Pin It

5.3.1. Noţiune  

Cele mai vechi forme cunoscute ale asigurărilor de persoane sunt indemnizaţiile de deces şi asigurarea de rentă viageră existente în zona Mării Mediterane în perioada antică.

În momentul de faţă, în funcţie de riscul asigurat, asigurările de persoane se împart în asigurări de viaţă şi asigurări de persoane-altele decât cele de viaţă.

Asigurarea de viaţă este acea formă de asigurare prin care se asigură protecţia financiară a familiei sau a altor persoane în caz de deces al asiguratului. Riscul financiar legat de deces, boală sau invaliditate este suportat de un grup de indivizi expuşi aceluiaşi risc, care contribuie la constituirea fondului de plată a sumelor asigurate.

Plecând de la ideea că viaţa nu poate fi evaluată, asigurările de viaţă nu urmăresc acoperirea unei pagube. Dacă în cazul asigurării de daune indemnizaţia nu poate depăşi valoarea bunului asigurat în momentul producerii evenimentului, în cazul asigurărilor de viaţă noţiunea de pagubă nu poate fi privită ca un punct de referinţă. Asigurarea de viaţă are deci o natură neindemnitară, ceea ce presupune că:

  1. suma asigurată are caracter forfetar

La încheierea contractului părţile stabilesc suma ce se va plăti în caz de apariţie a riscului asigurat, fără a se ţine cont de valoarea pagubei. (Art. 38: "Suma se plăteşte indiferent de sumele din asigurările sociale, despăgubiri de la vinovat sau în baza răspunderii civile delictuale").

  1. suma asigurată nu are caracter de reparaţie a prejudiciului fiind doar obligaţia asumată la încheierea contractului.
  2. asiguratorul nu are dreptul de recurs împotriva celor responsabili de producerea evenimentului. Legea 136/1995 în art.22 stabileşte că asiguratorul este subrogat în drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor responsabili de producerea pagubei, doar în cazul asigurărilor de bunuri şi de răspundere civilă.

Asigurările de viaţă clasice ce acopereau riscul decesului, au fost înlocuite treptat de asigurările mixte de viaţă ce presupun economisiri, investiţii, pensie, tratament medical etc.

 

5.3.2. Reguli speciale în materia asigurările de persoane

Contractul de asigurare fiind unul de adeziune, toate societăţile de asigurare elaborează, potrivit Legii 32/2000 privind societăţile de asigurare, propriile condiţii de asigurare. Prin semnarea contractului, asiguratul acceptă şi condiţiile generale ale contractului elaborat de asigurator.

Pe lângă regulile generale ce guvernează un contract de asigurare, Legea 136/1995 prevede şi următoarele reguli speciale în privinţa beneficiarului asigurării:

  1. în asigurararea de persoane asiguratorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească suma asigurată persoanei asigurate sau beneficiarului desemnat (art.31, 32);
  2. desemnarea beneficiarului se face la încheierea contractului, în timpul derulării sau prin testament (art.33);
  3. dacă nu s-a desemnat un beneficiar, suma se plăteşte moştenitorilor (art.32);
  4. înlocuirea beneficiarului se poate face oricând în timpul derulării contractului;
  5. când sunt mai mulţi beneficiari, aceştia au drepturi egale dacă asiguratul nu a dispus altfel (art.34)

    Legea 136/1995 prevede în art.35 cazurile în care asigurătorul nu este obligat la plata sumei la care e obligat prin contract:

  1. atunci când riscul asigurat s-a produs prin sinuciderea asiguratului într-o perioadă de 2 ani de la încheierea contractului;
  2. riscul asigurat s-a produs prin comiterea cu intenţie de către asigurat ori beneficiar a unor fapte grave prevăzută în contract;
  3. riscul asigurat a fost produs intenţionat de beneficiarul asigurării, caz în care suma asigurată poate fi plătită celorlalţi beneficiari desemnaţi sau moştenitori.

 

5.3.3. Principalele forme de asigurări de viaţă

    În funcţie de riscul care se asigură sunt întâlnite următoarele forme de asigurări de viaţă: asigurări de viaţă (rar întâlnite), asigurări mixte de viaţă, asigurări de accidente, asigurări de economie şi invaliditate din accidente.

1) Asigurarea de viaţă în forma ei tip acoperă numai riscul de deces. Asiguratul plăteşte prima, iar la producerea evenimentului asigurat, beneficiarul desemnat va încasa suma asigurată.

În cazul asigurărilor de viaţă pe termen limitat suma asigurată va fi plătită numai dacă decesul intervine în perioada de valabilitate a contractului (în interiorul termenului). Deoarece nu presupune nici capitalizarea şi nici nu acoperă riscul în mod avantajos pentru asigurat sunt preferate asigurările de viaţă pe termen nelimitat sau cele mixte de viaţă.

2) Asigurarea mixtă de viaţă este una care pe lângă riscul de deces acoperă şi riscul de supravieţuire, oferind deci protecţie dublă. Astfel, dacă asiguratul este în viaţă la expirarea termenului, el va primi suma asigurată, dacă nu ea revine beneficiarului.

Atunci când asiguratul doreşte retragerea banilor, reziliază practic contractul primind de la asigurator nu suma asigurată, ci una diminuată, denumită valoare de răscumpărare.

Asigurare tip unit – linked este tot o asigurare mixtă de viaţă care presupune pe lângă protecţie, economisire şi investire. Protecţia este garantată de o asigurare de viaţă pentru care plata primelor se face fie până la expirarea termenului, fie până la pensionare.

    Prima plătită de asigurat este investită în mai multe fonduri de investiţii puse la dipoziţie de asigurator din care asiguratul primeşte un anumit număr de unit-uri. Astfel se realizează şi componenţa investiţională.

    Odată cu plata fiecărei prime se achiziţionează noi unităţi de cont (unit-uri). Valoarea acestora se stabileşte de regulă săptămânal în funcţie de creşterea oferită de investirea fondurilor. Asiguratul are şi posibilitatea de a retrage o cotă din numărul unit-urilor din contul său.

    3) Asigurările de accidente acoperă riscurile unui accident: decesul sau invaliditatea permanentă totală sau parţială. Fac de regulă excepţie accidentele suferite în timpul săvârşirii unei infracţiuni, în caz de război, cele datorate energiei nucleare.

    În caz de producere a evenimentului asigurat, respectiv invaliditatea, asiguratul are dreptul la:

  • o sumă proporţională cu gradul de invaliditate;
  • indemnizaţie zilnică de spitalizare;
  • indemnizaţie pentru convalescenţă;
  • creşterea prestaţiei în funcţie de gradul de invaliditate.

În funcţie de contract, în caz de deces suma asigurată se plăteşte în întregime numai dacă acesta intervine într-un interval de timp de la accident (de ex. 1 an). După expirarea termenului, suma asigurată va fi diminuată în funcţie de prestaţiile anterioare efectuate.

4) Asigurările de economie şi de invaliditate permanentă din accidente nu acoperă riscul decesului. În caz de invaliditate, asiguratul va primi pentru o perioadă de timp sume suplimentare. La expirarea contractului, indiferent de plata acestora, asiguratul va încasa suma asigurată integral.

 

5.4. Asigurări de persoane-altele decât cele de viaţă

 

    Cele mai întâlnite în practica internaţională sunt asigurările medicale. Acestea acoperă total sau parţial costurile de spitalizare, atunci când acesta depăşeşte un număr de zile, a costurilor tratamentului unei boli sau vătămări corporale. Nu este acoperit riscul de deces.

    Sumele asigurate vor acoperi costurile de spitalizare, convalescenţa, consultaţii servicii private de ambulanţă etc....

Aceste asigurări pot fi întâlnite în una dintre următoarele forme:

  1. asigurare pentru boli incurabile - acoperă riscul diagnosticării unei boli incurabile. Suma asigurată va compensa, în principiu, cheltuielile cu tratamentul medical. Printre factorii de calcul al primei se află: sistemul internaţional de clasificare a bolilor conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi frecvenţa apariţiei bolilor pe categorii de vârstă şi sex.
  2. clauza de asigurare pentru intervenţii chirurgicale - riscul acoperit este cel al unei intervenţii chirurgicale ca rezultat al unei boli sau accident. Suma asigurată este plătită în momentul intervenţiei chirurgicale. Contractul nu va înceta însă, el producându-şi efecte până la expirarea lui.

În România este reglementat sistemul asigurărilor de sănătate ca sistem naţional şi obligatoriu. Astfel, toate persoanele care realizează venituri sunt obligate să vireze o cotă lunară în Contul Casei Naţionale de Sănătate. În aceste condiţii, ele primesc carnet de asigurat ce acoperă cheltuielile de spitalizare şi parţial pe cele de tratament ambulatoriu.