6.1.1. Noţiune. Domeniu de aplicare
Potrivit Legii 136/1995, este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule supuse înmatricultării în România sau care se folosesc pe teritoriul României fiind înmatriculate în străinătate.
Asigurarea este obligatorie şi pentru societăţile de asigurări, autorizate în acest sens , care nu pot refuza cererea deţinătorului de autovehicule de a încheia contractul.
Au obligaţia de a încheia contractul persoanele fizice sau juridice care deţin autovehicule supuse înmatriculării în România. Persoanele care intră pe teritoriul ţării cu autovehicule înmatriculate în străinătate nu au obligaţia de încheia contracte de asigurare dacă:
- posedă documente internaţionale de asigurare valabile pe teritoriul României (cartea verde sau albastră) sau,
- numărul de înmatriculare atestă existenţa asigurării conform convenţiei bilaterale încheiată între Birourile asiguratorilor din România şi ţara de origine.
Persoanele care nu îndeplinesc una dintre condiţii sau cărora le expiră asigurarea pe teritoriul României sunt obligate să încheie contracte de asigurare chiar la punctul de trecere a frontierei pe o perioadă de timp scursă între data intrării şi cea a ieşirii.
Cazul asigurat constă în accidentul cauzator de prejudicii terţelor persoane. Răspunderea civilă delictuală acoperită prin această asigurare poate fi: pentru fapta proprie culpabilă, pentru fapta altuia sau a lucrului.
În baza asigurării, asiguratorul acordă despăgubiri pentru pagubele cauzate, inclusiv eventualele cheltuieli de judecată.
Limitele indemnizaţiei sunt cele stabilite prin hotărâre de guvern şi pornesc de la franşiză ca limită minimă şi merg până la limită maximă care poate incude, în caz de deces sau vătămare corporală, chiar despăgubiri pentru prejudicii fără caracter patrimonial (daune morale).
Legea permite stabilirea despăgubirilor pe baza tranzacţiei tripartite asigurator, asigurat, terţ păgubit. În caz de neînţelegere, litigiul va fi soluţionat prin hotărâre judecătoarească, conform art.54, alin.1 al Legii nr. 136/1995. Tranzacţia consfiinţită prin hotărâre, dar la care nu a luat parte asiguratorul nu îi este opozabilă acestuia.
Persoana păgubită poate acţiona în instanţă: asiguratul care e şi persoana responsabilă delictual sau asiguratorul. În primul caz, legea prevede însă şi obligativitatea citării asiguratorului (art.54, alin.4). În ambele cazuri, hotărârea judecătorească îl poate obliga numai în limitele legii (minimă şi maximă).
Indiferent de cum au fost stabilite pagubele, ele vor fi plătite direct terţului prejudiciat, fără a intra în patrimoniul asiguratului. Creditorii acestuia neputând să le urmărească.
Asiguratorul are dreptul în toate cazurile şi în condiţiile legii la recuperarea despăgubirilor plătite terţei persoane păgubită prin fapta asiguratului, prin acţiune în regres. Aceasta, poate fi exercitată, potrivit art.58, în următoarele cazuri:
- a) accidentul a fost produs cu intenţie;
- b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminante de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie.
- c) accidentul a fost produs în timp ce autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încerca să se sustragă de la urmărire;
- d) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehicolul fără consimţământul asiguratului.
În toate cazurile, dacă pe lângă asigurat mai este răspunzător pentru producerea pagubei şi o altă persoană neasigurată, asiguratorul se poate îndrepta prin acţiune în regres în temeiul dreptului comun 998, 999, 1000.
Conform art.3, alin2, Decr. 167/1958, în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripţie este de 2 ani, în afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane în care obligaţiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizor.