calificat drept publicitate mincinoasa (deoarece consumatorul se asteapta sa obtina un avantaj din acest tip de vanzare)[55].  Pretul vanzarii autorizate, ca pret de revanzare,  poate fi chiar inferior pretului de cumparare, fara a fi ilicit, daca se incadreaza in situatiile de exceptie prevazute de lege pentru revanzarea in pierdere[56].   Curtea de apel din Toulouse a condamnat un comerciant pentru revanzare in pierdere, constatand ca acesta, sub anuntul “solduri exceptionale – 50% privind jucariile”, a vandut jucarii la un pret in pierdere.  Comerciantul nu a putut demonstra insa ca vanzarea practicata era o soldare si deci nu putea justifica o revanzare in pierdere, instanta constatand ca, si in ipoteza in care jucariile ar fi calificate ca marfuri sezoniere, ele au punctul maxim de vanzare in perioada de sfarsit de an, 3 zile inainte de Craciun si 9 zile inainte 1 ianuarie, iar magazinul respectiv era deschis si duminica in acea perioada, tocmai datorita vanzarilor numeroase[57]

                In ceea ce priveste vinovatia ceruta pentru existenta infractiunii, in prezent jurisprudenta franceza cere demonstrarea intentiei frauduloase a autorului, insa intentia este dedusa din lipsa autorizatiei administrative pentru vanzarea respectiva[58].

Vanzarea de soldare

                Prin definitie, vanzarea de soldare are un caracter ocazional (in Franta).  Ea se deosebeste de soldarea sezoniera, care este organizata in mod regulat pentru a vinde accelerat la sfarsit de sezon, marfurile demodate sau capat de serie.  Legea noastra, din contra, prevede ca soldarea are drept scop reinnoirea sezoniera a marfurilor.  Caracterul ocazional inseamna “caracter neobisnuit” si presupune ca vanzatorul poate demonstra acest lucru, schimband unele semne exterioare ale marfii, ca pretul afisat, aranjarea produselor, prezentarea lor, in general efectuand o modificare a marfurilor in vederea soldarii lor, chiar daca soldarea are numai aparent un caracter ocazional[59].                  

                Soldarea presupune numai o vanzare, nu este necesara o revanzare a unei marfi cumparate anterior.  Prin urmare, fabricantul poate realiza o soldare in aceleasi conditii legale ca si un distribuitor[60]. Legea romana prevede insa expres ca vanzarea de soldare se face numai pentru marfuri dintr-o structura de vanzare cu amanuntul.

Operatiunea de soldare presupune o publicitate care o acompaniza sau o preceda.  Legea franceza cere ca mesajul publicitar trebuie sa contina termenul “soldare”.  Daca operatiunea priveste toate produsele aflate la un punct de vanzare, o singura mentiune “soldare” lizibila este suficienta[61].  Chiar daca termenul “soldare” lipseste din mesajul publicitar (agentul economic prezentand operatiunea ca o vanzare promotionala), operatiunea va fi calificata ca atare in functie de continutul ei, astfel incat lipsa autorizarilor administrative va atrage sanctiunile legale[62].  Astfel, o instanta franceza a condamnat un agent economic pentru desfasurarea, sub masca unei vanzari promotionale, a unei vanzari de soldare cu incalcarea conditiilor legale. Instanta a constatat ca vanzarea privea produse de imbracaminte de lux iar magazinul respectiv era situat intr-o zona comerciala unde era concentrat un asemenea tip de comert (ceea ce arata caracterul neobisnuit al operatiunii).  Anunturile privind vanzarea respectiva (in presa, prin afisaj) erau agresive iar vanzarea se desfasura in plin sezon pentru articolele de imbracaminte respective (sezonul toamna-iarna) (vanzarea promotionala ar fi trebuit sa se desfasoare inainte de inceperea sezonului respectiv), ceea ce era pagubitor pentru comertul localitatii[63].  Daca insa se foloseste termenul de soldare pentru a prezenta o operatiune comerciala care are alt caracter, atunci suntem in prezenta unei publicitati mincinoase[64].

                O alta conditie care trebuie indeplinita de vanzarea de soldare consta in miscarea accelerata a stocului.   Aceasta presupune existenta unui stoc de marfuri care trebuie lichidat si intentia agentului economic de a accelera miscarea acelui stoc.  Aceasta intentie poata reiesi din mesaje publicitare de genul “in limita stocului disponibil”, din modul de prezentare a magazinului, din perioada in care se desfasoara operatiunea[65].  Cat priveste stocul de marfuri, el trebuie sa ramana stabil pe perioada vanzarii, cea ce presupune indeplinirea a doua conditii:

- stocul trebuie determinat (agentul economic trebuie sa prezinte inventarul detaliat al marfurilor, precizand pretul lor si perioada necesara pentru a fi vandute in mod obisnuit).  Nu are relevanta marimea stocului, soldarea fiind permisa si cand pruveste numai o parte din stocul de marfuri existent intr-un magazin[66].

- stocul nu poate fi reinnoit. Aceasta interdictie se aplica chiar daca marfurile din alte magazine ale aceluiasi agent economic si chiar daca a fost obtinuta autorizatia de soldare si pentru aceste magazine.  Nu se poate califica o operatiune ca soldare atunci cand ea se deruleaza la inceputul sezonului, cu privire la modele a caror vanzare urmeaza sa se faca ulterior, atunci cand autorul prevede reaprovizionarea stocului si nu manifesta nici o graba in a se debarasa de marfurile a caror perioada de vanzare a trecut[67].  Astfel, societatea Ets Buchara a organizat prin intermediul publicitatii, o operatiune comerciala intitulata “7 zile traznet, toata Buchara la –20%”.  Din modul de desfasurare a operatiunii reiesea caracterul exceptional al vanzarii,  pe o perioada de o saptamana, vanzarea aplicandu-se la toate articolele din stoc, cu un rabat uniform de 20%.  Insa, nefiind demonstrata existenta unui stoc predeterminat si care sa nu fie reinnoibil, calificarea de vanzare de soldare facuta de instantele anterioare era eronata[68].

                Conditia ca stocul sa nu poata fi reinnoit permite a se distinge intre vanzarea de soldare si vanzarea promotionala.  Pentru vanzarea promotionala, nu exista conditia stabilitatii stocului si, conform legii franceze (hotararea 77-105 P), presupune in mod obligatoriu o reaprovizionare in cazul in care marfurile promovate lipsesc la un moment dat din stocul agentului.  In schimb, vanzarea de soldare inceteaza odata cu epuizarea stocului declarat[69].

Vanzarea de lichidare

                In primul rand, o asemenea forma de vanzare presupune indeplinirea unei publicitati.  Mesajul publicitar poate fi si sub forma de imprimate introduse in cutiile postale ale consumatorilor.

La fel, a fost considerat mesaj publicitar invitatia trimisa la 3000 de persoane pentru a participa la o lichidare (a fost considerata o forma de comunicare publica)[70]. Cat priveste continutul mesajului publicitar, nu este necesar ca termenul de “lichidare” sa fie inserat in mesajul publicitar, pentru ca vanzarea sa fie considerata de lichidare[71]

                O alta conditie, in Franta, este caracterul ocazional sau exceptional (aparent sau real) al vanzarii.  Caracterul exceptional este usor de demonstrat in cazul in care are loc inchiderea definitiva a unui magazin.  Conform legii franceze, nu este permis insa ca aceeasi autorizatie administrativa sa fie folosita pentru doua lichidari succesive, daca nu au trecut cel putin 2 ani de la terminarea primei lichidari, exceptand situatiile exceptionale, cand poate fi redus. noi nu avem aceasta conditie, neexistand cerinta autorizarii administrative. 

                O a treia conditie este ca prin vanzarea de lichidare, sa aiba loc o accelerare  a miscarii marfurilor.  Explicatiile de la vanzarea de soldare sunt aplicabile si aici.

                In fine, este necesara incetarea comertului sau modificarea unei intreprinderi comerciale.  Incetarea comertului (in sens larg) poate fi voluntara sau involuntara (in caz de faliment, rezilirea inchirierii fondului de comert, etc.).  Operatiunea de lichidare trebuie sa aiba loc inainte de radierea comerciantului din registrul comertului[72].   In ceea ce priveste modificarea structurii intreprinderii comerciale, aceasta poate avea fie un sens material (de ex., reamenajarea magazinului, ceea ce presupune inchiderea sa pe o perioada mai lunga si lichidarea stocului de marfa), fie un sens juridic (de ex., schimbarea controlului asupra intreprinderii, care poate presupune reformularea politicii comerciale si lichidarea vechiului stoc de marfuri)[73].  Intr-o speta franceza, un magazin de bijuterii si-a schimbat proprietarul.  Anterior, magazinul facea parte dintr-un grup numit “CODHOR”, acesta din urma avand anumite dificultati financiare in trecut care au atras procedura redresarii judiciare. Proprietarul magazinului a decis sa se ralieze unui alt grup, “Nouveaux Bijoutieres”.  Dar aceasta schimbare impunea lichidarea stocului precedent si constituirea unui stoc, corespunzator gamei “Nouveaux Bijuotiers”.   Instanta a considerat ca schimbarea relatiilor juridice poate fi asimilata cu o modificare a structurii intreprinderii, care ligitimeaza vanzarea de lichidare[74].   De asemenea, o modificare a modului de exploatare a unui raion (de ex., prin suprimarea lui sau schimbarea profilului) poate justifica o vanzare de lichidare[75].

 

Vanzarea in afara spatiilor comerciale obisnuite ale agentului economic (au deballage)

                Unii autori considera ca aceste vanzari sunt diferite de vanzarile la domiciliu (demarchage) , pentru ca nu s-ar putea concepe sa se aplice debalajului regulile privind perioada de reflectie si posibilitatea de renuntare la contract in perioada de reflectie[76].

                Pentru a exista in mod valabil un asemenea tip de vanzare, trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

- sa existe o publicitate care precede sau acompaniaza vanzarea.  Spre deosebire de soldare sau lichidare, nu este necesar sa se faca referire la un pret de referinta[77];

- vanzarea trebuie sa aiba un caracter exceptional sau ocazional (real sau aparent). Acest caracter se apreciaza in functie de modul de achizitionare a marfurilor, de importanta stocului pus in vanzare, etc.[78];

- trebuie sa aiba loc intr-un amplasament care nu este cel destinat in mod obisnuit comertului acelui agent economic.  Agentul economic se instaleaza intr-un loc neobisnuit pentru a atrage consumatorul (de ex., vanzarea de masini de spalat intr-o cafenea dupa ce produsul a fost prezentat locuitorilor cartierului, vanzarea in detaliu a vinului pe peronul unei gari, etc.)[79].  Jurisprudenta franceza a considerat ca si vanzarea de catre un supermagazin in exteriorul acestuia, chiar daca este vorba de parking-ul sau, este tot o vanzare intr-un amplasament neuzual[80];

- marfurile trebuie sa fie “deballes” (de ex., direct din camion).

Vanzarea prin magazin sau prin depozit de fabrica (ventes d’usine)

                Si acest tip de vanzare este o forma de vanzare promotionala.  Ea atrage consumatorii deoarece aparent implica o reducere de pret, datoria lipsei costurilor de distributie[81].  Daca sunt indeplinite conditiile de existenta, in Franta aceasta vanzare trebuie autorizata in prealabil de organele administratiei locale (primar).  La noi este cu totul alt regim: vanzarea nici nu trebuie macar notificata, insa producatorul trebuie sa aiba autorizatie de comert cu amanuntul pentru magazin/ depozit.  In plus, producatorul este obligat sa vanda la un pret redus. 

                Conditii de existenta:

- vanzarea trebuie sa fie directa catre consumator, ceea ce exclude orice intermediar (nu se considera intermediar o sucursala a vanzatorului).  Vanzatorul trebuie sa fie un producator inscris in registrul comertului (si nu un artizan, legea franceza acordandu-le acestora din urma un regim special)[82].   Ce inseamna la noi “producator”?

- vanzarea trebuie sa fie de detail;

- nu are relevanta locul vanzarii;

- nu are relevanta publicitatea (daca vanzarea este sau nu acompaniata de publicitate)[83];

- vanzarea trebuie sa duca la accelerarea miscarii stocului de marfa [conditie care nu exista la noi], deci trebuie sa aiba caracter exceptional.

                Conform legii franceze, exista patru tipuri de vanzari “de uzina” care nu sunt supuse procedurii autorizarii administrative: vanzarea in magazinele producatorului [ceea ce ar fi echivalent legii romane].  Conditia este ca magazinul sa fie special amenajat pentru vanzare directa (ceea ce presupune si personal propriu de vanzare).  Daca magazinul nu este special amenajat, daca nu este deschis in mod regulat, daca nu creeaza aparenta unui comert traditional, el trebuie autorizat de primar pentru a putea functiona[84] [se mai aplica aceste conditii la noi, cand magazinul trebuie oricum autorizat?]; vanzarile prin corespondenta si cele la domiciliu; vanzarile rezervate personalului producatorului (locurile de vanzare nu trebuie, in acest caz, sa fie deschise in nici un fel publicului; vanzarile facute in contul producatorului de comercianti sau agenti de comert.   

 

- practici ilicite – de ex., racolajul de clienti (acostarea trecatorilor pe strada dar nu in scop de inmanare a unui mesaj publicitar, ci in scopul de a-l “trage” spre locul unde se vinde produsul si a-l determina sa-l cumpere; vizitarea clientilor acasa, daca persoana vizitata se opune la aceasta); expeditia fortata de marfuri (trimiterea de marfuri necomandate la clientii concurentului lezat, lista acestora fiind obtinuta prin frauda de la acesta).

Vanzarea fortata

O tehnica de promovare care consta in expedierea catre consumator a unui bun oarecare, cerandu-i acesta sa-l plateasca sau sa-l restituie.  In Franta, o asemenea practica este sanctionata penal si civil (printr-un text special de lege, precum si pe dreptul comun, dat fiind ca aceasta tehnica impune consumatorului-debitor sa execute o obligatia la care nu si-a data acordul)[85]. Vanzarea fortata are doua forme de manifestare: trimiterea fortata si plata fortata.

                Pentru a exista trimiterea fortata, trebuie sa existe un obiect oarecare trimis destinatarului, insotit (in acelasi pachet sau ulterior) de o corespondenta indicand acestuia ce obligatii are.  De asemenea, trimiterea trebuie sa fie nesolicitata.  In acest domeniu nu joaca principiul “tacerea valoreaza consimtamant”, astfel incat trimiterea obiectului ramane nesolicitata chiar daca destinatarul nu a trimis nici un raspuns transmitatorului[86].    

                Pentru a exista plata fortata, trebuie sa existe mai intai o livrare sau prestarea unui serviciu care nu a fost cerut in prealabil si in mod expres de catre consumator.  Trebuie ca consumatorul sa nu fi consimtit expres la livrare sau prestarea de serviciu [daca a comandat livrarea, nu mai poate ulterior sa o refuze, spunand ca nu a consimtit la ea, exceptand cazul in care legea sau intelegerea partilor spune altfel. Invers, daca nu a comandat dar o accepta in mod expres, prima “culpa” a expeditorului este acoperita]   . Contrariul este greu de dovedit de catre expeditor, in lipsa unei dovezi scrise (in ceea ce priveste corespondentele prin Internet, simplul fapt ca mesajul a ajuns la destinatar nu constituie o proba ca acesta a acceptat prestatia la care face referire mesajul). In fine, trebuie ca consumatorul sa plateasca livrarea sau prestarea serviciului (daca nu plateste, nu exista plata fortata)[87].  In acest caz, daca plateste fara a consimti la livrare/ prestatie, suntem in prezenta unei plati nedatorate?

Refuzul de a vinde

                In cazul in care produsul nu vandut in cadrul unei retele de distributie selectiva, refuzul de a vinde nu este permis decat daca se justifica prin cererea “anormala” a cumparatorului (revanzare in pierdere, practici discriminatorii fata de clientii sai, etc.).  Interdictia refuzuluo de vanzare nu ar putea fi ocolita prin propunerea de a vinde produsul nemarcat (chiar daca exista dreptul de a folosi marca in mod facultativ), atunci cand alti cumparatori il primesc marcat[88]

 

 

[1] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.184

[2] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.185

[3] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 185-186

[4] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 187

[5] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 195

[6] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 195-196

[7] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 199

[8] Citata de R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 199

[9] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 200

[10] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.201-202

[11] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.202-203

[12] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.203

[13] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 203-204

[14] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 204-205

[15] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 205

[16] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.206

[17] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 207

[18] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 208

[19] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 208

[20] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.208-209

[21] Curtea de apel din Paris, decizia din 10.03.1994, citata de R. Fabre, p. 209

[22] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.209-210

[23] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 210

[24] Cass.crim., 14.03.1979, in Recuiell Dalloz, 1979, Informations rapides, p.439

[25] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 211

[26] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.212-213

[27] Curtea de apel din Amiens, decizia din 15.04.1985, citata de R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.213

[28] Decoq, Pedamon, L’Ordonnance du 1er decembre 1986, in Jurisclasseur Contrats Consommation, numar special pe anul 1987, nr.72

[29] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.214

[30] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 214-215

[31] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 215-216

[32] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.216

[33] Pentru detalii, a se vedea R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 216-219

[34] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 220

[35] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 220-221

[36] Speta inedita, citata de R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 222

[37] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 221-222

[38] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 222-223

[39] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.223

[40] R. Fabre Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 225

[41] R. Fabre Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 225

[42] R. Fabre Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 225-226

[43] R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 226

[44] R. Fabre Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 227

[45] R. Fabre Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 228-229

[46] R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 229 (autorul impartaseste opinia ca in acest caz este totusi vorba de o prima in bani, dar citeaza si o jurisprudenta care a decis contrariul)

[47] R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 230

[48] R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 231

[49] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 266-268

[50] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 267

[51] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 269

[52] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 270

[53] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 270

[54] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.271

[55] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 271

[56] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.272

[57] Curtea de apel din Toulouse, decizia din 21.10.1993, citata de R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.272-273

[58] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.273

[59] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 274-275

[60] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.274

[61] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 276

 

[62] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.276;278

[63] Tribunalul de comert din Villefranche-sur-Saone, sentinta din 26.10.1990, citata de R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 277

[64] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.281-282

[65] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.278-279

[66] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 279

[67] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 280

[68] Cass.com., decizia din 19.01.1993

[69] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 281

[70] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.282-283

[71] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 283

[72] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 284-285

[73] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 285

[74] Curtea de apel din Rennes, decizia din 1.04.1993, citata de R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.285

[75] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 285-286

[76] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 286

[77] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 287

[78] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 288

[79] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 289

[80] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 289-290

[81] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.301

[82] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 302

[83] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.303

[84] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 304

[85] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 231

[86] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.232-233

[87] R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 234

[88] A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 675-676